Farul Constanța a încheiat cantonamentul din Bansko, Bulgaria, cu o victorie cu 3-0 împotriva celor de la Radnicki Nis, formație care a evitat la baraj retrogradarea în liga secundă din Serbia.
Farul a obținut prima și singura victorie din cantonamentul pe care l-a desfășurat în Bulgaria. Echipa antrenată de Ianis Zicu a învins-o cu 3-0 pe Radnicki Nis, locul 13 din 16 în ultimul sezon al primei ligi sârbe.
Farul, 3-0 în amicalul cu Radnicki Nis
Ionuț Vînă a deschis scorul în minutul 11, tânărul Cristian Sima (18 ani) a făcut 2-0 în minutul 26, Eduard Radaslavescu a închis tabela în '84.
Echipa de start a Farului: Rafael Munteanu - Fabinho, Larie (cpt.), Pellegrini, Ganea - Dican, G. Iancu, Vînă - Grigoryan, Cojocaru, Tănasă
Rezerve: Buzbuchi, Ducan - Maftei, Sîrbu, Țîru, Duțu, Dănuleasă, Buta, Radaslavescu, N. Popescu, Banu, Vojtus, Sima, Avramescu, Păcuraru, Ramalho
Tot în Bulgaria, unde a ajuns pe 27 iunie, Farul le-a mai înfruntat pe Egnatia (campioana Albaniei, 0-1) și Drita (campioana din Kosovo, 1-3). Ar fi trebuit să mai joace cu Sileks (locul 2 din Macedonia de Nord), dar acel meci a fost anulat din vina nord-macedonenilor, care au anunțat că nu se mai pot prezenta.
Farul a înregistrat aceeași linie de rezultate (o victorie, două înfrângeri) în partidele de pregătire disputate în baza de la Ovidiu. A început cu două eșecuri, 1-2 cu Cerno More Varna și 0-1 cu Fratria Varna, și a încheiat cu un succes, 2-1 contra Oțelului Galați.
Ianis Zicu: „Cantonament reușit, dar mi-aș fi dorit mai mult timp”
A fost ultimul meci-test disputat pe tărâm bulgar. Delegația alb-albastră va reveni astăzi în țară, iar luni, 7 iulie, va relua pe plan local pregătirile pentru noul sezon. Farul va începe campionatul în deplasare la Botoșani, pe 14 iulie, ora 19:00.
„A fost un cantonament reușit, în care am putut urmări toți jucătorii aflați la dispoziție. Am disputat și câteva jocuri amicale, am încheiat acest stagiu cu o victorie și acest lucru ne oferă încredere pentru viitor.
Nu voi face nominalizări în privința unuia sau altuia care mi-a plăcut mai mult, pentru mine contează echipa ca întreg. Mi-aș fi dorit să avem la dispoziție mai mult timp pentru pregătire până la primul joc oficial, dar nu se poate, astfel că trebuie ca până la jocul cu Botoșani să fim la nivelul dorit”, au fost concluziile noului antrenor al echipei, Ianis Zicu.
{{text}}