După remiza dintre Oțelul și Petrolul, scor 0-0, Gicu Grozav (34 de ani, aripă stânga) a declarat că acum este cu gândul la meciul cu FCSB, din etapa următoare. Meciul se va juca pe „Ilie Oană” sâmbătă, 19 iulie, de la 21:30.
Gicu Grozav speră ca echipa lui să reușească un rezultat bun împotriva campioanei și să îi facă fericiți pe suporteri. Acesta crede că cei de la Petrolul vor crește de la meci la meci.
Gicu Grozav, după Oțelul - Petrolul: „Meciul cu FCSB este foarte important”
„A fost foarte cald, dar am luptat până la capăt. Am avut două ocazii mari, pe care puteam să le fructificăm, să dăm măcar un gol. Dar asta este, ăsta este fotbalul, e greu să joci pe o asemenea căldură, dar încercăm să ne facem treaba.
Mergem înainte, ne așteptă un derby acasă (n.r. cu FCSB), este un meci foarte important pentru noi, sperăm să îi facem pe fani fericiți.
Eu zic că ne-am întărit și pe banca tehnică și în lot. Trebuie puțin timp până când jucătorii se vor integra. Cu siguranță vor aduce un plus și vom arăta mult mai bine ca anul trecut. Cu siguranță ne vom lupta să ne clasăm în primele 6. Cu siguranță va fi greu, dar trebuie să luptăm, iar la final să izbăvim.
Sper să ne calificăm în play-off și să avem un parcurs mult mai bun în Cupă. Petrolul de fiecare dată își trasează obiective mari. Istoria și emblema de pe piept ne obligă, dar nu mereu reușim”, a spus Gicu Grozav, la Prima Sport.
Am avut 4 ocazii mari, ei doar două, ăsta este fotbalul. Două echipe echilibrate, mergem mai departe. Toate ocaziile au fost mari, așa consider eu, ăsta este jocul de fotbal, se mai greșește. Consider că avem o echipă mult mai bună ca anul trecut. Avem și bancă de rezerve mai bună. Suntem mai buni, dar trebuie constanță, să câștigăm meci după meci. E greu, în prima repriză s-a lăsat umbra, a fost mai greu. Abia aștept următoarea etapă.
- Alexandru Mateiu, mijlocaș la Petrolul
{{text}}