Alex Ciocan analizează prima fază din Turul Franței 2025: „Visma are o tactică ciudată, dar doar așa-l poate doborî pe Tadej Pogacar!”

• Nota redacției: Alex Ciocan (47 de ani), ciclist și comentator Eurosport, debutează în Gazeta Sporturilor cu un text de analiză a primelor 9 etape, practic prima săptămână, din Turul Franței, o ediție incendiară care opune nume cu ecou istoric pentru ciclism.

Hai s-o luăm cu începutul! O prezentare scurtă a Turului Franței, pentru cei care nu sunt extrem de acomodați cu acest eveniment sportiv.

Prima ediție a avut loc în 1903, iar de atunci a crescut atât de mult încât nimeni nu mai realizează cu adevărat cât de important este pentru lumea sportivă (NB: sportivă, nu ciclistă). Este al treilea eveniment ca mărime din lume după Jocurile Olimpice (odată la 4 ani) și după Campionatul Mondial de Fotbal. Familia care deține drepturile de organizare ale Turului Franței este atât de puternică încât practic poate decide ce președinte de stat poate primi la cină.

Trecând peste această introducere mult prea mică pentru cât de mare este impactul mediatic al Turului Franței, trebuie să remarcăm câteva nume care au devenit celebre în această competiție și care la rândul lor au dus celebritatea Le Tour încă și mai sus: Fausto Coppi, Jacques Anquetil, Federico Bahamontes, Eddy Merckx, Bernard Hinault, Miguel Indurain, Alberto Contador, Chris Froome, iar în ultimii 5 ani Tadej Pogacar și Jonas Vingegaard.

Ultimii doi par să fie favoriți și anul acesta. Însă, favoriții sunt favoriți înainte de începerea competiției. Sau ar putea rămâne așa într-o lume ideală, fără căzături, fără incidente mecanice, fără vânt, fără ploaie și fără zile mai proaste. Suntem totuși oameni (noi mai mult și ei mai puțin) și se pot întâmpla multe.

Cum se ... pierde un Tur al Franței

De multe ori Turul Franței s-a pierdut într-o zi care nu anunța nimic complicat. Un moment de neatenție, o clipă de ghinion, o zonă cu vânt lateral în timp ce stăteai la povești cu colegii, poate o zi mai slabă. Și aproape niciodată nu s-a câștigat la noroc.

Spun că aproape niciodată, pentru că au fost cazuri în care ai putut profita puțin de ghinionul adversarului tău direct, însă pentru a se întâmpla așa ceva, ai fost obligat să-i sufli în ceafă timp de 3 săptămâni, pentru că atâta durează Turul Franței.

Trei săptămâni de pedalat indiferent de cum arată vremea, de cât de bine te simți, de cât de bune sau rele sunt veștile de acasă. Trei săptămâni în care practic devii sclavul efortului la care te-ai înhămat. Pentru unii pare mai ușor decât pentru ceilalți (Pogacar) și par să câștige cu o ușurință ieșită din comun. Chiar și atunci când pierd, ajung în cel mai rău caz pe locul secund și jură răzbunare în ediția viitoare.

Anul acesta, dacă totul merge bine, nu cred că vom avea surprize prea mari. Sunt câțiva băieți care se ridică cu capul și umerii deasupra celorlalți. Nu cred că mai există context favorabil în ciclismul zilelor noastre:

UAE și Visma au echipe atât de puternice încât pot controla aproape totul. Sunt curios dacă Florian Lipowitz va face față 3 săptămâni; sunt curios dacă Matteo Jorgenson va fi folosit ca armă de către Visma sau va fi doar un locotenent; sunt curios dacă Evenepoel va ține pe cățărările lungi, sunt curios cum va fi lupta tricoului verde. Sunt curios de multe anul acesta :).

Pot spune că eram curios și dacă João Almeida (UAE) va urca pe podiumul final de la Paris. Nu mai sunt: din nefericire, în urma unei căzături stupide și urâte, portughezul a fost nevoit să abandoneze – fractură la coaste și la degete. Era în forma vieții lui și transmitea coechipierilor o siguranță imensă pentru etapele montane.

Mulți spun că Visma va încerca să pună presiune pe UAE în primele 10 etape, când nu avem cățărări mari, însă poate fi vânt puternic iar drumurile mai dificile.

Mulți așteaptă cu nerăbdare etapa a 10-a (Ziua Franței), care vine cu niște complicații: lungește prima parte a turului cu 1 zi (în mod normal prima zi de pauză era luni. Acum va fi marți): propune în 165 km aproape 4400 m elevație, în condițiile în care nu există cățărări mai mari de categoria a 2-a.

Vine după abandonul lui Almeida și după a 2-a cea mai rapidă etapă din istoria Turului Franței (adică o echipă UAE mai slabă și un pluton mai obosit). Și un ultim argument: e de Ziua Franței, când toți cicliștii francezi prind aripi, atacă, încearcă, de multe ori nu reușesc, însă încurcă tare lucrurile în pluton.

