Sporturi   •   Tenis   •   IAȘI

Interviu cu Simona Halep, la 5 luni după retragere: „Învăț să nu mai plănuiesc” + De ce a plâns „pentru prima dată” și veste URIAȘĂ de la Wimbledon: invitație în Loja Regală

+31 Foto
Simona Halep în dialog cu reporterii GSP

Articol de Roxana Fleşeru, Luminița Paul   —  joi, 10 iulie 2025

Fostul lider WTA Simona Halep (33 de ani) a vorbit în exclusivitate pentru GSP, în Iași, despre senzațiile pe care le încearcă la cinci luni de la retragere, cum își organizează acum viața, dar și ce moment ar vrea să retrăiască din ilustra ei carieră și ce meci ar rejuca.

Simona Halep zâmbește. Zâmbește mult. Chiar și 6 dimineața, la aeroport, înainte de plecarea spre Iași.

Apoi pe parcursul zilei petrecute în orașul moldav. A zâmbit neîntrerupt când a semnat sute de autografe și a făcut sute de poze pentru fani, între care s-au regăsit mulți copii. Apoi pe teren, la meciul demonstrativ susținut în cadrul turneului challenger Concord Iași Open, chiar dacă ploaia a încurcat la un moment dat programul.

Ea a rămas optimistă, a simțit că se va juca în ciuda tunetelor și a valurilor de apă căzute din cer. Și așa a fost. A zâmbit pe teren, s-a distrat alături de Stan Wawrinka, Andrei Pavel, Alexandra Dulgheru, Raluca Olaru, Horia Brenciu și Cornel Ilie.


Și zâmbitoare a rămas până seara când, îmbrăcată elegant, cu o bluză albă de mătase, a stat de vorbă cu reporterii GSP.

Surâzătoare, dar și serioasă retrăind senzațiile avute în primele momente de după ce și-a anunțat retragerea, în februarie, la Transylvania Open. Ceea ce simte în prezent, cum își organizează viața fără povara, dar și confortul rutinei de sportiv.

„Sunt într-un lucru permanent și sper să reușesc să descoper în totalitate ceea ce-mi place”, dezvăluie Simona.

Și alte câteva lucruri inedite, doar câteva, la cinci luni de când a pus capăt unei cariere nemaivăzute în sportul românesc. Una care va fi onorată anul acesta la Wimbledon, ea fiind invitată să asiste din Loja Regală la finala feminină de sâmbătă.


Simona Halep: „Îmi lipsește tenisul, dar mi-e bine fără el”

- Simona, din nou pe teren după cinci luni, chiar dacă îmtr-un meci demonstrativ, cât de repede ți-ai regăsit astăzi senzațiile pe teren? Pentru că backhand-ul e la fel de frumos ca întotdeauna.

- Chiar în mașina cu care m-am întors la hotel am spus că am simțit bine mingea. Am mai jucat de două ori în ultimele patru luni. Am jucat cu Horia Tecău vreo oră și am făcut o bășică de toată frumusețea (râde). Îmi lipsește tenisul, dar mi-e bine și fără el, așa cum am spus. Nu simt că m-am lăsat de foarte mult timp ca joc, ca feeling, dar fizic se simte, adică picioarele, deplasarea nu mai sunt acolo unde trebuie să fie.

- Cum au fost primele zile? Pentru că am mai văzut la sportivi că au așa, o senzație de gol un pic după ce au anunțat retragerea.

- Nu, pentru mine a fost o eliberare, a fost o relaxare totală, am fost obosită, am avut o reacție corporală, m-am spuzit la buze foarte, foarte tare, cred că a fost și totul prea emoțional acolo, pe teren. Nu eram 100% pregătită să anunț retragerea, dar așa am simțit în timpul meciului, pentru că a fost prea greu ca să mă mai gândesc să continui și cam atât. Adică nu a fost un gol sau ceva, a fost o eliberare.

Simona Halep și confortul de a se trezi în fiecare dimineață fără dureri

- Apropo de ce ai spus legat de partea fizică, au fost multe, multe probleme pentru tine și acum s-a regenerat corpul, te simți mai liniștită din punctul ăsta de vedere?

- Mă trezesc dimineața și nu am dureri, ceea ce e un lucru foarte nou pentru mine. Când alerg la sală, mai fac câte o alergare de 30-40 de minute, mă doare genunchiul după. E o afecțiune destul de gravă, dar nu mă împiedică să alerg. Poate dacă aș începe să joc iar de performanță, nu aș putea, dar de zi cu zi nu mă afectează. E o problemă destul de mare acolo, care poate și ea m-a făcut să decid să mă retrag, toate la un loc, cred. Și emoțional, ultimii doi ani, trei ani, acum, au fost grei și împreună cu toate momentele astea, am hotărât să mă retrag.

- Și cu spatele? Ești OK?

- Da, sunt OK. Nu, nu, nu m-a împiedicat. Bineînțeles că am avut dureri mereu, dar nu a fost ca o accidentare.

- Înainte, ca sportiv, aveai o anumită rutină. Acum ai o alta sau ești mai spontană în lucrurile pe care le faci?

