Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON

Irina Begu, eliminată de Daria Kasatkina, în turul al doilea de la Wimbledon

Irina Begu/Foto: Getty Images
Irina Begu/Foto: Getty Images

Articol de Alexandru Tomuțiu, David Istrate   —  joi, 03 iulie 2025

Irina Begu (34 de ani, 115 WTA) a fost învinsă de Daria Kasatkina (28 de ani, 18 WTA), scor 2-6, 6-4, 1-6, în turul al doilea de la Wimbledon.

Irina Begu era ultima româncă de la Wimbledon, după ce Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Sorana Cîrstea și Anca Todoni au fost eliminate în primul tur.

Kasatkina s-a impus la capătul unui meci care a durat două ore și un minut, calificându-se în turul al treilea.

Australianca a început meciul perfect și s-a impus în primul set fără mari emoții, scor 6-2. Irina Begu s-a prezentat mult mai bine în al doilea set, pe care l-a câștigat cu 6-4.


Totuși, nu a avut nicio șansă în decisiv, unde sportiva australiancă a dat impresia că se distrează. 6-1 pentru Kasatkina în decisiv și calificare în turul 3.

FINAL. Irina Begu - Daria Kasatkina 1-6, 6-4, 2-6

Setul 3:

  • Kasatkina se apropie de victorie. 1-5

  • Game pentru Kasatkina. 1-4

  • Kasatkina se distanțează. 1-3

  • Irina Begu câștigă primul ei game din setul decisiv. 1-2

  • Australianca se impune pe propriul serviciu. 0-2

  • Kasatkina se impune în primul game. 0-1


Setul 2:

  • Românca se impune în al doilea ser cu 6-4.

  • Irina Begu trece din nou la conducere. 5-4

  • Kasatkina reușește să egaleze. 4-4

  • Game pentru Begu. 4-2

  • Begu revine la conducere. 3-2

  • Australianca câștigă pe propriul serviciu și egalează. 2-2

  • Game pentru Kasatkina. 2-1

  • Break reușit de Becu. 2-0

  • Românca se impune în primul game. 1-0

Setul 1:

  • Irina cedează în primul set, 2-6.

  • Begu revine în meci. 2-5

  • Kasatkina continuă evoluția bună. 1-5

  • Încă un game pentru Kasatkina. 1-4

  • Irina Begu face break-ul și câștigă primul ei game din acest meci. 1-3

  • Kasatkina reușește break-ul. 0-3

  • Australianca se impune pe propriul serviciu. 0-2

  • Kasatkina câștigă primul game. 0-1

  • Start de meci

Marți, 1 iulie, Begu s-a impus cu 7-6 (6), 1-6, 6-3 în fața slovenei Kaja Juvan (24 de ani, 240 WTA), într-un meci ce a durat 2 ore și 7 minute. Așadar, românca și-a asigurat o confruntare cu Daria Kasatkina, sportivă ce evoluează sub drapelul Australiei, renunțând la cetățenia rusă.

În primul tur, jucătoarea de pe locul 18 WTA a învins-o cu 7-5, 6-3 pe Emiliana Arango (Columbia, 24 de ani, 76 WTA). Înainte de duelul cu Arango, Kasatkina a fost protagonista unui incident, vomitând foarte aproape de teren.

„Mulți oameni au văzut asta la 5 metri de teren. Am vomitat chiar înainte de a intra pe teren, da, un mic accident s-a întâmplat din cauza emoțiilor”, a explica tenismena în vârstă de 28 de ani, citată de The Guardian.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.