Florin Bercean, de la agresiuni sălbatice în judo la ora spovedaniei: „Nu sunt nici sfânt, dar nici monstru!” + „Îmi pare rău dacă am rănit pe cineva!”

Devenit președinte al FR Judo în aprilie, Florin Bercean a acceptat să ofere un amplu interviu pentru GSP, la peste șapte ani de la dezvăluirile privind violențele practicate la lotul național, pe care le califică și acum drept „invenții”. Antrenorul care a câștigat aurul olimpic cu Alina Dumitru în 2008 propune o împăcare cu fosta sa sportivă, cu care se află în relații abrazive de câțiva ani.

Au fost mai întâi episoadele istorice. În frunte, evident, cu JO Beijing 2008, când cuplul Alina Dumitru – Florin Bercean a adus României singurul aur olimpic la judo. Apoi, în 2018/2019, furtuna, cuprinsă într-o anchetă GSP: valuri de acuze despre violențe practicate la lotul de la Cluj de Florin Bercean și principala sa asistentă, Gianina Andreica.

Zece foste sportive, dar și primul antrenor al lui Bercean au povestit episoade tulburătoare: bătăi crunte cu pumnii și cu frânghiile, loviri, provocarea de fracturi, umilințe verbale și fizice îngrozitoare, amenințări. Gânduri de sinucidere! „Un iad! Ne trata ca pe niște animale!”.

COSR a făcut scut în jurul lui Bercean pentru a-l salva, antrenorul s-a repliat ca vicepreședinte FRJ și a evitat orice apariții publice despre acuzele care au îngenunchiat judo-ul românesc. Azi, Bercean iese pentru prima dată la rampă pe marginea subiectului despre violențe, dar își prezintă și planul pentru reînvierea ambițiilor de pe tatami.

Florin Bercean: „Manipulări grosolane! N-am depășit limitele relației antrenor - sportiv”

- Domnule Bercean, haideți să începem cu subiectul dramatic al sportivelor care v-au acuzat de agresiuni și violențe exercitate asupra lor! Cum ați explicat familiei evenimentele dezvăluite în perioada 2018/2019?

- A fost, fără îndoială, o perioadă dificilă, atât pentru mine, cât și pentru cei apropiați. Familia mă cunoaște foarte bine, îmi cunoaște valorile, principiile și modul în care mi-am desfășurat activitatea în peste trei decenii de carieră. Nu a fost nevoie de multe explicații, pentru că au știut din start că ceea ce s-a rostogolit în spațiul public a fost rezultatul unor manipulări grosolane și al unui demers bine orchestrat, în care adevărul nu a contat. Este important de spus un lucru esențial!

- Anume?

- Dintre toate sportivele care au lansat acele acuzații, doar cu una, Alina Alecu, am lucrat direct, iar în cazul ei nu a existat niciodată nicio acțiune de abuz sau comportament care să depășească limitele unei relații antrenor-sportiv, unde exigența și disciplina sunt esențiale. Cred sincer într-o reluare a dialogului. Îmi doresc asta. Este antrenoare, face performanță la clubul ei privat, iar asta nu poate decât să mă bucure.

- Nu vă supărați, au fost, totuși, zece sportive care au vorbit cu subiect și predicat! Zece, nu una sau două!

- Cu celelalte sportive nu am avut niciun contact profesional direct. Asta ridică, în mod firesc, semne de întrebare asupra motivațiilor reale ale acestor apariții și asupra celor care le-au susținut din umbră. Nu mă ascund în spatele performanței și nu spun că am fost un antrenor perfect. Dar sunt convins că munca mea a fost întotdeauna făcută cu bună credință, cu pasiune și cu respect pentru sportivi. Și aș mai avea o remarcă!

Eu am rămas același: cu bune, cu greșeli poate, dar întotdeauna cu o singură direcție — performanța și onoarea sportului românesc. Asta am explicat și familiei mele, iar ei au înțeles, pentru că m-au cunoscut dintotdeauna așa cum sunt: direct, implicat, dedicat total judo-ului

Florin Bercean, președinte FRJ, pentru GSP

- Vă rog!

