Născut în 1986, Lari Giorgescu este unul dintre cei mai apreciați tineri actori români. E angajat la Teatrul Național din București, dar e și foarte apreciat în spectacolele din teatrul independent, unde face săli pline cu piesa „Micul Prinț”, unde joacă alături de Oana Pellea. Totodată, e foarte distribuit în spectacole de teatru-dans și unul dintre actorii preferați ai legendarilor Gigi Căciuleanu sau Miriam Răducanu.
Înainte să fie actor, Lari Giorgescu a fost fotbalist. A jucat la juniorii Universității Craiova. Căci, da, Lari este, și va fi mereu, chiar dacă stă de decenii în București, oltean.
E, totodată, unul dintre cei mai solicitați tineri actori români, poate l-ați văzut în „Iona” sau „Nuntă în cer”, la Teatrul Dramaturgilor Români.
Rămas, firesc, pe viață fan al Universității Craiova, Lari este mereu aproape de sport. De altfel, e unul dintre actorii cu o prezență fizică aparte. Aceasta este, poate, și una dintre explicațiile pentru care la spectacolele în care joacă publicul feminin este mereu foarte prezent. Menționăm, totodată, că Lari este căsătorit și familist.
Doamnelor și domnilor, Lari Giorgescu!
- Lari Giorgescu, care e relația ta cu sportul?
- Până una-alta, mă folosesc foarte des de ideea de mișcare. Recunosc, anii trec și devine tot mai greu, dar pe cât pot, nu mă las. Am făcut sport de mic. Mai întâi haotic, eram un copil care ar fi alergat non-stop fără un scop anume, nu aveam stare. Apoi am jucat fotbal, îndrăgostit fiind de Universitatea Craiova. Tata mi-a insuflat această pasiune și am primit-o cu maximă deschidere. M-am lăsat de fotbal, dar am continuat să mă antrenez în fel și chip, observând cât de bine mă simt după mișcare. Iar de când am descoperit teatrul coregrafic al lui Gigi Căciuleanu și universul de „senzuri” creat de Miriam Răducanu, nu m-am mai oprit nici azi.
- Ce a însemnat Universitatea Craiova în viața copiilor olteni crescuți în tranziție?
- Când stăteam în Craiova, era cam ca în Napoli, pe care l-am descoperit mai târziu. Oltenii sunt blânzi, cu mult umor, logoreici și cu poftă de viață. Dar și plini de paradoxuri: comozi și, în același timp, extrem de competitivi, mândri de originile lor, dar prietenoși cu toată lumea. Trăiesc totul cu intensitate: iubesc, luptă și speră cu aceeași înflăcărare. Într-un asemenea context, Universitatea Craiova era mai mult decât o echipă, era o formă de identitate, un stindard. În jurul ei se definea spiritul oltenesc. Miracolul e că iubirea pentru Universitatea Craiova a rezistat, în ciuda dezamăgirilor. E o interdependență profundă între echipă și regiune, între Universitatea Craiova și Oltenia.
- Cum se manifestă astăzi nostalgia după Craiova Maxima?
- Urmăresc echipa, mă interesează rezultatele, mai prind câte un rezumat de meci. Îmi doresc să poată mai mult și aștept cu răbdare acel moment. Dar simt că trag și eu seva dintr-o legendă care nu mai are legătură cu realitatea. Craiova Maxima, din câte știu de la tata, era un manifest, un protest într-o perioadă în care nu aveai voie să protestezi. De aceea avea fani în toată țara. Erau copiii teribili ai României. Și până azi, echipa beneficiază de acea emulație, chiar dacă nu mai poate fi comparată.
- Cum ai trăit vara anului 1994?
- Aveam 7 ani. Nu pot uita televizoarele scoase în stradă. Am crescut într-un cartier de case, unde orice eveniment devenea motiv de adunare. Mamele pregăteau gogoși, clătite, floricele. Tații se ocupau de proviziile de bere, iar noi eram răsfățați cu suc. Ne înghesuiam pe ulicioare, în fața tuburilor mici de televizor. Reacțiile erau fantastice. Eram mesmerizat de efervescența adulților. Asta pentru ca în ’98 să ajung să plâng la egalul cu Tunisia și să simt că mi se rupe sufletul după meciul cu Croația.
- Arc peste timp. Vara anului 2024. Cum ai trăit-o?
- M-am entuziasmat cum nu am mai făcut-o demult, mai ales după meciul cu Ucraina. Apoi am revenit cu picioarele pe pământ. Totuși, a rămas o bucurie pe care o port în mine, mai ales datorită suporterilor și reacțiilor lor. Văd că România e mai bine. Știm să ne bucurăm civilizat, căutăm motive să fim împreună. Așteptăm astfel de momente, ba chiar le vânăm.
- Ce sporturi practici? Cum te menții în forma fizică de invidiat?
- Am o serie de exerciții pe care le fac aproape zilnic. Mă pregătesc singur, este momentul meu cu mine, aproape ca o formă de meditație. Mă ajută mult și muzica. Am construit acest tip de antrenament datorită influenței lui Gigi Căciuleanu și a doamnei Miriam Răducanu. Deși sunt invitat des la fotbal de colegi, nu am mai jucat de peste 10 ani. Am o teamă de accidentări și, odată cu responsabilitatea față de profesie, am devenit mai atent.
-Dacă ajungeai fotbalist, unde jucai azi? Sau erai deja cu ghetele în cui?
- Cu siguranță jucam. Sunt un oltean căpos, sau cel puțin așa îmi place să cred. Sunt pasionat de ceea ce fac și, dacă aș fi fost fotbalist, cred că aș fi profesat cu aceeași intensitate. Spiritul de luptă și energia le-am transferat în teatru. Sunt, de altfel, multe similitudini între cele două lumi, pe care le înțelegi doar dacă ai fost în ambele: munca în echipă, rigoarea, coordonarea, dar și imprevizibilul momentului.
- Ce ai învățat tu din sport?
- Fără să vreau, cred că am răspuns deja. Dar reiau esențialul: Sportul m-a învățat că nu este despre tine, ci despre echipă. Că nu ești niciodată suficient de pregătit. Că seriozitatea este mai importantă decât talentul. Că un corp antrenat e un sprijin real în criză. Că trebuie să rămâi curios, empatic și generos. Și multe altele...
- Care sunt campionii dumitale preferați din sport? Dintre români, zic.
- Mi-au plăcut: Gică Popescu, Gheorghe Hagi, Adrian Ilie, Cristi Chivu. Totodată: Simona Halep, Cristina Neagu, și îl urmăresc cu interes pe David Popovici.
- Dar dintre actori?
- Îmi vine în minte un răspuns al lui Horațiu Mălăele. Când a fost întrebat cine e cel mai bun actor din România, a spus: „Păi… suntem câțiva.” Lăsând gluma la o parte, am mulți actori pe care îi admir, pe unii îi urmăresc pentru inspirație, pe alții pentru că mă motivează. Am avut norocul să joc alături de mulți dintre ei. Ar fi nedrept să dau doar câteva nume.
{{text}}