Portarul lui Paris Saint-Germain, Gianluigi Donnarumma, este considerat de mulți vinovat pentru accidentarea gravă a lui Jamal Musiala de la Bayern, dar nu toată lumea este de aceeași părere. Portarul lui Real Madrid, Thibaut Courtois, vede lucrurile altfel.
Donnarumma a încercat să prindă o minge în careu și a plonjat cu toată greutatea pe piciorul lui Jamal Musiala. Neamțul a început să urle de durere, iar glezna sa a fost răsucită, iar portarul italian a început să plângă. Manuel Neuer, portarul bavarezilor, a vorbit în termeni duri la adresa lui Donnarumma.
Thibaut Courtois a reacționat după accidentarea horror a lui Jamal Musiala: „Mi se pare exagerat să-l învinovățești pe Donnarumma”
„Mi se pare exagerat să-l învinovățești pe Donnarumma pentru accidentarea lui Musiala. Portarii se aruncă după minge. Nici atacanții nu se opresc atunci când ne atacă. Pur și simplu a fost ghinion. Manuel Neuer va fi mai afectat, pentru că este din echipa lui, dar Donnarumma nu este vinovat", a declarat Courtois, conform sportal.bg.
Incidentul în cauză a avut loc spre finalul primei reprize din sferturile de finală ale Campionatului Mondial al Cluburilor și a necesitat înlocuirea jucătorului german. Conform informațiilor inițiale, Musiala a suferit o fractură la peroneul stâng și, de asemenea, a afectat mai multe ligamente, așadar îl așteaptă o pauză lungă de câteva luni. Primele estimări arată că anul 2025 este încheiat pentru vedeta nemților.
Când plonjezi așa cum a făcut-o Donnarumma îți asumi că se poate întâmpla ceva grav. Trebuie să iei în calcul așa ceva. Pur și simplu riști să-i provoci o accidentare gravă. Nu trebuia să se implice astfel. I-am spus: „Nu vrei să mergi la el, o clipă? Jamal zace acolo, cel mai probabil va fi dus la spital acum. Cred că este potrivit, din respect, să te duci la el, să-i urezi tot binele și să-i ceri scuze”. Apoi s-a dus la Jamal. Nu știu, italienii sunt foarte emotivi. Dacă chiar regretă ceea ce a făcut, fiecare poate aprecia (n.r. - reacțiile lui Donnarumma). Dar trebuie să fii fair-play. Eu aș fi reacționat diferit
-Manuel Neuer despre comportamentul lui Donnarumma după accidentarea lui Jamal Musiala
{{text}}