EURO 2012

Demontaţi

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Maşinăria nemţească a fost pusă pe butuci şi tremură pentru calificare.

Au fost de ajuns 90 de minute, ieri, pentru ca nemţii să coboare din al 9-lea cer pe pămînt. Croaţii le-au arătat clar limitele, în ciuda scorului strîns, şi, de bine ce la start erau cotaţi drept favoriţi, oamenii lui Joachim Low tremură acum pentru calificarea în “sferturi”, avînd nevoie de victorie cu Austria.

După cum începuse meciul, cu absolut nici o ocazie în primele 20 de minute, se părea că nemţii şi croaţii şi-au propus o remiză albă, care le-ar fi servit tuturor. A trebuit să vină golul lui Srna, de 1-0, pentru ca derby-ul grupei B să se încingă în sfîrşit. Germania a ieşit la atac, croaţii au prins şi mai mult tupeu, astfel că, pînă la pauză, a plouat cu ocazii. Kranjcar a trecut de două ori pe lîngă 2-0, Gomez, din 4 metri, şi Ballack pe lîngă 1-1.

Selecţionerul german Low a reacţinat prompt la pauză şi l-a trimis pe vitezistul Odonkor în locul modestului Jansen, vinovat la gol. Astfel, Fritz a “coborît” fundaş dreapta, iar Lahm a trecut pe stînga. Degeaba. Defensiva nem­ţi­lor a suferit în continuare. Iar în minutul 62, alt şoc. Olici, 2-0, la o greşeală mare de plasament a portarului Lehmann.

Şi cînd toată lumea credea că aşa se termină, Podolski, cel care bătuse Polonia, a lovit din nou: 1-2. Dar era prea tîrziu.

Schweini, eliminat

În minutul 90+2, pe Schweinsteiger l-au lăsat nervii. Faultat din spate de Leko, germanul s-a întors şi l-a îm­pins pe fundaşul croat cu toată pu­te­rea, expediindu-l la pămînt (foto). “Cen­tralul” De Bleeckere, aproape de fa­ză, n-a ezitat şi a scos imediat car­to­na­şul roşu, expedi­indu-l pe mijlo­caşul lui Bayern la ca­bine. Arbitrul i-a îngălbenit apoi şi pe Leko, dar şi pe portarul nem­ţilor, Lehmann, ultimul pentru proteste.

8 şuturi au tras croaţii pe poartă, faţă de numai 4 ale germanilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.