- Trebuie să fim sinceri: mă bucur, domnule Gafiuc, că, după ani în care ați dus un adevărat masacru mediatic împotriva mea - fără să mă cunoașteți personal, fără să fi încercat măcar o discuție directă, fără să știți cum arată judoul din interior sau exterior - ați decis, totuși, să-mi adresați aceste întrebări. Nu știu ce sau cine v-a determinat atunci să o faceți, dar e important de știut că, prin aceste atacuri, s-au adus mari deservicii judo-ului românesc, inclusiv în zona atragerii sponsorilor și a încrederii publicului larg.

„Am fost exigent, poate dur uneori, dar n-am vrut răul nimănui”

- Atunci când vorbiți cu dumneavoastră în fața unei oglinzi, aveți remușcări sau regrete vizavi de modul cum v-ați comportat cu anumiți sportivi în cariera de antrenor?

- Cred că orice antrenor care a format și a influențat zeci sau sute de sportivi de-a lungul unei cariere de peste 30 de ani trebuie să aibă, din când în când, acel moment de reflecție sinceră. Da, sunt conștient că, în goana după performanță, pot exista momente în care am fost poate prea dur în exprimare sau prea exigent în pregătire. Însă, am făcut totul din dorința de a-i ajuta pe sportivi să-și depășească limitele, nu dintr-un orgoliu personal, ci din dorința comună de a face performanță. Nu am rănit niciodată pe cineva. Am lucrat într-un sistem sportiv de mare performanță în care rigorile și sacrificiile sunt uriașe, iar, uneori, presiunea rezultatului poate umbri comunicarea sau poate crea tensiuni firești.

- Au existat, însă, sportive care exact despre asta au povestit: rănile profunde pe care le-ați produs prin comportamentul abuziv etalat de dumneavoastră și de Gianina Andreica!

- Dacă există sportivi care, la un moment dat, au perceput exigența mea ca fiind duritate excesivă, îmi pare sincer rău. În mod firesc, nu vorbesc în fața oglinzii, însă, când mă uit acolo, nu văd un om perfect, dar văd un om care a pus suflet, care a muncit cinstit și care a vrut întotdeauna binele sportivilor săi și al judo-ului românesc.

- Vă rog să vă imaginați următorul scenariu: vă aflați față în față cu fiecare dintre fetele care au lansat acuze punctuale de violențe și agresiuni din partea dumneavoastră ori a colaboratoarei, Gianina Andreica. Ce le-ați spune azi acelor fete, cu onestitate, și ce sentimente vă încearcă atunci când sunt puse pe masă toate aceste episoade dureroase?

- Dacă aș fi față în față cu ele, le-aș privi sincer în ochi și le-aș spune exact ceea ce am spus mereu: nu am dorit niciodată răul nimănui. Am fost un antrenor exigent, poate dur uneori, dar mereu cu gândul la performanță și cu dorința de a le construi un viitor. Dacă unele dintre ele au resimțit altceva, îmi pare rău! Dar niciodată intenția nu a fost de a le răni! Și ca să continui, domnule Gafiuc, v-aș adresa o întrebare simplă, ca de la părinte la părinte: dacă ați avea dovezi clare că fiica dumneavoastră a fost abuzată fizic sau psihic, ați sta impasibil 10 sau 15 ani? Ați tăcea? Pentru că despre asta vorbim aici.

- Domnule Bercean, lucrurile sunt mult mai complicate, psihologic: teama victimelor de a vorbi oricui topește totul în jur, ani de zile!

- Dar în toți acești ani nu a existat nicio adresă oficială către federație, nici către vreo instituție, niciun semnal real în timp util, doar vorbele care au zburat la primul vânt, exact ca în ancheta din GSP, care s-a dovedit mai degrabă o construcție mediatică decât una factuală. Nu sunt indiferent la aceste relatări prezentate în mod tragic, dar total distorsionat. Ele mă dor, pentru că nu corespund realității pe care am trăit-o alături de sportivele mele – ani întregi de muncă, de cantonamente, de sacrificii. Iar dacă cineva simte și astăzi o rană deschisă, ușa mea nu a fost niciodată închisă pentru dialog. Dar să fie un dialog sincer, nu unul orchestrat pentru alt scop.

