Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON

Performanța lui Dorothea Lambert Chambers, egalată după 114 ani » Britanica a câștigat de 7 ori la Wimbledon, a scris o carte și a trecut prin două războaie mondiale

Dorothea Lambert Chambers, de 7 ori câștigătoare la Wimbledon/Foto: Getty Images

Articol de David Istrate   —  sâmbătă, 12 iulie 2025

Grație victoriei cu 6-0, 6-0 în finala de la Wimbledon, Iga Swiatek a devenit a doua jucătoare din istoria acestui turneu care câștigă titlul cu acest scor. Precedenta instanță în care o tenismenă s-a impus cu 6-0, 6-0 pe iarba londoneză a fost în 1911, când Dorothea Lambert Chambers a învins-o pe Dora Boothby.

Cei mai mulți fani ai tenisului au auzit prima oară de Dorothea Lambert Chambers în cursul zilei de 12 iulie 2025, la mai bine de 65 de ani după decesul ei. Asta cu toate că sportiva britanică este considerată cea mai bună tenismenă de la începutul secolului trecut.

Fiică de vicar, Dorothea Lambert Chambers s-a antrenat lovind zidurile bisericii

Dorothea s-a născut în 3 septembrie 1878, în Ealing, Middlesex, fiind fiica vicarului Henry Charles Douglass, care slujea la Biserica Sfântul Matei din Ealing. Ea a crescut lângă biserică și se spune că prima interacțiune cu tenisul a avut-o lovind mingile în zidurile sfântului locaș.


Dorothea a început să joace tenis în 1896, la 17 ani, fiind încurajată de familia ei. Trei ani mai târziu, s-a înscris în clubul de tenis din Ealing. „O jucătoare excelentă, cu un control superb al mingii, abilități tactice impresionante și precizie remarcabilă”, a fost descrisă britanica.

În 1903, Dorothea a câștigat pentru prima oară turneul de la Wimbledon și, până în 1914, a mai obținut 6 titluri (1904, 1906, 1910, 1911, 1913, 1914). Dominația ei a fost însă întreruptă de izbucnirea Primului Război Mondial.

În 1908, la un an după ce s-a căsătorit cu Robert Lambert Chambers, un comerciant, Dorothea a câștigat titlul olimpic la tenis de câmp. Încurajată de rezultatele remarcabile de pe teren, jucătoarea deceniului a scris o carte intitulată „Tenis de câmp pentru doamne”.

Dorothea Lambert Chambers/Foto: Getty Images

Dorothea Chambers a scris o carte despre tenis: „Un sport minunat”

Lucrarea i-a fost dedicată reverendului Henry Charles Douglass. „Pentru tatăl meu, a cărui entuziasm și încurajare au fost mereu un ajutor atât de mare pentru mine în timpul carierei mele de tenis de câmp”, a scris Dorothea.

Cartea cuprinde mai multe ilustrații și, printre altele, conține câte un capitol despre forehand, rever și serviciu.

„Sunt destul de optimistă încât să cred că jocul meu preferat este prea popular pentru a necesita o justificare pentru dezvoltarea literaturii sale, oricât de nepretențioasă ar fi încercarea mea. […]

Scriu fără nicio mândrie academică, ci doar cu o afecțiune plină de pasiune pentru ceea ce consider a fi un sport minunat și cu o dorință entuziastă de a-i face pe alții la fel de devotați”, sunt câteva din cuvintele septuplei campioane de la Wimbledon, publicate în introducerea cărții.

Un an mai târziu, în 1911, Lambert Chambers a ajuns încă o dată în finala Wimbledon, unde s-a întâlnit cu o veche cunoștință: Dora Boothby. La fel ca în finala Jocurilor Olimpice de la Londra, Dorothea a obținut victoria, de această dată cu un scor nemilos, 6-0, 6-0, care vreme de 113 ani nu a mai fost înregistrat într-o finală a turneului.

Dorothea Lambert Chambers, în 1919/Foto: Getty Images

La 40 de ani, Dorothea Lambert Chambers a fost protagonista unui duel senzațional cu Suzanne Lenglen

Pe durata Primului Război Mondial, Dorothea a lucrat la Spitalul din Ealing și apoi la Micul Teatru. La jumătatea conflagrației mondiale, în 1916, tatăl ei a decedat într-o zi de duminică, înainte de Sfânta Împărtășanie, chiar după ce predicase, el având probleme cu inima de câțiva ani.

După încheierea Primului Război Mondial, Dorothea a revenit pe terenul de tenis, deși avea 40 de ani și, în 1919, a fost protagonista uneia dintre cele mai spectaculoase finale de Wimbledon.

Duelul dintre Lambert Chambers și franțuzoaica Suzanne Lenglen a avut nevoie de 44 de game-uri, iar britanica a avut 2 mingi de meci în decisiv. Lenglen le-a salvat pe ambele și, în cele din urmă, s-a impus cu 10-8, 4-6, 9-7.

Chiar dacă a jucat și badminton și hochei pe iarbă la un nivel înalt, tenisul a fost marea pasiune a lui Dorothea, iar asta s-a văzut în faptul că a evoluat până în 1927, când avea 49 de ani. După retragerea din activitate, ea s-a apucat de antrenorat, dezvoltându-și pasiunea pe care o arătase în 1910, când a scris cartea „Tenis de Câmp pentru doamne”.

Lambert Chambers a prins și Al Doilea Război Mondial, care a venit cu o mare suferință: decesul fiului ei în lupta de la Dunkirk, acesta fiind înrolat în Forțele Aeriene ale Regatului Unit al Marii Britanii.

În 1960, la vârsta de 81 de ani, Dorothea Lambert Chambers a decedat și, 21 de ani mai târziu, în 1981, ea a fost introdusă post-mortem în International Tennis Hall of Fame. În 2005, pe peretele casei în care a locuit în Ealing a fost plasată o plăcuță în memoria ei pe care scrie: „Dorothea Lambert Chambers, campioană la tenis de câmp, a locuit aici”.

Dorothea Lambert Chambers/Foto: Getty Images

Palmaresul lui Dorothea Lambert Chambers

  • 7 titluri la Wimbledon (simplu)

  • 2 titluri la Wimbledon (dublu)

  • 3 titluri la Wimbledon (dublu mixt)

  • O medalie de aur la Jocurile Olimpice (1908, Londra)

  • Un titlu în Wightman Cup

  • 2 titluri All-England la badminton

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.