- Mai spontană și am început să învăț să nu mai plănuiesc. Aveam obiceiul de a plănui fiecare zi și nu prea îmi ieșeau pentru că nu e ca la tenis. Depinde și de alți oameni de pe lângă mine și am început să renunț la acest lucru, dar încă mi-e greu, recunosc. Sunt multe tabieturi pe care le aveam ca sportiv de performanță și se răsfrâng acum și în viața de zi cu zi. Dar sunt într-un lucru permanent și sper să reușesc să descopăr în totalitate ceea ce-mi place, ceea ce vreau să fac și cum îmi place să trăiesc. Încă nu am ajuns la nivelul să știu perfect.

Simona Halep privește spre un viitor liniștit, FOTO Roxana Fleșeru / GSP

Simona Halep: „Îmi place foarte mult că stau în natură la golf și asta mă odihnește foarte mult”

- E vreo dorință pe care ai avut-o în timp ce erai sportivă activă și n-ai putut să ți-o îndeplinești și acum crezi că ai această oportunitate mai clar, mai bine?

- Timpul liber, adică timpul fără presiune, timpul fărã obiectiv. Acum am din plin acest lucru și-mi face bine. Chiar asta simțeam că-mi trebuie, de aceea am și decis să mă opresc. Adică deja ajunsesem la o epuizare emoționala foarte, foarte profundă. Acum incep să mă odihnesc. Nu dorm eu prea grozav, dar încet, încet pe timpul unei zile, de exemplu dacă mi-am plănuit eu să merg la sală și în dimineața respectivă nu am chef, nu mă duc și asta îmi place, adică asta mă bucură.

- Cum arată o zi normală, să spunem, o zi de obișnuită pentru tine acum?

- Fac sport atunci când simt nevoia. Aș putea să spun că fac de 3-4 ori pe săptămână. Ies la plimbare, ceea ce nu ieșeam înainte. Și stau. Am început să citesc mai mult. Am început să mă mai uit la televizor, ceea ce nu făceam înainte. Să stau în aer liber, să stau în natură. Am început să mai joc golf din când în când, rar, dar am început, cochetez cu intenția de a juca. Îmi place foarte mult că stau în natură la golf și asta mă odihnește foarte mult.

+31 Foto
Simona Halep la meciul demonstrativ de la Iași FOTO Roxana Fleșeru

Nu-și dorește o festivitate grandioasă de retragere: „Am plâns pentru prima dată, da”

- Am văzut că ai fost la festivitatea de retragere a lui Rafa Nadal.

- Am plâns pentru prima dată, da. Chiar a fost un sentiment greu, că totuși a fost o viață pentru el de neîntâlnit, cu 14 trofee la Roland Garros și cumva fiecare sportiv care a avut o viață oarecum asemănătoare, cum sunt și eu, și alții, simțim că se rupe ceva și chiar am trăit cumva oprirea mea și cu oprirea lui, ceva de genul acesta.

- Ți-ar plăcea o festivitate asemănatoare, să spunem, undeva, într-un loc, care să însemne ceva pentru tine?

- La turneu vă referiți?

- Da.

- Nu, nu am această dorință. Va fi la anul, organizată și plănuită. Nu știu cum va fi, dar sper să fie plăcută. Nu, în rest nu. Eu nu voiam să fac nici la anul. Dar am fost convinsă, pentru că trebuie să sărbătoresc cariera mea și le dau dreptate. Dar parcă acum, în momentul de față, n-aș mai vrea să trec prin emoțiile respective pentru că sunt epuizante și nu știu cum o să fac față. Dar o să fac față, cu siguranță.

- Ți se întâmplă să te trezești și să te gândești: „Aoleu, am meci sau…”

- Nu, nu, e ceea ce vorbeam cu Ilie Năstase și mi-a spus că el atunci când s-a lăsat s-a trezit cu geanta făcută să plece la turneu Nu am astfel de treburi. Pentru mine, v-am spus, a fost o eliberare și o bucurie.

- Dar te uiți la tenis?

- Da, am început să mă mai uit, chiar la Wimbledon Prima dată când am zis că mi-e dor de tenis și aș mai vrea să joc a fost când a început Wimbledon-ul. E un turneu special pentru mine și e și frumos cu totul. Dar în rest nu m-am uitat foarte mult, recunosc. Nu mă atrage, nici înainte nu mă uitam și nici acum.

24 de titluri WTAa cucerit Simona Halep în carieră, între care două de Grand Slam, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, disputând alte 18 finale

Simona Halep, imnul și finala de la Wimbledon

- Dar dacă ar fi să te regăsești într-o jucătoare mai nouă apărută sau care poate…

- Generația de acum e atât de diferită și atât de multă putere și fizic foarte puternic. Nu știu, mi-e tare greu să spun, să mă regăsesc. Nici n-am analizat, dar mi-e foarte greu să spun.

- Dacă ar fi să retrăiești un moment din sport, din cariera ta, unul singur să alegi, care ar fi?

- Imnul de la Roland Garros, când a cântat toată tribuna. La tenis nu întâlnești așa ceva și chiar dacă am câștigat mai multe turnee, nu s-a cântat imnul. A fost singura dată pe o arenă atât de mare și tot publicul să cânte imnul. Acela e momentul pe care aș vrea să-l retrăiesc.

- Și dacă ar fi să rejoci un meci?

- Finala de la Wimbledon. Chiar discutam și acum că a fost un meci perfect din toate punctele de vedere.

- Mulțumim mult și îți urăm să ai o viață cum îți dorești.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.