Ciclismul s-a întors în anii '70-'80

Am 47 de ani, am trăit într-o familie în care ciclismul era mâncat pe pâine, am citit cărți de ciclism încă de când eram copil și am făcut acest sport învățându-l pe pielea mea în plutonuri mari, cu multe echipe din fostul spațiu sovietic. Dacă nu învățai „meserie”, erai lăsat în câmp. Nu existau stații, nu exista comunicarea de acum între mașină și sportivi. Nu existau suplimente speciale: geluri, batoane, băuturi bogate în carbo. Nu exista termenul de carbo.

Așa că erai nevoit să „citești” plutonul, să „citești” șoseaua, să mănânci continuu banane și zahăr cubic. Îmi este greu să înțeleg câteodată tacticile din pluton sau, mai bine spus, lipsa lor. Îmi este foarte greu să nu-mi placă Pogacar sau Van Der Poel când atacă din instinct, pentru că văd acțiuni mai asemănătoare cu ce era ciclismul acum 15–20 de ani.

Îmi este greu să nu remarc că absolut toată lumea este obsedată să-și oprească ceasul imediat cum trece linia de sosire. Însă acesta este ciclismul modern și înapoi nu se mai întoarce.

Mulți spun că dacă nu l-ar avea pe Vingegaard de care să aibă grijă, Wout van Aert ar putea câștiga primele 10–11 etape. Alții spun că dacă ar vrea să fie hapsân, Tadej Pogacar ar putea să câștige 10–11 etape. Cei care îl iubesc pe Mathieu van der Poel îl văd deja cu tricou verde și 4–5 etape „sub centură”. Nu a fost așa, chiar deloc.

Aceste prime 10 etape au fost mai complicate și mai grele decât se așteptau tacticienii echipelor. Tuturor le era frică de căzături, vânt și momente de neatenție. Problemele au apărut de la viteze, atacuri și urcări scurte. Ciclismul și în această privință s-a schimbat. Seamănă puțin cu anii ’70–’80.

Cățărătorii sunt buni la contratimp și pe traseele ușor valonate. Cei care excelau înainte aici, acum merg pe plat și-i încurcă pe sprinteri. Sprinterii au început să treacă dealurile mai ușor decât înainte. Materialul de concurs a evoluat mai mult în ultimii 10 ani decât din anii 1950 până în 2010. Aerodinamica și wattii merg mână în mână și se ia în calcul și fiecare cută de la șosete.

Visma este singura echipă care are planuri pe termen lung

Ce pot spune că am remarcat în această primă parte a Turului Franței: Visma este singura echipă care are planuri pe termen lung. Tot ce fac ei acum, speră să le aducă un câștig în etapele complicate din a 2-a și mai ales a 3-a săptămână. Pentru mulți pare ciudată tactica lor, faptul că atacă mereu și că țin plutonul tensionat la maxim. Însă este singura lor șansă de a provoca breșe în armura lui Pogacar.

Remco Evenepoel este poate cel mai mare contratimpist al tuturor timpurilor. Omul este o adevărată ghiulea pe bicicleta de contratimp. Atâta timp cât traseul este plat sau valonat, nu are rival. Rămâne de văzut dacă va ține pasul pe marile cățărări cu Jonas și cu Tadej (mă îndoiesc), însă mentalitatea lui este incredibilă. Băiatul ăsta nu se va lăsa de ciclism decât după ce va câștiga Turul Franței. Chiar dacă va avea 76 de ani.

Pogacar pare să fie într-un moment când este mai presus de tactică și de întâmplări, însă să nu uităm: ciclismul este sportul unde te sui singur pe podium, însă victoria este a echipei. Și nu ai cum să faci față fără coechipierii tăi.

Special am scris acest articol înainte de cea mai complicată etapă a primei jumătăți de tur: etapa a 10-a. Am dorit să fie un test prin care să văd dacă mă mai pricep sau nu. 7 cățărări de categoria a 2-a și 2 de a 3-a, un total de 4400 metri diferență de nivel în doar 165 km.

O adevărată etapă montană, dar în care cea mai lungă urcare are aproximativ 5 km. Este mult mai dură decât arată pe hârtie. Se vor produce diferențe mari și vor fi sportivi pentru care visul de a termina în top 10 la final se va spulbera încă de astăzi.

Ai nevoie de locotenenți puternici, ai nevoie de o zi bună, ai nevoie de un plan de nutriție și hidratare de care să te ții cu dinții. Este prima zi când UAE va fi testată cu adevărat de Visma, când Pogacar s-ar putea să fie atacat de Vingegaard. Însă este prea devreme ca slovenul să fie obosit.

Merg pe următorul scenariu și voi accepta orice critică dacă nu mă voi apropia de realitate: Jorgenson (Visma) îl va ataca pe Tadej undeva aproape de jumătatea etapei.

În evadarea formată de la începutul etapei, Visma va avea grijă să aibă deja reprezentanți. Pentru a nu fi prins în această capcană, Pogacar își va pune echipa să susțină un ritm atât de ridicat încât atacul lui Jorgenson nu va reuși, evadarea nu va lua prea mult avans.

În funcție de cum se va simți după aceste 10 zile rapide, slovenul va ataca în dorința de a câștiga câteva secunde pe șosea sau se va mulțumi cu o victorie de etapă la sprint.

I have spoken.