Fotbal   •   Fotbal feminin   •   Euro 2025

Primele două echipe calificate matematic în sferturile de finală la Euro 2025 de fotbal feminin

Spania în meciul cu Belgia. foto: Getty

Articol de Laura Șoica   —  marți, 08 iulie 2025

După doar șase zile de la începerea Campionatului European de fotbal feminin, două echipe s-au calificat deja în etapa următoare a competiției. Norvegia și Spania au reușit aceasta performanță, după ce au câștigat primele două meciuri din grupe.

Euro feminin a început pe data de 2 iulie, iar pe data de 13 se va încheia deja faza grupelor. Sferturile de finală se dispută pe 16, 17, 18 și 19 iulie.

Spania și Norvegia, calificate în sferturi


Norvegia face parte din grupa A alături de Elveția, Finlanda și Islanda și mai are de disputat doar un meci din cele trei.

În primele două etape, Norvegia le-a învins pe Elveția, scor 2-1, și pe Finlanda, scor 2-1. Meciul împotriva Islandei este programat pe data de 10 iulie.

Pe locurile 2 și 3, în grupa A, sunt clasate Elveția și Finlanda, cu câte trei puncte fiecare, iar Islanda este pe ultima poziție, fără punct obținut.

Cea de-a doua echipă calificată în sferturi este Spania, acesta fiind prima din grupa B, cu 6 puncte. Din această grupă mai fac parte Italia, Portugalia și Belgia.


Spania a câștigat deja meciurile cu Portugalia și Belgia. Mai mult, naționala iberică a învins cele două echipe cu 11 goluri marcate și doar 2 primite.

Spania a învins-o pe Portugalia cu scorul de 5-0, iar pe Belgia cu 6-2. Ultimul meci din grupă pentru Spania este cel cu Italia, pe data de 11 iulie.

Pe locul doi în grupa B este Italia, cu 4 puncte obținute în primele două meciuri.

Clasamentele în grupele A și B la Euro feminin

Spania, favorită să câștige Euro feminin

Supercomputerul Opta a calculat șansele fiecărei echipe la câștigarea competiției, înainte de începerea acesteia. Spania este naționala cu cele mai multe șanse la câștigarea trofeului, adică 24,8%, urmată de Anglia cu 16,1%.

Norvegia, cealaltă echipă calificată deja în sferturi, este pe locul 9 la număr de șanse, cu 3,2%.

Predicții câștigare Euro 2025/ foto: Opta
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.