CFR Cluj, deținătoarea Cupei României, a debutat joi în noul sezon european. Trupa lui Dan Petrescu a jucat în Ungaria, cu Paksi, în turul 1 al preliminariilor Europa League, duel încheiat fără gol marcat, scor 0-0.
- Returul din Gruia este programat pe 17 iulie, de la ora 20:30.
După eșecul cu accente dramatice suferit la primul meci din noul sezon, în Supercupa României, CFR Cluj nu a avut timp să regrete prea mult ratarea trofeului, pentru că la orizont a așteptat debutul european, vicecampioana României pornind în această campanie în exil, în turul 1 preliminar din Europa League, pe terenul celor de la Paksi.
Paksi e o mai veche cunoștință a echipelor românești, maghiarii intrând în coliziune sezonul trecut cu divizionara secundă Corvinul Hunedoara, care s-a impus fără drept de apel chiar în Ungaria, 4-0, în aceeași fază a competiției.
Cronică de Maria Olteanu » CFR Cluj, cu emoții înainte de returul din Gruia
CFR Cluj a pornit cu un singur gând la meciul de joi seara, trupa lui Dan Petrescu având ca obiectiv în acest sezon accederea în grupele cupelor europene. Iar asta s-a văzut de la primele atingeri de balon ale clujenilor, care au pornit cu elan și cu un gând precis, să deschidă repede scorul.
În ciuda tentativelor ofensive și a presiunii arătate la poarta gazdelor, elevii lui Petrescu nu au găsit drumul spre gol. Prima mare ocazie a venit în minutul 6, dar lovitura de cap a lui Matei Ilie a trecut pe lângă poartă. Tot românii au rămas în atac, în căutarea golului, dar șutul lui Gjorgjievski a fost deviat și tabela a rămas nemodificată.
În continuare tot clujenii au ținut în mâini frâiele jocului, dar nici Korenica nu a găsit drumul spre poartă, spre disperarea lui Dan Petrescu, care a devenit tot mai neliniștit pe bancă. Ultimele minute ale primei părți au aparținut însă gazdelor, CFR făcând un pas vizibil în spate înainte de intrarea la cabine.
În ciuda insistențelor maghiarilor, Hindrich nu a avut probleme, în timp ce gazdele au construit precaut, încercând să speculeze erori în defensiva clujenilor.
Ar fi putut profita de o greșeala a lui Camora, venită înainte de pauză, dar până la urmă ultimul fluier al primei reprize nu s-a mai marcat, iar după primele 45 de minute tabela a indicat 0-0.
0-0 al nimănui
0-0 avea să rămână scorul și în startul reprizei secunde, meciul semănând în multe momente cu un amical, mai degrabă cu o întâlnire europeană. CFR Cluj a vrut să dea repede lovitura după pauză și să înscrie în primele minute după revenirea de la cabine, dar nici de această data nu i-a ieșit, așa cum nu reușise nici în startul meciului.
Perioada în care CFR a dominat a fost oprită de o fază periculoasă la poarta lui Hindrich, în minutul 57, dar șutul lui Haraszti, din lovitură liberă, a ajuns în brațele portarului clujenilor. Emoțiile au continuat în careul clujenilor, după un carambol din care jucătorii lui Paksi puteau deschide scorul, Hindrich a fost protejat de bara laterală și scorul a rămas 0-0.
Gjorgjievski a încercat, la poarta cealaltă, primul gol al meciului, dar maghiarii au mai scăpat o dată. Timpul s-a scurs în defavoarea clujenilor, care au dominat meciul din Ungaria, în timp ce tabela nu s-a deblocat, fixată la 0-0, un rezultat care nu o ajută prea mult pe CFR înaintea returului din Gruia.
Fără Munteanu, atacul CFR-ului nu s-a remarcat
Lipsa lui Louis Munteanu, în continuare accidentat, s-a resimțit în atacul clujenilor, care nu au găsit idei la finalizare, în timp ce pe banca tehnică Dan Petrescu a fost văzut tot mai nervos, nemulțumit de scorul înregistrat și de poticnelile din atac, care au împiedicat-o pe CFR să meargă spre golul victoriei.
Nici cele 6 minute adiționale arătate de la margine nu au ajutat-o pe CFR să mai schimbe ceva în acest meci, care s-a terminat nedecis, la fel cum a început. S-a terminat fără gol, 0-0, iar totul se va decide la returul din România, programat peste fix o săptămână, pe 17 iulie.