Le-aș spune acelor fete că ceea ce s-a întâmplat în spațiul public nu a fost despre adevăr, ci despre un spectacol regizat, în care ele au fost, în mod regretabil, folosite ca actori. Este esențial să reiterez faptul că majoritatea celor care au formulat acele acuzații nu au lucrat niciodată cu mine. Nu am avut nicio relație de antrenor–sportiv cu ele, iar faptele prezentate au fost inventate

Florin Bercean, președinte FRJ, pentru GSP

Mesaj către primul său antrenor: „Aer de profet expirat! Să nu uite cum ne înfometa în cantonamente!”

- Vorbiți despre fapte inventate în cazul mărturiilor unor sportive care, în mare parte, nici măcar nu se cunoșteau între ele. Și atunci, de unde un potențial scenariu comun, domnule Bercean?

- A fost un demers construit pe emoție, menit să lovească nu doar în mine, ci în imaginea judo-ului românesc. Fetele respective au fost influențate, manipulate, puse într-un context care a speculat vulnerabilitățile lor sau nemulțumiri personale nerezolvate. Încă o dată, dacă a existat vreo neînțelegere sau o percepție greșită, am toată disponibilitatea de a asculta și a înțelege. Dar nu pot accepta ca munca, caracterul și viața mea să fie reduse la o poveste fals construită, bazată pe interese care n-au avut nimic de-a face cu binele sportivelor.

- Printre cei care v-au acuzat frontal de agresiuni s-a numărat și primul dumneavoastră antrenor, Lenard Istvan. Ați purtat vreo discuție cu dânsul după depoziția publică și cum explicați faptul că s-a alăturat discursului aspru?

- Nu, nu am avut și nici nu intenționez să am vreo discuție cu domnul Lenard Istvan. Nu merită efortul. E trist să văd cum un om care cândva m-a învățat primele tehnici de judo ajunge acum să se erijeze într-un soi de atotcunoscător moral, de „instanță corectă”, cu aer de profet expirat. Îl respect strict pentru că mi-a oferit primul contact cu judo-ul. Atât. În rest, lucrurile pe care le-a declarat și felul în care s-a poziționat mă lasă rece. Nu vreau să deschid cutia amintirilor incomode.

- La ce vă referiți?

- Dacă tot suntem la capitolul sinceritate, poate n-ar strica o reflecție și din partea dumnealui asupra metodelor de antrenament din acea vreme. Înfometările din cantonamente, brutalitatea care ne seca de energie, fotografii de atunci care arată și probează starea noastră fizică — sunt toate realități pe care mulți colegi le-ar putea confirma. Și dacă tot suntem în registrul bizar, analizând aberațiile pe care le-a spus public, aș putea glumi amintind un lucru povestit de el.

- Vă ascult!

- Spunea că, trecând frecvent prin pădurea Hoia-Baciu – cunoscută pentru fenomenele paranormale – ar fi fost luat de niște entități necunoscute și returnat ușor modificat. În orice caz, cu regret, nici mie nu îmi mai pare omul pe care l-am cunoscut. Îi doresc sănătate, dar și mai mult decât atât, luciditate.

„În spatele Alinei Dumitru au existat influențe negative. Am iertat-o!”

- Ați evocat deseori scenele emoționante petrecute după aurul obținut la Beijing cu Alina Dumitru, inclusiv episoadele în care nu vă mai puteați stăpâni lacrimile în minutele ulterioare victoriei finale. Azi, relația cu Alina s-a deteriorat semnificativ și vă aflați de ani buni în tabere opuse. Ce i-ați transmite acum și care au fost motivele producerii acestei rupturi?

- Alina Dumitru va rămâne întotdeauna un reper esențial, atât în cariera mea, cât și în istoria judo-ului românesc. Am trăit împreună momente unice, de o intensitate greu de exprimat în cuvinte. În toți acești ani în care am colaborat, nu i-am dorit decât binele, sub aspectul performanței sportive, dar și uman. Relația noastră nu a fost afectată de vreo ceartă sau divergență personală, ci cred mai degrabă că s-au acumulat, în timp, influențe din exterior care au creat o distanțare. Îmi pare sincer rău că s-a ajuns aici, dar dincolo de asta îi doresc din tot sufletul să-i fie bine, indiferent de drumul pe care l-a ales. Dacă există lucruri care au fost percepute diferit de ea, sunt deschis oricând unui dialog onest și respectuos.

