Jadon Sancho (25 de ani) nu mai are viitor la Manchester United, fotbalistul englez fiind anunțat de Ruben Amorim că nu va face parte din planurile sale în stagiunea următoare. Astfel, agenții jucătorului au început să poarte negocieri cu diverse cluburi în această vară și se pare că au găsit destinația perfectă.
Jadon Sancho a sosit pe „Old Trafford” în 2021, de la Borussia Dortmund, fiind privit drept viitoarea stea a fotbalului englez.
Cu toate acestea, clinciul pe care l-a avut cu Erik Ten Hag l-a făcut pe acesta să-și piardă locul de titular în echipa „diavolilor”, lucru care a rămas valabil și sub comanda lui Ruben Amorim.
În a doua jumătate a sezonului 2023/2024 s-a întors la Dortmund, sub formă de împrumut, unde a prestat excelent, ajutându-i pe „galben-negri” să ajungă până în finala UEFA Champions League, pe care au pierdut-o însă în fața lui Real Madrid, scor 0-2.
United a repetat rețeta și în stagiunea anterioară, dar de această dată l-a împrumutat la Chelsea, iar Jadon a avut, de asemenea, prestații solide. Totuși, clubul de pe „Stamford Bridge” nu a activat clauza obligatorie de cumpărare impusă de gruparea din Manchester, drept urmare, londonezii au trebuit să le achite „diavolilor” o penalitate de aproximativ 5 milioane de euro.
În acest moment, United caută cu disperare să-l vândă pe englez, deoarece salariul său este uriaș, și anume 350.000 de euro pe săptămână.
Sancho și United s-au înțeles cu Juventus, dar fotbalistul va pleca doar dacă „diavolii” îi vor plăti 5 milioane de euro
Potrivit italienilor de la „La Stampa”, „Bătrâna Doamnă” a intrat pe fir și, mai mult decât atât, s-ar fi înțeles deja atât cu jucătorul, în ceea ce privește salariul acestuia, cât și cu conducerea clubului din Manchester, pentru suma de transfer.
Astfel, Jadon ar urma să încaseze aproximativ 6 milioane de euro net pe sezon la Torino, iar United aproximativ 20 de milioane pentru cedarea definitivă a fotbalistului.
Totuși, deși toate detaliile păreau rezolvate, transferul a fost pus pe „hold” de către englez. Acesta i-a anunțat pe oficialii „diavolilor” că va pleca doar dacă va primi 5 milioane de euro drept pachet compensatoriu pentru rezilierea contractului, care este valabil până în vara lui 2026.
În plus, aceeași sursă notează că, în acest moment, cele două părți poartă negocieri intense pentru a ajunge la un consens, iar abia apoi transferul lui Sancho la Juventus se va putea realiza în condiții normale.
Jadon Sancho a cucerit primul trofeu european din carieră în sezonul recent încheiat
Perioada petrecută la Chelsea i-a prins bine englezului. Pe lângă faptul că a beneficiat de mai mult timp de joc decât ar fi primit la United (42 de meciuri în toate competițiile, timp în care a izbutit să înscrie 5 goluri și să ofere 10 pase decisive), Jadon a cucerit și primul trofeu internațional la nivel de club din palmaresul său.
Jadon Sancho, după triumful din UEFA Conference League alături de Chelsea (sezonul 2024/2025) // FOTO: Getty ImagesAcesta a luat parte activ la triumful lui Chelsea din UEFA Conference League, reușind să puncteze în marea finală câștigată de londonezi în fața celor de la Betis, scor 4-1.
{{text}}