Fotbal   •   Liga 1   •   ARBITRAJ

„În acea noapte am știut că mi s-a terminat cariera de arbitru” » Ovidiu Hațegan, șef la CCA: „Trebuie să devenim mai buni!”

Ovidiu Hațegan +49 Foto
Ovidiu Hațegan

Articol de Andrei Crăiţoiu, Sergiu Alexandru   —  joi, 03 iulie 2025

La trei ani de la infarct, Ovidiu Hațegen (45 de ani pe 14 iulie) a primit un nou rol la CCA. Va continua ca arbitru VAR, dar începând cu acest sezon va fi VAR Manager Analyst. Anunțul a fost făcut de Kyros Vassaras la un eveniment desfășurat la Cheile Grădiștei, acolo unde Gazeta Sporturilor a fost prezentă.

Pe 27 martie 2022, arbitrul din Arad a suferit un atac de cord, fiind operat de urgență. A trecut cu bine peste această cumpănă, iar pe 3 iunie 2023 a arbitrat Unirea Ungheni - Corvinul Hunedoara 0-2, din turul barajului de promovare în Liga 2. A revenit și în Superligă, dar de la 1 ianuarie 2025 e doar arbitru VAR.

Un nou rol pentru Ovidiu Hațegan

Miercuri, Kyros Vasssaras, președintele CCA, l-a anunțat pe Ovidiu Hațegan în rolul de VAR Manager Analyst, urmând a monitoriza atent activitatea arbitrilor VAR și a-i pregăti pe aceștia, alături de președintele CCA, la cele mai înalte standarde.


Monitorizând comunicarea și întreg procesul de luare a deciziilor în camera VAR, Ovidiu Hațegan va fi persoana responsabilă de pregătirea arbitrilor VAR. Cu ajutorul statisticilor, analizelor punctuale, întâlnirilor periodice, ne dorim ca prestațiile arbitrilor să fie la nivel înalt. În același timp, ne dorim să identificăm din timp potențialul arbitrilor de top. Din noul său rol, Hațegan va colabora și cu specialiștii VAR, Cătălin Popa, Sorin Costreie, Cristina Trandafir”

Kyros Vassaras, președintele CCA

VIDEO. Ovidiu Hațegan vorbește despre noul rol la CCA și despre infarctul suferit în urmă cu 3 ani

În cadrul discuției cu presa, Ovidiu Hațegan a vorbit despre noua sa funcție, în care va debuta odată cu startul noului sezon din Superligă.


„Începe un nou sezon, cred că al 20-lea în prima ligă. Am această șansă, ca arbitru VAR, să pot continua activitatea care mi-a plăcut cel mai mult. Și sunt foarte recunoscător”, a spus Ovidiu.

„Legat de noul rol, cum a spus și domnul Vassaras, mai sunt ceva lucruri de stabilit. Dar rolul va fi acela de a îmbunătăți prestațiile arbitrilor și asistenților VAR. VAR-ul are un rol foarte important. Nimeni nu-și imaginează un meci fără el, nimeni nu mai acceptă un meci fără VAR. Apar, din păcate, greșeli, iar cei din camera VAR le pot corecta”, a mai punctat acesta.

Voi purta discuții cu arbitrii, după o analiză a prestațiilor, vom puncta ce trebuie îmbunătățit. Și vom pune accentul pe ceea ce fac bine. E loc de îmbunătățit la toată lumea. Permanent trebuie să devenim mai buni, iar acesta va fi rolul meu. Vine o vârstă în care schimbăm rolurile. Și mă bucur că pot da ceva înapoi arbitrajului. O să mă mai vedeți în camera VAR, dar mult mai puțin. Rolul va fi un pic diferit, voi mai activa doar când va fi nevoie

Ovidiu Hațegan, arbitru

„În acea noapte am știut că mi s-a terminat cariera de arbitru”

Ovidiu Hațegan a vorbit și despre starea lui de sănătate, despre cum s-a produs infarctul care l-a scos oficial din circuitul european.

„Nu a fost greu să trec de pe teren în camera VAR. Acum trei ani și ceva am avut acel moment de cumpănă. În acea noapte am știut că mi s-a terminat cariera de arbitru. Am fost mereu rațional. Faptul că am mai arbitrat un an a fost ceva incredibil. O nebunie, de fapt! Mi-am asumat niște riscuri. Dar după ce am renunțat, nu am simțit nevoia să revin. Cu siguranță noul rol în camera VAR a contribuit”, a declarat Ovidiu.

„Nu a fost un accident, ci un moment peste care am trecut. Explicația primită de la medici a fost una simplă. Am o problemă, colesterolul mi se depune mai repede pe artere decât în cazul altor persoane. Ceea ce înseamnă că la mine în corp se formează acele plăci de aterom (n.r.- leziuni care se dezvoltă pe vasele de sânge) care îngustează arterele Acele plăci se rup în timpul vieții, în bucăți mai mici sau mai mari”, a continuat el cu explicațiile.

În cazul meu, o bucată mai mare a plecat în circulație și a întâlnit artera coronară dreaptă, în jurul inimii, care era și ea obstrucționată într-un anumit procent. Prinzând acel loc, mi-a blocat mai mult de 90% din arteră și nu am mai avut sânge și oxigen la inimă. Și așa s-a produs infarctul. Dar, spre fericirea mea, sunt aici și îi sunt recunoscător lui Dumnezeu!

Ovidiu Hațegan, arbitru

Ovidiu Hațegan, pe teren după 443 de zile de la infarct

La 443 de zile după infarct, Ovidiu Hațegan a revenit pe terenul de fotbal într-un meci oficial. A condus pe 3 iunie 2023 meciul Unirea Ungheni - Corvinul Hunedoara, 0-2, din turul barajului de promovare în Liga 2.

+49 Foto
Ovidiu Hațegan / Sursă foto: Facebook@ UTA Arad

Ultimul său meci ca arbitru de centru a fost în aprilie 2024. Atunci a condus partida dintre Rapid și Universitatea Craiova, 1-2.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.