- Puteți fi mai explicit, vă rog?

- Această întrebare ar trebui adresată Alinei. Eu nu am intrat și nu voi intra în contradictii cu ea. Așa cum am spus și anterior, un părinte este obligat să vorbească cu copiii săi, indiferent dacă aceștia greșesc sau nu. Știu că în spatele ei au existat influențe negative care au dorit să ne învrăjbească, dar am iertat-o. Nu-mi face bine această situație. Amintirea momentelor de la Beijing, când Alina Dumitru a câștigat aurul olimpic, rămâne una dintre cele mai emoționante din cariera mea. Și, în ciuda diferențelor apărute ulterior, îmi doresc ca relația noastră să se vindece.

Alina a fost și rămâne o sportivă excepțională, iar contribuția ei la judo-ul românesc e inestimabilă. Sper ca, în timp, să depășim aceste neînțelegeri și să ne amintim de momentele frumoase trăite împreună. Eu am iertat-o. Îmi doresc doar liniște și împăcare. Și sper, sincer, că va veni un moment în care vom putea să vorbim din nou deschis, așa cum o făceam odinioară

Florin Bercean, președinte FRJ, pentru GSP

„Marius Vizer a fost intoxicat de persoane rău-voitoare”

- Fostul președinte Cosmin Gușă a punctat recent că, în special în ultimii doi ani, FRJ a fost persecutată de Marius Vizer, președintele forului internațional, discurs preluat și de fiul dânsului, Andrei Gușă, aflat acum în echipa dumneavoastră ca vicepreședinte. La rândul său, Vizer l-a caracterizat pe Cozmin Gușă drept groparul judo-ului românesc. De care dintre aceste două afirmații vă simțiți cel mai apropiat?

- Cred că toate afirmațiile sau conflictele care au existat între domnul Cozmin Gușă și domnul Marius Vizer le aparțin strict celor doi. Nu este rolul meu, ca președinte al FR Judo, să comentez sau să alimentez astfel de polemici. Judo-ul românesc are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de unitate și de o viziune echilibrată, orientată către viitor, nu către confruntări personale. În ceea ce privește relația mea cu domnul Marius Vizer, o consider esențială pentru judo-ul românesc. Îmi doresc o relație bazată pe respect reciproc, pe colaborare și pe un dialog deschis. Trebuie să construim punți, nu să adâncim conflicte.

- De ce ar avea însă Marius Vizer o altă relație cu dumneavoastră decât menținerea discursului tăios arătat în raport cu Gușă?

- Personal, așa cum l-am cunoscut pe domnul Marius Vizer, știu că este un om care iubește profund judo-ul și că a reformat acest sport din temelii la nivel internațional. Nu am nicio îndoială în privința pasiunii și implicării sale reale în dezvoltarea globală a judo-ului. Îmi doresc ca domnia sa să înțeleagă că actuala echipă de conducere a FRJ este deschisă total la dialog, la transparență și la o colaborare constructivă. Sunt convins că unele poziționări ale sale din ultimii ani au fost influențate de persoane rău-voitoare, mânate de interese personale, care au preferat să intoxice relația noastră cu forurile internaționale, în loc să contribuie la reconstrucție.

- Vizer, influențat de persoane rău-voitoare? Puteți fi mai precis?

- Îmi asum responsabilitatea de a prezenta domnului Vizer realitatea din judo-ul românesc așa cum este ea, nedeformată, fără filtre toxice și fără interese ascunse. Pentru mine, dialogul deschis cu toți liderii forurilor internaționale este o prioritate strategică, pentru că doar așa putem reașeza România în cercul națiunilor care contează cu adevărat în judo.

Eu, Florin Bercean, nu reprezint nicio tabără, ci o federație și un sport care merită să revină acolo unde îi este locul, în elita mondială

Florin Bercean, președinte FRJ, pentru GSP

„Începem de la bază: înființăm centre regionale de pregătire”

- Care a fost momentul în care v-ați decis să candidați la președinția FRJ?

