Pentru că avem la dispoziție mai bine de o lună până la reluarea Bundesligii, vă propunem să continuăm analiza noului sezon aruncând o privire spre echipele aflate în pericol să retrogradeze.
Conform caselor de pariuri, cele două nou-promovate și alte patru cluburi au șanse mari să intre în bătălia pentru menținerea în prima ligă germană. Bookmakerii nu oferă cote concrete pentru retrogradare, însă au publicat cotele pentru câștigarea campionatului, iar în coada acestei liste se află șase formații ce par a nu avea nicio șansă pentru a ajunge în top.
Trei dintre ele, Hamburger SV, Augsburg și Heidenheim, au cota 501.00 pentru a câștiga titlul în Bundesliga, iar alte trei, St. Pauli, Union Berlin și FC Koln, au cota 251.00. Să le luăm pe rând.
Nou-promovatele au un argument statistic de partea lor
FC Koln și Hamburger SV tocmai au promovat din liga secundă, prima dintre ele din postura de campioană, și așa cum era de așteptat, sunt creditate cu șanse mici pentru rămânerea în prima divizie. Totuși, există un argument statistic care le dă speranțe.
Este vorba de faptul că în ultimii zece ani s-a întâmplat doar în cinci rânduri ca o nou-promovată să retrogradeze imediat. De asemenea, în precedenții șapte ani, o singură campioană a ligii secunde a retrogradat în sezonul următor. Este vorba de Schalke, care a revenit în cel de-al doilea eșalon în 2023.
Merită remarcat și faptul că din ediția 1992-93 nu s-a mai întâmplat niciodată ca toate nou-promovatele să retrogradeze. La capătul respectivei ediții, Saarbrucken și Bayer Uerdingen au picat în Zweite Bundesliga.
Echipa salvată la baraj, în pericol
Statistica ne mai arată un lucru interesant, și anume acela că echipele care se salvează la barajul pentru menținerea în Bundesliga, adică cele care termină sezonul pe locul 16, ajung deseori să aibă probleme serioase în ediția următoare.
În 2022, Hertha s-a salvat după ce s-a duelat cu Hamburger SV, însă a amânat retrogradarea doar cu un an. La finalul sezonului 2022-23, a terminat pe ultima poziție și a părăsit prima divizie. Doi ani mai târziu, același lucru i s-a întâmplat și lui Bochum, care a supraviețuit „dublei” cu Fortuna Dusseldorf, dar a fost ultima în clasament în ediția ce a urmat.
De data aceasta, Heidenheim ar fi echipa aflată în primejdie. Formația condusă de Frank Schmidt a câștigat barajul cu Elversberg, însă e printre principalele favorite ale bookmakerilor la retrogradare.
Totuși, există ceva speranțe pentru clubul cu al doilea cel mai slab cotat lot din Bundesliga (50 mil. euro), deoarece în ediția precedentă a avut de suferit de pe urma participării în Conference League. După ce a fost eliminată din competiția continentală, echipa s-a stabilizat și a reușit să își păstreze locul în Bundesliga.
St. Pauli speră să repete performanța din ultimul sezon
Formația din Hamburg vine după un sezon interesant sub conducerea lui Alexander Blessin. Tehnicianul de 52 de ani a făcut din St. Pauli un adversar redutabil pentru o bună parte din cele 34 de etape, însă finalul campionatului a fost unul modest, cu rezultate slabe.
De la începutul lunii februarie, elevii lui Blessin au mai obținut doar două succese, cu Hoffenheim și Holstein Kiel, și au terminat pe locul 14.
Clubul din Hamburg are cel mai slab cotat lot (48 de milioane de euro) și unul dintre cele mai mici bugete dintre toate cluburile din Bundesliga. În aceste condiții, un rol esențial îl vor juca transferurile din această vară. Până acum, St. Pauli s-a întărit doar cu Joel Chima Fujita, venit de la St. Truiden pentru 3.5 milioane de euro. În același timp, Philipp Treu a fost vândut la Freiburg pe 5.5 milioane de euro, iar Elias Saad a plecat la Augsburg pentru 2 milioane de euro.
Augsburg și Union Berlin încheie lista
Augsburg a terminat ediția precedentă pe locul 12, având 14 puncte peste linia roșie a clasamentului, însă casele de pariuri consideră că se află printre cele mai slabe trei formații din noul sezon. De la 1 iulie, clubul are un nou antrenor, Sandro Wagner, care a fost asistentul lui Nagelsmann la echipa națională a Germaniei.
Predicțiile caselor de pariuri sugerează că și Union Berlin ar putea fi în pericol. Echipa din Capitală a fost instabilă timp de câțiva ani, iar locul 13 ocupat în ediția anterioară a Bundesligii nu garantează nimic. Cu Steffen Baumgart pe bancă, Union e în fața unui sezon dificil, cu atât mai mult cu cât s-a despărțit recent de Benedict Hollerbach, care a plecat la Mainz pe 10 milioane de euro, și de Robin Gosens, transferat la Fiorentina pentru 7 milioane de euro.
Singurul jucător care a sosit până acum e Ilyas Ansah, un atacant de 1.94 m, în vârstă de 20 de ani. Berlinezii i-au plătit 4 milioane de euro lui Paderborn în schimbul său.
{{text}}