Horia Tecău, de trei ori câștigător de Mare Șlem la dublu, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016, a fost prezent la lansarea primului brand de haine de tenis 100% românesc, Electryphy, și a discutat pe marginea mai multor subiecte importante: participarea la turneul legendelor de la Wimbledon, unde ar putea forma din nou echipă cu Robert Lindstedt.
Tecău atrage atenția asupra lipsei de infrastructură în sportul românesc și subliniază nevoia de investiții în baze de antrenament și selecție, chestionat privind situația bazei sportive Dinamo, unde lucrările au fost, din nou, amânate.
Fostul tenismen va purta echipament de la brandul românesc la Turneul Legendelor de la Wimbledon, unde va juca meciuri demonstrative, posibil alături de Robert Lindstedt. Tecău nu vede, pe termen scurt, un câștigător român la Wimbledon, dar are încredere în Jacqueline Cristian și Gabriela Ruse, pe care le consideră capabile să ajungă în a doua săptămână a competiției.
VIDEO. Horia Tecău: „A fost acceptat și Robert Lindstedt, cred că voi juca cu el”
„Infrastructura este foarte importantă, terenurile, oamenii, serviciile care sunt acolo. Îmi doresc foarte tare să se aranjeze toate lucrurile și să se întâmple ceva. Poate vor reîncepe lucrările. Avem nevoie, sportivii au nevoie de locuri de antrenament, iar specialiștii au nevoie de spații unde să facă selecția.
Întotdeauna mi-am dorit să reprezint un brand românesc. Cât timp am jucat, nu am avut ocazia, dar mă bucur că măcar îl pot reprezenta în rolul de după carieră. Vreau să-i văd pe copii, pe tineri, pe jucătorii amatori, reprezentând un brand românesc. Voi merge cu acest brand și la Turneul Legendelor de la Wimbledon.
Echipa mi-a pregătit deja un echipament „all-white”, conform tradiției de acolo. Abia aștept să-l port. Revenirea pe iarba de la Wimbledon aduce multe emoții, cred că e singurul turneu care îmi lipsește. La competiția de profesioniști nu mai am ocazia să joc, dar m-am înscris în competiția de legende. A fost acceptat și Robert Lindstedt, cred că voi juca cu el, deși încă nu ne-au anunțat, nu s-au făcut echipele”, a spus Horia Tecău în dialogul cu reporterii prezenți la fața locului.
2015a fost anul în care Horia Tecău a câștigat pe iarba de la Wimbledon.
Mental sunt pregătit, să vedem cum rezistă corpul. Vor fi meciuri semi-competitive, pentru public, pentru show. E frumos că vom juca și pe terenurile mari, cu foști adversari, foști colegi. Va fi o experiență frumoasă.Nu cred că vom avea prea curând un câștigător de Wimbledon din România.
Avem copii și tineri talentați, dar ca să ajungi până la acel nivel, este un drum foarte, foarte lung. Sunt mulți pași de îndeplinit până acolo. Contează mult intensitatea și munca pe care o depui. Într-un timp scurt, nu văd pe cineva ajungând acolo.
Sunt șanse pentru româncele de la Wimbledon. Jacqueline Cristian și Gabriela Ruse au dat dovadă de încredere, au urcat în clasament și merg acolo cu atitudinea că pot ajunge în a doua săptămână. Apoi, cine știe... se poate întâmpla orice. E important că sunt constante.
Acum zece ani aveam o altă prezență la turneele de Grand Slam, mergeam către fazele superioare, chiar visam la titluri de Grand Slam și le câștigam. Acum nu mai e la fel, performanțele nu mai sunt la același nivel, dar trebuie să avem încredere că, de undeva, poate apărea un rezultat notabil. Iar eu cred că acest rezultat poate veni de la Jacqueline sau Gabriela. Sperăm și le urăm succes!
- Horia Tecău, fost tenismen
{{text}}