- Decizia de a candida nu a fost luată impulsiv, ci a venit în urma unor reflecții profunde și a numeroaselor discuții cu toți oamenii implicați în judo. În urma acestor discuții, am simțit că pot contribui, prin experiența acumulată, la consolidarea unui cadru stabil și coerent pentru dezvoltarea judo-ului în România. A fost mai degrabă un pas firesc, motivat de dorința de a sprijini, într-un alt mod, comunitatea din care fac parte de o viață întreagă. De asemenea, a fost dorința de a continua planurile de redresare și reașezare a FRJ pe culmile performanței, inițiate încă de acum opt ani alături de președintele Cozmin Gușă.

- Principalele două obiective pe care le aveți pentru acest mandat și cum vă propuneți să le atingeți.

- Primul obiectiv este reconstrucția piramidei performanței, începând cu baza acesteia, respectiv cluburile, centrele olimpice și regionale. Al doilea obiectiv este redarea credibilității și respectului FR Judo în plan internațional, prin sprijin real pentru antrenori și sportivi și printr-un dialog deschis cu forurile internaționale. Ca o completare pentru primul obiectiv este lărgirea bazei de selecție, prin înființarea unor centre regionale de judo care să asigure identificarea și formarea talentelor la nivel local.

„Niciun fost sportiv n-a fost îndepărtat intenționat din federație”

- Cum vor funcționa aceste centre?

- Cu sprijinul și implicarea activă a cât mai multor antrenori și specialiști din întreaga țară, ceea ce va consolida fundația sportului nostru pe termen lung. Pe plan extern, mi-am propus construirea unei punți de dialog solid cu forurile internaționale — Uniunea Europeană de Judo și Federația Internațională de Judo — pentru a reașeza relațiile FRJ într-un cadru de colaborare transparent și respect reciproc. Acest demers este esențial pentru reprezentarea corectă a României în judo-ul mondial și pentru sprijinul proiectelor noastre de dezvoltare.

Așa cum era de așteptat, și eu am trecut prin momente dificile, dar nu m-am gândit niciodată să renunț. Când vezi cum munca și dedicarea ta aduc performanțe și bucurie, îți regăsești imediat motivația de a merge mai departe pe drumul ales. Pentru mine judo-ul nu este doar o meserie, este o parte din identitatea mea

Florin Bercean, președinte FRJ, pentru gsp.ro

- Care este explicația că, exceptându-le pe Andreea Chițu și Alina Cheru, absolut toți foștii mari campioni nu se mai regăsesc ori au fost îndepărtați de la nivelul FRJ?

- Această generalizare nu reflectă realitatea. Fiecare sportiv, campion sau nu, a avut propriile sale opțiuni și a decis în consecință. Unii au ales alte drumuri, iar alții nu și-au dorit să se implice. Nimeni nu a fost „îndepărtat” în mod intenționat. FRJ e și va rămâne deschisă colaborării cu orice fost sportiv care dorește să se implice constructiv în judo-ul românesc. E important să precizăm că nimeni n-a fost îndepărtat forțat din cadrul FRJ. Dimpotrivă, în primul mandat al președintelui Cozmin Gușă, foste mari campioane, precum Alina Dumitru și Corina Ștefan, au fost cooptate în echipă, însă au ales să își prezinte demisiile, într-un mod pe care, personal, poate nu l-am înțeles pe deplin.

- Dar fostul campion european Constantin Niculae?

- A fost invitat în mai multe rânduri, inclusiv de colegii din Pitești, să participe la antrenamentele Centrului Olimpic, însă a refuzat, fără a oferi un motiv clar. De asemenea, Simona Richter a fost invitată să facă parte din echipa mea, dar a refuzat. Mai mult, ea e antrenoare a lotului de „grele” și angajată a federației, deci nu se poate vorbi despre o îndepărtare. A ales să susțină altă echipă la ultimele alegeri, lucru pe care îl respect. Deschiderea noastră față de valorile trecutului rămâne totală, atât timp cât există bună-credință și dorință reală de colaborare.

„Sportivele mele sunt femei împlinite. N-a fost chiar așa rău în lotul lui Bercean, nu?”

