FCSB debutează azi, la ora 21:30, în noul sezon al Superligii, urmând să dea piept cu finalista Cupei României, Hermannstadt. Partida se va disputa pe stadionul Steaua.
După ce sâmbăta trecută s-a impus în fața lui CFR Cluj și a câștigat Supercupa României, iar miercuri a învins-o pe Inter Escaldes cu 3-1, în preliminariile Champions League, formația lui Elias Charalambous evoluează diseară în cea de-a treia confruntare oficială a sezonului.
Faptul că „roș-albaștrii” au meciuri în picioare ar putea fi un avantaj în fața celor de la Hermannstadt, însă se poate pune și problema oboselii, așa că e posibil ca în formația de start să existe mici schimbări.
„Suntem pregătiți pentru un meci greu, iar tot ce ne dorim este să câștigăm cele trei puncte. Trebuie să îmbunătățim față de anul trecut, să nu mai avem un început ezitant. Chiar dacă facem lucruri bune, trebuie să fim mai concentrați. N-am început foarte bine anul trecut. Trebuie să tratăm fiecare meci în același mod. Ne-am revenit în a doua parte a sezonului și acum ne-am învățat lecția și cred că suntem mai pregătiți”, a spus Elias Charalambous la conferința de presă de dinaintea primei etape.
Însă FCSB are de partea sa avantajul faptul că întâlnirea de azi se dispută în același loc în care s-au jucat și cele două jocuri anterioare, pe stadionul Steaua. Iar moralul, în ciuda victoriei nu tocmai convingătoare cu echipa din Andorra, e unul bun pentru campioana ultimelor două sezoane.
Echipa „roș-albastră” nu a mai pierdut o etapă de campionat din 21 noiembrie 2024, atunci când a cedat la Botoșani, scor 0-1. De la ultima înfrângere au trecut aproape 8 luni, iar în acest interval s-au adunat 16 victorii și 8 remize.
Hermannstadt vine după un sezon bun, în care a reușit să câștige playout-ul și să joace finala Cupei României, pe care a pierdut-o la limită în fața lui CFR Cluj, scor 2-3. Sibienii au impresionat plăcut în ediția precedentă, având un parcurs constant, iar din „directele” cu FCSB au obținut 4 puncte: 2-0 acasă și 1-1 în deplasare.
Statistica ne arată că FCSB și Hermannstadt s-au duelat de 12 ori până acum. Bucureștenii au adunat 7 victorii și 2 înfrângeri.
Echipele probabile și cotele la pariuri
FCSB nu poate conta azi pe Alibec, Oct. Popescu și Dawa, iar Bîrligea e incert. Conform caselor de pariuri, campioana en-titre este favorită, având 1.60 de la victorie. Egalul primește cota 4.15, iar un eventual succes al trupei lui Marius Măldărășanu e cotat cu 6.00.
FCSB: Târnovanu – Cercel, Graovac, M.Popescu, Radunovic – Olaru, Chiricheș – Ștefănescu, Cisotti, Politic – Fl. Tănase
Hermannstadt: Căbuz - Balaure, Căpușă, Ionuț Stoica, Selimovic, Tiago - Ivanov, Batista, Biceanu - Ianis Stoica, Chițu
{{text}}