International   •   Campionate   •   BAYERN

Scandal Hoeness - Matthaus din cauza lui Woltemade » „Nu e întreg la cap” vs „Trăiește în lumea lui”

Lothar Matthaus vs Uli Hoeness, un conflict fără sfârșit / Foto: Imago
Lothar Matthaus vs Uli Hoeness, un conflict fără sfârșit / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  luni, 30 iunie 2025

Bayern îl vrea pe Nick Woltemade (23 de ani), de la VfB Stuttgart, dar nu e dispusă să plătească suma astronomică pe care o cer șvabii.

Campioana Germaniei s-a înțeles cu golgheterul reprezentativei Under 21 (6 goluri în 6 meciuri la Euro 2025), dar i-a oferit lui VfB Stuttgart (doar) 50 de milioane de euro. De pe margine, fostul jucător al bavarezilor, Lothar Matthaus, a comentat să suma este mică și, la cum arată piața la ora actuală, undeva între 80 și 100 de milioane de euro ar fi adevăratul preț.

Uli Hoeness: „Matthaus influențează piața prin comentariile sale”

Atât i-a trebuit președintelui de onoare al lui Bayern, Uli Hoeness. „O sută de milioane?! Matthaus nu este întreg la cap”, a comentat, pentru Kicker sportmagazin, omul care conduce gigantul bavarez din umbră. Hoeness l-a acuzat pe fostul internațional și că „influențează piața prin comentariile sale. Acum, VfB o să ceară 100 de milioane, că așa a zis Matthaus!”. Ceea ce s-a și întâmplat!


Auzind ce a spus marele său dușman, Matthaus i-a replicat prompt. „„În primul rând, vreau să spun că m-am obișnuit cu insultele lui Uli Hoeness și nu le mai iau în serios. Face asta de 20, 25 de ani. Nu mă las afectat. Uli Hoeness trăiește în lumea lui și încă nu a înțeles că nu doar fotbalul, ci și afacerile au evoluat”, le-a declarat fostul căpitan al lui Bayern jurnaliștilor de la tabloidul Bild.

Lothar Matthaus: „Uli Hoeness e interesat doar să atace persoane”

El susține că e „la curent cu ce se întâmplă pe piață. Și intern, și internațional. Am spus 80-100 de milioane ca preț posibil, dar se pare că Uli Hoeness nu a citit din nou cum trebuie. Este interesat doar să atace alte persoane pentru a distrage atenția de la propriile greșeli.

Și în cazul lui Wirtz am prezis că întreg pachetul va fi undeva la 250 de milioane și așa a fost. La FC Bayern, lucrurile sunt văzute doar dintr-o singură perspectivă. Să ne gândim doar la Jamal Musiala: Bayern ar vrea mult mai mult pentru el decât a costat, de exemplu, Wirtz. Bayern ar vrea 180 de milioane. Deci, de ce nu poate costa Wirtz 150 de milioane sau Woltemade 80 până la 100 de milioane?”.


Ultimul cuvânt l-a avut președintele executiv al lui Bayern, Herbert Hainer. Fostul CEO de la Adidas consideră că „Matthaus își dă cu părerea de pe margine. Nu este implicat absolut deloc. Hoeness, în schimb, e trup și suflet alături de club”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.