- Un moment din cariera dumneavoastră de antrenor de care nu sunteți mândru!

- Orice carieră are și momente mai puțin bune, însă îmi e dificil să identific un moment despre care să spun cu mâna pe inimă că „nu sunt mândru”. Nu pentru că totul ar fi fost perfect, ci dimpotrivă. Ca orice carieră lungă și intens trăită, și a mea a avut suișuri și coborâșuri, iar fiecare experiență m-a ajutat să devin antrenorul și omul de astăzi.

- Încercați, totuși, să extrageți un episod?

- Toate momentele au făcut parte din procesul firesc de formare și maturizare profesională. Pentru mine, cel mai important e că am fost mereu prezent, implicat și onest în raport cu sportivii mei. Am fost lângă ei nu doar când au urcat pe podiumurile europene, mondiale sau olimpice, ci și atunci când lucrurile nu au mers cum ne doream. Am dus și înfrângerea cu aceeași responsabilitate cu care am primit victoria. Așadar, nu există un episod pe care să-l scot din povestea mea de antrenor. Chiar și momentele mai puțin reușite le port cu mine, nu ca o povară, ci ca o parte necesară a drumului meu.

- Dacă ar fi să schimbați o anumită decizie pe care ați luat-o de-a lungul anilor în calitate de antrenor sau conducător, care ar fi aceea și de ce?

- Privind retrospectiv, e imposibil să nu găsesc decizii pe care, cu înțelepciunea de acum, le-aș fi abordat diferit. Într-un mediu competitiv, unde ești concentrat exclusiv pe un obiectiv, poate uiți uneori lucruri importante, însă toate deciziile luate fac parte din evoluția mea. Poate că au existat momente grele sau decizii interpretate diferit, dar dacă ar fi să o iau de la capăt, aș alege exact același drum. A fost singura cale posibilă spre marea performanță, iar rezultatele nu s-au măsurat doar în medalii. Sportivele mele nu doar că au urcat pe podiumuri internaționale, dar astăzi sunt femei împlinite, angajate în poliție, în armată, profesoare sau antrenoare — oameni realizați în viață. Deci, privind obiectiv, nu pare că a fost chiar atât de rău să faci parte din lotul lui Bercean, nu?

Am spus-o și în Adunarea Generală: un părinte nu poate să nu mai vorbească cu copiii săi la nesfârșit – iar Alina Dumitru și Corina Ștefan au fost, ani la rând, ca o a doua familie pentru mine, la Cluj. Poate că am pus uneori sportul și performanța înaintea propriei familii, dar a fost o alegere asumată. În toți acești opt ani, fostele glorii ale judo-ului românesc au fost rugate constant să vină alături de noi, să-și aducă ideile și expertiza

Florin Bercean, președinte FRJ, pentru GSP

„Cele mai dificile momente? Rupturile umane, nu cele sportive!”

- Într-un top al momentelor de răscruce din viața și cariera dumneavoastră, care v-a afectat cel mai mult în sens pozitiv?

- Fără îndoială, aurul olimpic obținut la Jocurile Olimpice de la Beijing cu Alina Dumitru rămâne un moment de cotitură. Nu doar pentru performanța în sine, un vârf absolut, ci pentru ceea ce a însemnat aceasta, respectiv validarea unui sistem de muncă, sacrificii, viziune și încredere. A fost o performanță care a inspirat o generație întreagă și care a arătat că și din România se poate ajunge pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic.

- Și negativ?

- Cel mai greu moment a fost perioada în care în spațiul public au fost lansate o serie de acuzații dure, complet nefondate, care au afectat nu doar imaginea mea, ci și echilibrul din jurul judo-ului românesc. A fost o etapă dificilă, care m-a pus în situația de a-mi apăra integritatea și munca de-o viață în fața unor interpretări răuvoitoare. Dincolo de impactul mediatic, a fost un test de caracter și de răbdare. Dar din aceste încercări am ieșit mai atent la nuanțe, mai conștient că, uneori, adevărul are nevoie de timp ca să iasă la suprafață. În acele momente, am învățat să nu mă definesc nici prin glorie, nici prin criză, ci prin consecvența de a merge înainte cu fruntea sus, rămânând fidel principiilor și valorilor care m-au condus toată viața. Aș mai puncta însă un moment pozitiv!

