Jamie Bynoe-Gittens (20 de ani) este noul mijlocaș stânga al lui Chelsea. Anunțul a fost făcut de clubul londonez, prin intermediul canalelor oficiale. Formația lui Enzo Maresca i-a plătit Borussiei Dortmund 56 de milioane de euro pentru transfer.
Este al doilea transfer pentru o sumă uriașă făcut de Chelsea în această vară. Englezii au plătit 70 de milioane de euro pentru Joao Pedro, de la Brighton.
Jamie Bynoe-Gittens a fost prezentat la Chelsea
Chelsea confirmă transferul lui Jamie Gittens de la Borussia Dortmund.
Jucătorul în vârstă de 20 de ani a semnat un contract pe șapte ani cu puternicul club londonez, valabil până în 2032. Gittens a acumulat peste 100 de apariții pentru Dortmund, evoluând atât în Bundesliga, cât și în Liga Campionilor.
A debutat în 2022, având un sezon remarcabil în 2024–2025, cu 17 contribuții în toate competițiile. Joacă preponderent ca extremă, pe ambele flancuri, dar s-a folosit și ca număr 10.
- comunicat Chelsea
Jamie Bynoe-Gittens a fost prezentat la Chelsea. FOTO: X
Englezul a oferit și prima declarație în calitate de fotbalist al lui Chelsea, fiind extrem de încântat de oportunitatea care i s-a oferit.
„Simt că este o senzație grozavă să mă alătur unui club atât de mare ca Chelsea. Abia aștept să învăț de la toată lumea din echipă și să mă autodepășesc aici”, a explicat Gittens, pentru site-ul oficial al clubului.
Fotbalistul a jucat și într-un meci pentru Borussia Dortmund la Campionatul Mondial al Cluburilor. Se întâmpla pe 17 iunie, atunci când Dortmund și Fluminense terminau la egalitate, scor 0-0, în faza grupelor.
Poate evolua și pentru Chelsea în cadrul acestei competiții. Noua lui echipă s-a calificat în semifinale, acolo unde o va întâlni pe Fluminense.
Faptul că și-a exprimat clar dorința de a părăsi Signal Iduna Park în această vară l-a făcut pe Gittens să-și piardă locul în primul 11.
50 de milioane de euroe cota lui Gittens, potrivit Transfermarkt
{{text}}