International   •   Campionate   •   TRANSFERURI

Liverpool și Bayern, pe urmele internaționalului francez! Echipa lui Radu Drăgușin este și ea în cursă

Castello Lukeba

Articol de Tudor Belivacă   —  joi, 03 iulie 2025

Liverpool și Bayern Munchen manifestă un interes serios pentru fundașul central al lui RB Leipzig, Castello Lukeba (22 de ani). În contractul apărătorului central este stipulată o clauză de reziliere de 90 de milioane de euro. RB Leipzig este dispusă să analizeze oferte avantajoase și la un preț mai mic.

Tottenham urmărește și ea situația internaționalului francez, dar nu va face o ofertă dacă nu îl vinde pe Cristian Romero. Argentinianul este o țintă de transfer pentru Atletico Madrid, conform sportal.bg.

Liverpool și Bayern Munchen se luptă pentru semnătura lui Castello Lukeba » Tottenham monitorizează situația

Acum doi ani, RB Leipzig l-a achiziționat pe Lukeba de la Lyon pentru 30 de milioane de euro. Contractul fundașului este valabil până în vara anului 2029. În sezonul trecut, francezul în vârstă de 22 de ani a jucat 31 de meciuri pentru echipa sa în toate competițiile. Lukeba este cotat de site-urile de specialitate la 40 de milioane de euro.


Castello Lukeba a debutat pentru echipa națională a Franței în 2023 și are o singură prezență, sub comanda lui Didier Deschamps.

Bayern Munchen, campioana Germaniei, are doar trei fundași centrali de meserie în lot: Dayot Upamecano, Kim Min-Jae și Jonathan Tah. În timp ce Kim este aproape de o despărțire de clubul bavarez deoarece nu a reușit să se impună, Tah a ajuns sub comanda lui Vincent Kompany în această vară.

Liverpool este și ea „subțiată” în comportamentul defensiv: Ibrahima Konate, Virgil van Dijk și Joe Gomez sunt variantele pe care le are la dispoziție Arne Slot. În timp ce Konate și căpitanul van Dijk prindeau constant minute, Joe Gomez era soluția de avarie. Liverpool a adus în această campanie trei jucători importanți: Florian Wirtz, pe care s-au plătit 130 de milioane de euro și Jeremy Frimpong și Milos Kerkez, fundași laterali cu aport ofensiv.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.