Hugh Grant (64 de ani), unul dintre cei mai celebri actori britanici, a fost protagonistul unui moment amuzant la Wimbledon. În timpul confruntării dintre Novak Djokovic și Flavio Cobolli, din sferturile de finală ale competiției, acesta a fost surprins pe transmisie cu ochii închiși și cu capul într-o parte, dând impresia că a adormit.
Miercuri, 9 iulie, Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) l-a învins pe Flavio Cobolli (23 de ani, 24 ATP) cu 6-7 (6), 6-2, 7-5, 6-4 la finalul unui meci ce a durat 3 ore și 13 minute. Sârbul a reușit să se califice în a 52-a semifinală de Grand Slam a carierei și și-a asigurat un nou duel cu liderul mondial Jannik Sinner.
Hugh Grant, surprins ațipit la meciul lui Djokovic de la Wimbledon: „Până și el s-a plictisit...”
În ciuda unui prim set în tie-break, a revenirii de la 0-1 la seturi și a faptului că pe teren se afla unul dintre cei mai mari jucători din istoria tenisului, Hugh Grant, celebrul actor britanic, a părut neimpresionat.
Acesta a stat în Loja Regală, fiind amplasat chiar în spatele Reginei Camilla, soția Regelui Charles al Marii Britanii. Asta nu l-a împiedicat pe actorul în vârstă de 64 de ani să apară într-o ipostază rar văzută în tribunele unui teren de tenis.
Într-o imagine din cadrul transmisiei oficiale, Grant a fost surprins cu ochii închiși și cu capul într-o parte, dând impresia că a adormit. Situația este și mai interesantă dacă se ia în considerare faptul că, în momentul respectiv, tensiunea era la cote maxime, în tie-break-ul primului set.
Imaginile cu Grant au făcut rapid înconjorul lumii, stârnind reacții diverse din partea fanilor.
„Hugh Grant adormind la Wimbledon mă face să îl iubesc și mai mult”, a scris un utilizator pe X.
„Hugh Grant e în mijlocul unuia dintre cei mai scumpi pui de somn din istoria umanității”, a comentat un alt utilizator.
„Nu sunt sigur că Hugh Grant este treaz. Poate să îl verifice cineva fiindcă e o comoară națională?”, a întrebat, pe X, un britanic.
„Hugh Grant a adormit în timpul meciului lui Djokovic. Până și el s-a plictisit de jocul de retur al lui Novak”, a precizat un fan al lui Roger Federer.
Hugh Grant, adormit în timpul meciului dintre Djokovic și Cobolli de la Wimbledon/Foto: X
Hugh Grant, în topul celor mai buni 50 actori britanici din istorie
Hugh Grant s-a născut în 9 septembrie 1960 în Hammersmith, Londra. El a absolvit New College în cadrul Universității Oxford și și-a făcut debutul în actorie în 1982, în filmul Privileged.
Printre cele mai cunoscute filme ale sale sunt „Patru nunți și o înmormântare” (1994), „Mândrie și prejudecată” (1995), Notting Hill (1999), Pur și simplu dragoste” (2003) sau Paddington 2 (2017) mai recent.
De-a lungul carierei, Grant a câștigat un premiu BAFTA și unul Golden Globe și a fost inclus de revista Time Out pe lista celor mai buni 50 de actori britanici din toate timpurile.
{{text}}