Antoine Baroan (25 de ani) este noul atacant al Rapidului! Anunțul a fost făcut de giuleșteni, prin intermediul canalelor oficiale. Francezul a evoluat ultima oară la Ludogorets, campioana Bulgariei.
Francezul vine să întărească o ofensivă slăbită din punct de vedere numeric. Rapid rămăsese în doi atacanți, Timotej Jambor (22 de ani) și Elvir Koljic (30 de ani), după accidentarea pe care a suferit-o Borisav Burmaz (24 de ani) în cantonamentul din Slovenia.
Antoine Baroan este noul atacant al Rapidului: „Abia aștept să joc pe Giulești!”
FC Rapid anunță transferul atacantului francez Antoine Baroan, care a semnat un contract valabil pe trei ani cu clubul nostru. Jucătorul vine de la FC Winterthur (Elveția), după ce în ultimele luni a evoluat sub formă de împrumut la Ludogoreț, campioana Bulgariei.
„Sunt foarte fericit că voi juca pentru Rapid. Este un club cu o istorie frumoasă și suporteri pasionați. Am văzut pe internet ce atmosferă este la meciurile de acasă și abia aștept să joc pe Giulești și să dau totul pentru echipă.”
Îi urăm bun venit lui Antoine Baroan la Rapid și mult succes în tricoul alb-vișiniu!
- comunicat FC Rapid 1923
Antoine Baroan este noul atacant al Rapidului. FOTO: @fcrapid.ro
Vârful francez aparținea de Winterthur, formație din prima ligă elvețiană, însă a jucat în ultimele luni la Ludogorets.
Francezul a mai evoluat de-a lungul carierei la formații precum Niort și Botev Plovdiv.
A jucat ultimul meci oficial pe 23 aprilie 2025, atunci când Ludogorets a învins-o pe teren propriu pe Botev Vratsa, în semifinalele Cupei Bulgariei, scor 2-0. Baroan a înscris atunci golul 2 pentru echipa lui.
A ajuns în 2021 la Botev Plovdiv, formație din Bulgaria pentru care a marcat 27 de goluri în 70 de meciuri.
În 2024 s-a transferat în Elveția, la FC Winterthur, acolo unde a jucat 33 de meciuri, a reușit să înscrie 5 goluri și să ofere 4 assist-uri.
800.000 de euroe cota lui Antoine Baroan, potrivit Transfermarkt
Cea mai mare valoare din carieră a atins-o în iarna lui 2023: 1.6 milioane de euro.
{{text}}