Edward Iordănescu (47 de ani) trece printr-un moment extrem de tensionat la Legia Varșovia, club care nu i-a respectat promisiunile privind transferurile. Ultrașii au declanșat un protest istoric, refuzând să mai cumpere abonamente și amenințând cu boicot total # Lipsa întăririlor și plecările din lot au alimentat nemulțumirea generală. În aceste condiții, fostul selecționer riscă să devină victima unui club cu grave probleme financiare
Edward Iordănescu (47 de ani) a fost prezentat la Legia Varșovia chiar de ziua sa. Iordănescu jr. a ales să continue în Europa, deși a primit o ofertă de 3 milioane de euro din Golf. Discuțiile inițiale cu conducerea clubului au intrat în impas, vestiarul este tensionat, iar fostul selecționer și-a pierdut deja răbdarea.
Edward Iordănescu, un car de nervi la Legia Varșovia
Potrivit informațiilor GSP.RO, Legia traversează „cel mai prost moment al echipei”, situație care îl face pe Iordănescu jr. să fie extrem de prudent în privința viitorului său la clubul din capitala Poloniei. Principalul motiv îl reprezintă promisiunile neonorate de conducere și patronat înainte de semnarea contractului.
Surse apropiate tehnicianului, inclusiv din cadrul Federației Române de Fotbal, vorbesc despre profunda dezamăgire a fostului selecționer. „Este extrem de dezamăgit și trist! Și-a dat seama, după ce a semnat, că a ajuns în cel mai prost moment al clubului”, susțin aceleași surse.
Edi Iordănescu, la un pas să-l piardă pe Maxi Oyedele, dorit de Manchester United
Oameni de încredere, apropiați ai lui Iordănescu jr., au explicat pentru GSP.RO că „deși a cerut întăriri înainte să semneze și a primit garanții din partea conducerii, clubul bate pasul pe loc”. Legia a reușit să aducă un singur jucător în această perioadă de transferuri: fundașul dreapta Petar Stojanovic.
În schimb, unul dintre cei mai buni fotbaliști ai echipei, brazilianul Luquinhas (28 de ani), a plecat la Fortaleza. Iar Legia riscă să-l piardă și pe Maxi Oyedele, mijlocaș central de 20 de ani, aflat în coproprietate cu Manchester United.
Maxi Oyedele
„Toată această situație l-a iritat extrem de tare pe Edi”, mai spun sursele GSP.
„Nu îi place să iasă în față și să critice clubul după doar o lună, dar a cerut jucători încă de la prezentare, pentru a putea obține performanțe. Este extrem de dezamăgit de promisiunile neonorate ale conducerii. A mizat pe jucători noi, însă nu a venit nimeni în perioada de pregătire”, mai sună informațiile.
Ultrașii refuză să mai cumpere abonamente: „Nu mai finanțăm porcăria asta!”
În plus, unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din Polonia, cu care GSP colaborează de mai mulți ani, a dezvăluit reacția unică a suporterilor.
„După atâția ani fără trofee, fanii au declarat război conducerii. Nucleul dur al peluzei a decis, în premieră, să nu mai cumpere niciun fel de abonamente la meciurile de acasă și se gândește serios să boicoteze toate partidele! Este o decizie fără precedent în ultimii ani”, sună informațiile din Polonia.
Edward Iordănescu, antrenorul celor de la Legia VarșoviaTotodată, suporterii Legiei au transmis mai multe mesaje tranșante pe conturile dedicate ultrașilor. Unul dintre ele spune: „Să nu mai finanțăm porcăria asta! Gata cu acest mod de viață, trăind mereu cu speranță în numele iubirii pentru Legia, să dăm o șansă crezând că va fi mai bine. Să nu mai fim proști! Suntem dezgustați și, așa cum am mai spus, vă încurajăm: nu mai cumpărați abonamente!”, a fost mesajul postat pe pagina Unknown Offenders.
Fanii cer jucători de urgență pentru a reveni la meciuri
Protestul masiv este legat de dezamăgirea uriașă a lui Iordănescu: clubul nu aduce jucători importanți pentru campionat și cupele europene, lotul este extrem de modest, iar în aceste condiții performanța este imposibilă.
Fanii de la Legia Varșovia sunt în război cu conducerea clubuluiÎntreaga presă din Polonia a scris la superlativ despre numirea lui Iordănescu jr., cel care a dus echipa națională a României la un turneu final după opt ani de pauză.
Însă situația este la limită în acest moment, mai ales că fostul selecționer poate deveni rapid o victimă într-un club cu mari probleme financiare, care refuză să facă transferuri.
{{text}}