Poli Iași este aproape de finalizarea transferului lui Jean-Pierre Tiehi (23 de ani), atacant format la Fulham și Le Havre, devenind a noua mutare a moldovenilor de la revenirea lui Tony da Silva (44 de ani) pe banca tehnică.
Jean Pierre-Tiehi este așteptat în Copou să efectueze vizita medicală. Dacă va fi apt de joc, francezul va semna o înțelegere pentru două sezoane cu moldovenii, urmând să se alăture cantonamentului din Bulgaria, sub comanda lui Tony da Silva, conform liga.2.prosport.ro.
Jean Pierre-Tiehi, format la Fulham, aproape de transferul la Poli Iași
Tiehi și-a făcut junioratul la două echipe din primele ligi ale fotbalului francez și englez, Le Havre și Fulham. Fulham este și prima echipă la care francezul a fost legitimat după ce a trecut la profesioniști, dar pentru care nu a prins niciun minut. De-a lungul carierei atacantul a mai jucat la Rhodez, Hamilton (la ameble sub formă de împrumut), AEK Atena B și Avranches.
Poli Iași ar ajunge la cifra 9 în acest mercato din vară, dacă se va concretiza transferul lui Tiehi.
Jean-Pierre Tiehi, în tricoul lui Fulham. Foto: ImagoPână acum formația antrenată de Tony da Silva a bifat următoarele transferuri:
Dragoș Iancu (mijlocaș, 22 de ani, ex-AFC Hermanstadt);
Ruben Filipe Ramos Silva (fundaș dreapta portughez, 27 de ani, ex-Amarante);
Bruno Miguel Goncalves Lopes (extremă stânga, 27 de ani, ex-Fafe);
Alexandru Jipa (mijlocaș, 22 de ani, ex-Gloria Buzău, despărțit de AFC Hermannstadt);
Darius Ghindovean (mijlocaș ofensiv, 23 de ani, ex-FCU Craiova);
Ștefan Opriș (fundaș dreapta, 18 ani, împrumutat de la U Cluj);
Alin Șeroni (fundaș central, 38 de ani, ex-FC Botoșani);
Ricardo Farcaș (fundaș central, 25 de ani, ex-FC Bihor Oradea).
Poli Iași dispută cinci meciuri amicale în Bulgaria
În Bulgaria, Politehnica dispută cinci meciuri amicale, aproape de perfectare fiind, deocamdată, testele cu FK Pristina (Kosovo 1) și FC Bakshimi (Macedonia de Nord 1).
Reamintim, Iașul a mai susținut un test în această vară, la Miroslava, 2-4 cu divizionara secundă Ceahlăul Piatra Neamț. După ce se va întoarce acasă, pe 22 iulie, Poli intenționează să mai joace o partidă de verificare, pe 26 iulie.
Lotul care va lucra în Bulgaria, sub comanda antrenorului Anthony „Tony” Da Silva:
Portari: Jesus Fernandez, Toma Niga, David Feșteu (revenit de la Știința Miroslava), Matei Cuciureanu (revenit de la Cetatea Suceava)
Fundași: Ștefan Opriș (U Cluj), Ruben Silva (Amarante, Portugalia 3), Mohammed Umar, Alin Șeroni (FC Botoșani), Ricardo Farcaș (FC Bihor), Dragoș Plămadă (revenit de la USV Iași), Alexandru Dumitru (CSM Focșani), Raffaele Stroe (CSM Bacău), Tudor Pojar (U Cluj - probe)
Mijlocași: Ștefan Ștefanovici, Alexandru Jipa (FC Hermannstadt), Denis Ciobanu, Dragoș Iancu (FC Hermannstadt), Darius Ghindovean (FC U Craiova), Diego Farcaș (revenit de la USV Iași), Alexandru Hrib (revenit de la CSM Vaslui), Răzvan Olaru (revenit de la USV Iași), Alex Militaru (revenit de la Poli Timișoara), Bruninho (Fafe, Portugalia 3), Radouane Ferhaoui (Gloria Ultra Dorohoi - probe), Kingsley Ofori (Seinajoki, Finlanda – probe)
Atacanți: Sekou Camara, Vlad Ilie, Bogdan Istratie (revenit de la Poli Timișoara)
{{text}}