Valentin Mihăilă (25 de ani), mijlocașul stânga de la Parma, are șanse tot mai mari să plece de la „cruciați” în această vară. Cea mai vehiculată variantă este să rămână tot în Serie A, după ce și-a dat acordul să meargă la Lecce, echipă care a terminat pe locul 17 sezonul precedent.
Încă de acum câteva zile s-a vorbit despre această mutare a internaționalului român la Lecce, impresarul lui, Giovanni Becali (73 de ani), confirmând interesul.
Între timp, se pare că jucătorul și-a dat acordul să plece la Lecce, iar acum cele două cluburi vor purta o nouă rundă ne negocieri, pentru a stabili detaliile tranzacției.
Valentin Mihăilă și-a dat acordul de a pleca la Lecce
Deși mai are contract cu Parma până în iunie 2027, Mihăilă are șanse mari să plece în această vară de la fosta echipă a lui Cristi Chivu.
Presa din Italia a anunțat faptul că jucătorul plecat în Serie A de la Universitatea Craiova a fost deja contactat de oficialii lui Lecce, iar acesta a acceptat transferul.
Lecce a înaintat și o primă ofertă pentru a-l obține pe Mihăilă, împrumut și posibilitate de transfer definitiv în schimbul a 3 milioane de euro, dar Parma vrea o sumă mai mare.
Acum, după ce Mihăilă și-a dat acordul să meargă la Lecce, jurnaliștii italieni de la Giornale di Puglia anunță că Sticchi Damiani, președintele celor de la Lecce, va purta o nouă serie de negocieri cu Parma pentru mutarea lui Mihăilă.
Giovanni Becali, noi detalii despre mutarea lui Mihăilă
Ioan Becali, impresarul lui Mihăilă, a vorbit duminică dimineață despre acest posibil transfer la Lecce, urmând ca o serie de discuții finale cu jucătorul să aibă loc în această seară.
„Lecce a făcut ofertă, cluburile poate se vor pune de acord. Mihăilă vine în seara asta din Grecia, probabil în seara asta sau mâine mă văd cu el. Vom vedea. Din păcate, a fost accidentat în ultimele luni și nu prea a jucat. Dar Mihăilă încă are de spus multe.
Are doar 25 de ani și trebuie să spună multe. Când l-am dus la Parma, toți am crezut că Mihăilă va spune multe. N-a prea spus, și din cauza accidentărilor. Acum urmează o altă etapă, sper o relansare, ca el să ajungă acolo unde credea el, credeam eu, credeam cu toții.
Problema [în cazul lui Mihăilă] este că el n-a jucat mai mult de 48-49% dintre meciuri în ultimii 5 ani. Nu trece de 50%. Atunci, când le spui [cluburilor] ce salariu vrea, cam închid telefonul.
Vă dau o conversație cu directorul sportiv de la Rapid Viena. A zis că se înțeleg cu clubul, dar m-au întrebat dar cât câștigă jucătorul. I-am răspuns și mi-a zis: «Ne pare rău, la noi salariul maxim este de 450-500 de mii». Atunci a închis telefonul și ne-am spus la revedere”, a spus Giovanni Becali, la emisiunea „Digi Sport Matinal”, de la Digi Sport.
Valentin Mihăilă o va părăsi pe Parma. Foto: GettyimagesLecce este dispusă să plătească salariul pe care îl are el la Parma doi ani și încă doi ani, deci un contract pe 4 ani. Să nu uităm că Lecce este de 5 ani în Serie A și în fiecare an a scăpat. Dacă vor să îl ia, înseamnă că vor să mai rămână în Serie A.
- Giovanni Becali, despre viitorul lui Mihăilă
Președintele lui Lecce, reacție despre transferul lui Mihăilă
Președintele lui Lecce, Saverio Sticchi Damiani, a acordat un lung interviu pentru Corriere del Mezzogiorno, iar acolo a vorbit și despre Valentin Mihăilă, care ar fi un jucător perfect pentru sistemul lui Di Francesco.
Chiar dacă accidentările pe care le-a suferit de-a lungul anilor îi pun pe gânduri pe salentini, Mihăilă este văzut o opțiune pentru echipa care a terminat pe locul 17 sezonul precedent.
„Mihăilă este un jucător care are caracteristicile potrivite unui 4-3-3 pur, dar în ultimii ani a avut câteva probleme medicale. Evaluările tehnice sunt în curs, dar și cele legate de starea fizică a jucătorului”, a spus Saverio Sticchi Damiani.
Mihăilă, care a avut un sezon 2023–2024 foarte bun în Serie B (6 goluri și 2 pase decisive, contribuind la promovarea în Serie A), a avut un sezon 2024-2025 marcat de accidentări: o ruptură musculară în luna martie și probleme recurente la coapsă;
Internaționalul român a jucat 22 de meciuri în sezonul recent încheiat pentru Parma, perioadă în care a oferit 3 assist-uri. A fost antrenat de Cristi Chivu în ultima jumătate a sezonului, însă accidentările i-au dat din nou bătăi de cap și n-a prins prea multe minute.
3 milioane de euroe cota lui Valentin Mihăilă, potrivit Transfermarkt
{{text}}