Victorie sau capăt de linie în Europa League
Clujenii au două opțiuni: câștigă și continuă în Europa League, contra celor de la FC Lugano, sau sunt eliminați din acestă competiție și „retrogradează” în turul al doilea din Conference League. Până la retur, pe feroviari îi așteaptă meci în campionat, duminică, 13 iulie, acasă, cu Unirea Slobozia, în prima rundă a noului sezon.
FINAL » Paksi – CFR Cluj 0-0
- Click AICI pentru mai multe detalii și statistici
- 4.893 de spectatori au asistat la acest meci, cifră oficială
Minutul 90: Au fost arătate 6 minute de prelungire pentru această partidă
Minutul 84: Dan Petrescu este extrem de nervos pe margine, vizibil deranjat de scorul înregistrat cu 6 minute înainte de finalul timpului regulamentar
Minutul 80: Ultimele 10 minute din meci, în continuare 0-0 în Ungaria
Minutul 70: Gjorgjievski preia o acțiune în flancul stâng, dar mingea ajunge fără emoții în brațele portarului advers
Minutul 64: Schimbare la CFR Cluj! Iese Muhar, intră Fică
Minutul 61: Carambol la poarta lui Hindrich, maghiarii iau la țintă bara laterală, dar tabela nu se modifică
Minutul 57: Haraszti, din lovitură liberă, trimite direct în brațele lui Hindrich
Minutul 54: O nouă ocazie a clujenilor, care forțează deschiderea de scor în aceste minute
Minutul 50: Acțiune colectivă bună a celor de la CFR Cluj, care ajung în fața porții, dar tabela nu se modifică nici după această fază
Minutul 46: Start în repriza a doua a duelului dintre CFR Cluj și Paksi. Nicio modificare la pauză
Pauză în Ungaria! CFR Cluj și Paksi sunt la egalitate, scor 0-0, după primele 45 de minute de joc
Minutul 45: Neglijența lui Camora putea să o coste pe CFR, dar maghiarii nu pun pericol la poarta lui Hindrich
Minutul 39: CFR a început mai bine meciul și a condus clar jocul în primele 20 de minute, dar în aceste momente elevii lui Dan Petrescu par că au cedat din inițiativă, lăsându-i pe cei de la Paksi să stea în atac. Aproximativ cinci minute până la pauză
Minutul 33: Kamara, în poziție de 1 la 1 cu portarul maghiarilor, șutează în blocaj. De la margine este semnalizată o poziție neregulamentară
Minutul 30: Două cornere consecutive la poarta lui Hindrich, al doilea creează câteva emoții, dar clujenii scapă după o aglomerație în careu și mută jocul de partea cealaltă a terenului
Minutul 28: Ocazie periculoasă semnată de Korenica! Acesta se întoarce foarte bine și trimite spre poarta gazdelor, dar mingea trece puțin pe deasupra și scorul rămâne 0-0.
Minutul 20: O nouă ocazie importantă pentru ardeleni! Șutul lui Gjorgjievski este deviat în corner. Continuă insistențele la poarta maghiarilor
Minutul 6: Prima ocazie pentru CFR Cluj! Lovitura de cap a lui Matei Ilie, venit la prima bară, la cornerul bătut de Korenica, este foarte bună, iar mingea trece cu puțin pe lângă poartă. Clujenii domină startul acestui meci
Start de partidă în Ungaria! CFR Cluj începe acum aventura europeană contra celor de la Paksi, pe un stadion micuț, de aproximativ 6.000 de locuri. La meci asistă și suporteri veniți de la Cluj-Napoca
Paksi – CFR Cluj, echipele de start
Paksi: Kovacsik – Lenzser, Vas, Vecei – Hinora, Windecker, Zeke - Papp, Balogh – Haraszti - Toth
Rezerve: Simon, Gyvetan, Kinyik, Hanh, Bode, Silye, Szendrei, Gyurkits, Harvath, Szekszardi, Galambos, Szabo
Antrenor: Gyorgy Bognar
CFR Cluj: Hindrich - Abeid, Bolgado, M. Ilie, Camora - Muhar, Emerllahu, Korenica - Nkololo, Gjorgjievski, Kamara
Rezerve: Gal, Micai, Sinyan, Fică, Păun, Samake, Bosec, Dumbărvanu, Kun, Djokovic, Grigor, Postolachi
Absenți: Munteanu, Rocha (accidentați)
Antrenor: Dan Petrescu
Stadion: Paksi FC Stadion
Arbitru: Ilic Pavle // Asistenți: Slobodan Pavlovic, Uros Radovanovic
Arbitru VAR: Aleksandar Zivkovic // Asistent VAR: Pavle Tomić (toți din Serbia)

{{text}}