Fotbal   •   Liga 1   •   SCANDAL

Mărturie halucinantă în scandalul-monstru din Superliga: „A intrat peste jucător în cameră și l-a îmbrâncit peste masă. Un ciob i-a intrat în spate, îi putea fi fatal!”

+50 Foto
Alexandru Albu (stânga) și Andrei Miron au avut un conflict aprins în cantonamentul din Austria al celor de la FC Botoșani

Articol de Andrei Crăiţoiu, Adrian Duţă   —  duminică, 29 iunie 2025

Andrei Miron (31 de ani), fundașul central de la FC Botoșani, l-ar fi agresat fizic pe Alexandru Albu (31), coechipierul lui, în cantonamentul din Austria. Albu a ajuns la spital, cu tăieturi în zona spatelui. Ex-rapidistul și-a făcut bagajele și a plecat de la club.

Totul a pornit după eșecul suferit de Botoșani cu Jablonec, scor 1-5, într-un amical disputat în cantonamentul din Austria. Leo Grozavu, antrenorul moldovenilor, i-a chemat pe jucători la antrenament la ora 6 dimineața a doua zi.

Andrei Miron a propus ca toți jucătorii să fie chemați la antrenament dis-de-dimineață, nu numai cei care au fost pe teren până la scorul de 0-5. Doar că Miron a fost singurul care nu s-a prezentat la sesiunea de la 6 dimineața.

Alexandru Albu a fost auzit de o persoană din anturajul echipei povestind cuiva la telefon ce s-a întâmplat. Miron s-a enervat când a aflat ce a făcut coechipierul lui, s-a dus peste el în cameră și l-a luat la bătaie, potrivit digisport.ro.


Ce transmite anturajul lui Alexandru Albu despre altercația cu Miron: „A intrat peste el și avea un băț în mână. L-a împins și a căzut peste o masă. Un ciob i-a intrat în spate”

„Alex era în camera lui de hotel, după ora 12 noaptea. Miron a intrat peste el și avea un băț în mână. Nici Alex nu știe ce era exact. L-a împins și a căzut peste o masă care era pe terasa camerei de hotel. Un ciob i-a intrat în spate, iar dacă era la doi centimetri mai la stânga vorbeam deja la trecut. A fost la spital de urgență pentru îngrijiri medicale”, au dezvăluit, pentru GSP.ro, apropiații fotbalistului.

Contactat de Gazeta Sporturilor, Alexandru Albu a răspuns la telefon, dar a refuzat dialogul: „Vă rog, pentru toate detaliile, să luați legătura cu agentul meu, Mihai Stan”. Și acesta a refuzat să ofere detalii despre subiectul scandalului din cantonamentul din Austria dintre Andrei Miron și Alexandru Albu.

Dar din informațiile GSP, Stan este cel care i-a cumpărat bilete de avion fotbalistului să revină în România încă din această seară. „Dacă ai un conflict cu cineva, nu mi se pare normal să ne luăm la bătaie ca pe maidan. O să plece din cantonament, și-așa îi expira contractul”, a fost mesajul transmis de impresar în discuțiile cu cei din club.


+50 Foto
Imagini din meciul amical dintre Jablonec - FC Botoșani. Foto: Facebook Botoșani

Valeriu Iftime: „Nu cred că doi oameni normali la cap se bat în cantonament”

Într-un dialog cu Gazeta Sporturilor, Valeriu Iftime a comentat informațiile incredibile din cantonamentul echipei sale. El susține că nu ar fi existat un incident atât de grav între Albu și Miron. Și spune că Alex a fost trimis în România pentru că nu face față pretențiilor lui Leo Grozavu.

- Domnule Iftime, bună ziua! Ce faceți?

- Viață complicată, cu fotbalul, cu politica, spuneți!

- V-am sunat în legătură cu bătaia asta dintre Miron și Albu...

- N-avem destule războaie în Ucraina, Rusia, Iran și Israel și ne-am găsit noi să mai facem încă unul la Botoșani?! Eu nu cred în chestiunile astea și nu cred că doi oameni normali la cap pot ajunge la bătăi în cantonament.

-Apropiați ai lui Alexandru Albu spun că Miron a intrat peste el în cameră...

- Haideți, domnule! A fost o mică ceartă, un schimb de replici mai dur. Am vorbit cu președintele, mi-a explicat despre ce e vorba și sănătate! Vom lua măsuri în cel mai scurt timp.

Valeriu Iftime: „Albu și-a luat banii și n-a avut drept de joc! Se târâia pe teren”

- Spuneți-mi, vă rog...

- Una peste alta, Albu a plecat acasă. El a venit la noi după ce-a pățit prin Arabia Saudită, și-a luat banii și n-a avut drept de joc. Apoi a fost accidentat, a avut probleme, iar acum, în amical, se târâia pe teren.

- Da, dar a jucat în amicalul pierdut cu Jablonec.

- A jucat, dar mi-a zis și Leo Grozavu că dacă nu face față, să se ducă acasă. El nu face față, se târâia pe teren, nu vii să faci figurație pe aici! Eu am trei jucători pe care i-am lăsat în România să se antreneze și care au probleme. Țigănașu, Friday, Pavlovic... De ce să vină să facă figurație prin Austria dacă sunt accidentați?

- În concluzie...

- Deci nu cred că doi oameni normali la cap se bat în cantonament, iar Albu să se ducă acasă și să-și rezolve problemele și să ne lase în pace!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.