Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - CFR CLUJ

Direct în istorie » Ce se va întâmpla mâine, la FCSB - CFR Cluj

Ciprian Deac, 39 de ani, poate bifa meciul cu numărul 500 pentru CFR Cluj în SuperCupa României, sâmbătă, împotriva celor de la FCSB
Ciprian Deac, 39 de ani, poate bifa meciul cu numărul 500 pentru CFR Cluj în SuperCupa României, sâmbătă, împotriva celor de la FCSB

Articol de Liviu Manolache, Alexandru Barbu   —  vineri, 04 iulie 2025

Ciprian Deac, 39 de ani, poate bifa meciul cu numărul 500 pentru CFR Cluj, în SuperCupa României, sâmbătă, împotriva celor de la FCSB.

  • SuperCupa României, FCSB - CFR Cluj, se joacă sâmbătă, 5 iulie, de la ora 20:00, pe stadionul Steaua. Meciul va putea fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1

Deac va porni sezonul #18 în tricoul lui CFR Cluj. E jucătorul activ cu cele mai multe stagiuni de Liga 1, mai are un campionat jucat la Rapid.

Până acum, Ciprian a bifat 499 de partide pentru CFR Cluj în toate competițiile, 386 în campionat, 76 în cupele europene, 29 în cupele interne și 8 în Supercupă. Are 7 titluri în palmares cu „feroviarii”!


90 de goluriși 120 de pase decisive are Deac la CFR, în toate competițiile

Ciprian Deac, la un meci distanță de borna 500 în tricoul lui CFR Cluj

„Decarul” lui Dan Petrescu va împlini 40 de ani pe parcursul sezonului următor, dar s-a pregătit excelent în cantonamentul din Austria și are șanse mari să bifeze minute, sâmbătă, în Ghencea, cu FCSB.

De altfel, Deac e jucătorul cu cele mai multe prezențe all-time în SuperCupă, 8, toate din postura de fotbalist al CFR-ului. A câștigat acest trofeu de 4 ori!


Din efectivul CFR-ului, numai Camora îl depășește la numărul de partide pentru gruparea din Gruia - fundașul stânga are 546 de partide la clujeni.

Prezența lui Deac pe teren la SuperCupa dintre FCSB și CFR Cluj va însemna meciul #500 pentru el în tricoul „feroviarilor”, toate competițiile.

Ciprian Deac e un simbol al CFR-ului / foto: Imago Images

„Mai vreau un titlu, apoi mă retrag”

La fel ca Mario Camora, Deac a semnat pe încă un sezon cu CFR. Visul lui e să mai câștige o dată titlul cu ardelenii, apoi să se retragă.

„E clubul unde am crescut, unde am câștigat trofee, unde mă simt cel mai bine. Mă bucur că voi continua încă un an, vreau să mă las cu câștigarea campionatului. Nu au fost alte discuții, gândul meu a fost să rămân aici, cei din conducere m-au asigurat că voi continua cât doresc eu.

Poate fi ultimul (n.r. - sezonul viitor), mi-ar plăcea să ridic din nou un trofeu, când îmi voi încheia cariera”, declara Deac în luna mai.

Cariera lui Ciprian Deac în Liga 1

SEZON

ECHIPĂ

M / G / A

2006/07

CFR Cluj

11 / 0 / 1

2007/08

CFR Cluj

10 / 0 / 0

2007/08

Oţelul

15 / 1 / 2

2008/09

CFR Cluj

18 / 2 / 2

2009/10

CFR Cluj

24 / 2 / 3

2010/11

CFR Cluj

4 / 0 / 0

2011/12

Rapid

30 / 9 / 5

2012/13

CFR Cluj

18 / 3 / 8

2013/14

CFR Cluj

28 / 6 / 2

2014/15

CFR Cluj

18 / 2 / 4

2016/17

CFR Cluj

14 / 6 / 3

2017/18

CFR Cluj

34 / 5 / 11

2018/19

CFR Cluj

26 / 4 / 5

2019/20

CFR Cluj

25 / 14 / 9

2020/21

CFR Cluj

34 / 13 / 7

2021/22

CFR Cluj

39 / 10 / 12

2022/23

CFR Cluj

31 / 6 / 12

2023/24

CFR Cluj

33 / 3 / 14

2024/25

CFR Cluj

19 / 3 / 3

  • Total în Liga 1: 431 de meciuri, 89 de goluri, 103 assisturi

26 de selecțiiare Deac la naționala României (4 goluri). În străinătate a jucat la Schalke, Aktobe și Tobol Kostanay

Interes mare pentru FCSB - CFR Cluj

Organizatorii meciului se așteaptă la o asistență de peste 20.000 de spectatori. SuperCupa de anul trecut, FCSB - Corvinul (3-0), s-a disputat tot pe stadionul Steaua, cu o asistență de 15.915 de suporteri.

Arena din Ghencea are o capacitate de 31.254 de locuri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.