International   •   Campionate   •   MANCHESTER UNITED

Încă un semn al despărțirii de Marcus Rashford » Manchester United are un nou „decar”

Marcus Rashford a pierdut tricoul cu numărul „10” la Manchester United și este ca și plecat de pe „Old Trafford” // FOTO: IMAGO Images

Articol de Dragoș Petrescu   —  sâmbătă, 05 iulie 2025

Marcus Rashford (27 de ani) este istorie pe „Old Trafford”! Fotbalistul englez a fost anunțat de oficialii lui Manchester United că își poate caută o nouă echipă în această vară, întrucât nu va face parte din planurile lui Ruben Amorim pentru sezonul următor.

Marcus Rashford a petrecut a doua parte a sezonului 2024/2025 la Birmingham, unde a evoluat pentru Aston Villa, asta după ce a fost exclus din lotul „diavolilor” de către Ruben Amorim la finalul anului trecut.

Chiar dacă prestațiile sale din tricoul trupei lui Unai Emery au fost extrem de solide, convingându-l pe Thomas Tuchel să-l aducă din nou în lotul naționalei Angliei, același lucru nu a fost valabil și în cazul lui Ruben Amorim, care a enunțat clar faptul că Rashford nu va face parte din planurile sale pentru stagiunea 2025/2026. Mai mult decât atât, clubul de pe „Old Trafford” și-a găsit un nou „decar”.


Matheus Cunha va purta tricoul cu numărul „10” la Manchester United

Până de curând, fotbalistul englez era cel care deținea această distincție la Manchester United, însă lucrurile s-au schimbat. Matheus Cunha, proaspăta achiziție a celor de la United, sosit în această perioadă de mercato de la Wolverhampton în schimbul a 75 de milioane de euro, va fi noul număr „10” al lui Ruben Amorim, anunță Fabrizio Romano.

Matheus Cunha, noul „decar” de pe Old Trafford // SURSA: Instagram @FabrizioRomano

Fotbalistul brazilian a impresionat în campania recent încheiată din Premier League. Acesta a marcat 15 goluri și a oferit 6 pase decisive pentru „Wolves”, contribuind decisiv la salvarea echipei de la retrogadare.


De-a lungul carierei sale, Cunha a mai evoluat la echipe importante din fotbalul european, precum Atletico Madrid și RB Leipzig. De asemenea, atacantul a mai trecut și pe la Hertha Berlin, iar debutul său în fotbalul european a avut loc în Elveția, la FC Sion.

Marcus Rashford, printre cei cinci jucători de care United vrea să scape în această vară

Rashford nu este însă singurul fotbalist bine cotat pus pe lista neagră de Ruben Amorim. Potrivit celor de la BBC, în aceeași situație se regăsesc și Jadon Sancho, Antony, Alejandro Garnacho, respectiv Tyrell Malacia.

La fel ca și în cazul lui Rashford, Sancho și Antony au revenit în această vară pe „Old Trafford”, după o perioadă în care au fost împrumutați. Jadon a evoluat pentru Chelsea, alături de care a cucerit UEFA Conference League, iar Antony pentru Betis, finalista aceleiași competiții.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.