- Vă rog!

- Nu pot uita unul dintre cele mai puternice momente din cariera mea, care rămâne fără îndoială cucerirea primei medalii olimpice pentru judo-ul feminin românesc, prin Simona Richter, la Sydney 2000. A fost o confirmare că munca noastră de pionierat avea sens și valoare. La fel de emoționant a fost și când am avut primele două campioane europene, Laura Moise-Moricz și Ioana Dinea-Aluaș, care au pus România pe harta judo-ului feminin european.

În sens negativ, cele mai dificile momente au fost cele legate de rupturile umane, nu de cele sportive. O medalie pierdută doare mai puțin decât o relație care se deteriorează în timp, cu oameni pe care i-ai crescut și i-ai considerat parte din familie. Acestea sunt răscrucile care te apasă, dar te și formează

Florin Bercean, președinte FRJ, pentru GSP

„Am mai și greșit, dar m-au interesat doar binele sportivilor și performanța”

- Care este principalul pariu la nivel de sportivi pentru JO Los Angeles 2028?

- Los Angeles 2028 va avea o încărcătură simbolică specială pentru judo-ul românesc: se vor împlini 44 de ani de la primele noastre medalii olimpice, obținute de Mircea Frățică și Mihai Cioc la Los Angeles 1984. E un moment potrivit să le transmit, încă o dată, toată aprecierea și respectul meu sincer, atât lor, cât și staffului tehnic și conducerii federale de atunci. Au fost deschizători de drumuri, iar performanța lor ne obligă. Ar fi un vis frumos să reușim o surpriză fantastică la Los Angeles.

- Pe cine treceți pe lista speranțelor pentru America?

- Avem o generație promițătoare, judoka talentați și determinați, pe care ne bazăm. La masculin, îi avem pe Matei Alexandru și Anghel Andrei la -60 kg, Borș Laris și Dzitac Ioan la -73 kg, Șulcă Adrian la -81 kg și Creț Alex la -100 kg. Lor li se adaugă tineri în plină ascensiune, precum Petre Bogdan și Georgescu Darius.

- La feminin?

- Aici mizez pe Ivănescu Florentina și Zuaznabar Amanda la -63 kg, Moscalu Serafima la -70 kg, dar și pe tinerele promițătoare, precum Bogdan Laura, Cătana Luciana și Tolea Vanessa.

Avem o bază solidă și, foarte important, o colaborare extrem de valoroasă cu Darcel Yandzi – un tehnician de clasă mondială. Când spui Yandzi, spui Teddy Riner. Nu cred că e nevoie de alte prezentări

Florin Bercean, președinte FRJ, pentru GSP

- Câte medalii și-ar propune FRJ la Los Angeles?

- În primul rând, obiectivul nostru principal până la Los Angeles 2028 este să construim, pas cu pas, un cadru solid de pregătire, susținere și selecție, care să permită sportivilor să atingă cel mai înalt nivel. Rolul nostru, ca echipă de conducere, este să le oferim sportivilor stabilitate și să-i sprijinim cu programe coerente. Mai mult decât un număr de medalii, pariul meu real este pentru construirea unei echipe unite, motivate și bine antrenate. Dacă vom reuși acest lucru, rezultatele vor veni în mod firesc.

- Nu păreți prieten cu promisiunile!

- Los Angeles 2028 nu trebuie să fie o promisiune, ci o etapă firească dintr-un proces pe care îl gândim pe termen lung. Vrem să fim acolo nu doar cu sportivi calificați, ci cu sportivi care pot lupta de la egal la egal cu cei mai buni din lume.

- Ne spuneți, vă rog, în final, cine e, de fapt, Florin Bercean?

- Un om care și-a dedicat întreaga viață judo-ului. Sunt un om ca oricare altul, cu bune și cu rele, cu reușite, dar și cu lecții dureroase. Nu sunt nici sfânt, dar nici monstrul pe care au încercat unii să-l creeze în spațiul public. Sunt un antrenor care a muncit enorm cu și pentru sportivii săi, poate uneori greșind, dar întotdeauna având drept scop binele sportivilor și performanța românească în judo.