Fotbal   •   Liga 1   •   OȚELUL - PETROLUL

Pe ce a dat vina Liviu Ciobotariu pentru ritmul scăzut din Oțelul - Petrolul

Pe ce a dat vina Liviu Ciobotariu pentru ritmul scăzut din Oțelul - Petrolul

Articol de Cezar Titor   —  duminică, 13 iulie 2025

Liviu Ciobotariu, 54 de ani, a debutat pe banca celor de la Petrolul Ploiești. „Lupii galbeni” au remizat „alb” pe terenul celor de la Oțelul Galați, iar „Ciobi” a analizat partida, imediat după ultimul fluier al arbitrului. Consideră căldura sufocantă de la malul Dunării a fi principalul motiv pentru ritmul scăzut al partidei.

Discută și pe marginea perspectivelor de play-off ale prahovenilor, despre următoarele ținte din perioada de mercato, prefațând totodată și partida galben-albaștrilor din runda #2, când FCSB, campioana în exercițiu, vine pe „Ilie Oană”.

Liviu Ciobotariu: „Ritmul nu poate fi același când este foarte cald”

„Am făcut în prima repriză două pauze de hidratare, era necesar. Chiar mă uitam la jucători, duceau efortul foarte greu, deși sunt convins că pregătirea noastră, la fel ca și a celor de la Galați, a fost una bună. Totuși, spuneam și înainte de joc: ritmul nu poate fi același când este foarte cald.


Deocamdată nu mai vine nimeni, acesta este lotul de jucători. Este adevărat că mi-aș mai dori un jucător, pe care l-am văzut atât eu, cât și conducerea, dar nu știm dacă îl putem aduce, și nu știu dacă are rost să vorbim despre el acum”, a spus Liviu Ciobotariu la finalul partidei de la Galați.

Următoarea partidă va fi dificilă. Întâlnim echipa campioană, care a câștigat și Supercupa, au un lot foarte valoros. Avem, însă, la dispoziție o săptămână să pregătim acest joc. Îi vom urmări și în returul din Andorra. Nu cred că va conta faptul că joacă mai des, au un lot valoros și e ușor să alegi un prim 11 competitiv.

Vom juca pe teren propriu. Important e să ne recuperăm bine după acest meci și să fiu inspirat în alcătuirea primului 11”, a completat acesta.

E prea devreme să vorbim despre play-off. Ne dorim asta, e normal, pentru asta ne antrenăm, dar e prea devreme să spun dacă avem, într-adevăr, puterea să ne batem pentru play-off. Important e să avem un început bun, să legăm câteva rezultate pozitive, și apoi vom vedea în ce direcție o vom lua.



- Liviu Ciobotariu, antrenor Petrolul


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.