Fotbal   •   Liga 2   •   DECES

Tragedie în fotbalul românesc! David Oprescu, jucătorul Slatinei, a murit

Veste tragică! David Oprescu, fotbalistul Slatinei, a murit la 26 de ani
Veste tragică! David Oprescu, fotbalistul Slatinei, a murit la 26 de ani

Articol de Romeo Ene   —  luni, 30 iunie 2025

Veste teribilă în fotbalul românesc! David Oprescu, jucătorul celor de la CSM Slatina și fiul antrenorului Daniel Oprescu, a murit la 26 de ani!

Acesta a fost operat în Anglia, în urmă cu doi ani, la o aluniță pe care o avea pe spate, potrivit liga2.ro. Din păcate, starea lui de sănătate s-a înrăutățit, motiv pentru care n-a mai evoluat într-un meci oficial de mai bine de un an.

Recent a fost diagnosticat cu meningită, aceasta fiind cauza decesului fotbalistului.

Veste tragică! David Oprescu, fotbalistul Slatinei, a murit la 26 de ani


David e fiul lui Daniel Oprescu, tehnician care a pregătit-o ultima oară pe CSM Slatina, club de care s-a despărțit în noiembrie 2024. Acesta a fost, printre altele, selecționerul naționalelor U18 și U19 ale României.

David Oprescu era legitimat la Slatina din ianuarie 2019. Ultima oară evoluase într-un meci oficial pe 11 mai 2024, într-un Chindia - CSM Slatina 3-0. Fusese trimis pe teren atunci în minutul 75, în etapa 7 din play-out-ul Ligii 2.

„Doamne, ce veste teribilă! Îngerii să vegheze calea ta lină către Dumnezeu! Sincere condoleanțe familie îndurerate!”, a fost mesajul lui Cătălin Doman, fost coechipier al regretatului fotbalist.

Veste tragică! David Oprescu, fotbalistul Slatinei, a murit la 26 de ani

Înmormântarea fotbalistului va avea loc la Piatra Olt.

În 2020, Slatina reușea promovarea în Liga 2. David Oprescu a jucat 24 de meciuri. În sezonul 2021-2022 a evoluat în Liga 3 alături de Slatina. Clubul a revenit atunci în al doilea eșalon. Ulterior, în sezonul 2022-2023, cu Daniel Oprescu, tatăl lui, pe bancă, a bifat 22 de prezențe.

În stagiunea 2023-2024 a jucat ultimele sale meciuri oficiale, 60 de minute în 0-2 cu Steaua, pe 27 aprilie 2024, și 16 minute în 0-3 cu Chindia, pe 11 mai 2024.

Ianis Stoica, mijlocașul stânga de la Hermannstadt și coleg cu David la Slatina în sezonul 2020-2021, a postat un mesaj de condoleanțe pe rețelele de socializare.

Nu te voi uita niciodată suflet bun!

Fiecare succes de-al meu fotbalistic va fi pentru tine!



- mesajul lui Ianis Stoica

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.