Deși mai este încă mult până la încheierea perioadei de transferuri, piața este foarte activă, iar topul celor mai scumpe zece mutări efectuate depășește deja jumătate de miliard de euro. Lider este Florian Wirtz, pe care se pare că Liverpool ar fi plătit nu mai puțin de 125 de milioane de euro.
În condițiile în care toate loturile din Superliga României sunt cotate la puțin peste 251 de milioane de euro, noi, românii, nu putem să facem altceva decât să ne căutăm noi repere pentru a nu ne pierde complet încrederea văzând sumele vehiculate în „fotbalul mare” de pe continent. De exemplu, Florian Wirtz, care tocmai a fost achiziționat de la Leverkusen, a costat-o pe Liverpool 125 de milioane de euro, adică jumătate din întreaga valoare a fotbalului nostru de primă divizie.
Iar sumele plătite pentru Matheus Cunha și Dean Huijsen, 74.2 milioane de euro și 62.5 milioane de euro, fac ca „podiumul” transferurilor efectuate până la acest moment în Europa să atingă un total de 261.7 milioane de euro, cu 10 milioane peste întreaga valoare a Superligii României.
Brazilianul Matheus Cunha are 26 de ani și a fost cumpărat de Manchester United de la Wolves, iar Dean Huijsen (20 de ani), care e născut în Olanda, dar evoluează pentru Spania, a fost vândut de Bournemouth la Real Madrid.
Top 10: Cele mai scumpe transferuri ale verii
Florian Wirtz - 125 mil euro, de la Leverkusen la Liverpool
Matheus Cunha - 74.2 mil, de la Wolves la Man. Utd
Dean Huijsen - 62.5 mil, de la Bournemouth la Real Madrid
Tijjani Reijnders - 55 mil, de la AC Milan la Man. City
Milos Kerkez - 46.9 mil, de la Bournemouth la Liverpool
Franco Mastantuono - 45.00 mil, de la River Plate la Real Madrid
Jeremie Frimpong - 40 mil, de la Leverkusen la Liverpool
Jean-Clair Todibo - 40.00 mil, achiziționat definitiv de West Ham de la Nice
Rayan Aït-Nouri - 36.8 mil, de la Wolves la Man. City
Rayan Cherki - 36.5 mil, de la Lyon la Man. City
{{text}}