EURO 2012

Negrul mută

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Obligat de startul ratat, Donadoni probează 3-4 schimbări în formula contra României.

Italia îşi linge rănile după măcelul olandez. Întorşi cu ochii umflaţi de nesomn şi cu chipuri răvăşite în cantonamentul de la Baden, spre 3:30 dimineaţa, adversarii noştri de vineri au avut prima zi senină. Senin a fost numai cerul, pentru că în vestiarul lui Donadoni au fost nori negri.

Programat la 11:30, antre­namentul s-a amînat cu 65 de minute. Selecţionerul şi-a băgat jucătorii în şedinţă, încercînd să înţeleagă cauzele scurtcircuitului produs la Baden. Apoi, a şi trecut la planul de rezervă pentru meciul cu România. Are deja în minte trei-patru schimbări în echipa fali­mentară folosită contra Olandei. În toate compartimentele, mai puţin portarul Buffon.

Şedinţa, la care au lucrat doar rezervele şi cei intraţi după pauză, a dat primele indicii. Donadoni l-a testat pe Gamberini, înlo­cui­to­rul lui Cannavaro fiind vizat să joa­ce în centru, lîngă Barzagli. Panucci va ieşi din schemă, în favoarea lui Grosso, cu Zambrotta păstrat pe dreapta. La mijloc, De Rossi l-ar substitui pe Ambrosini, iar în atac Del Piero poate intra de la început.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.