David Jimenez, impresarul lui Joyskim Dawa, a declarat că stoperul de la FCSB ar urma să revină la antrenamente la finalul lunii august. Camerunezul se recuperează după o ruptură a ligamentului încrucișat anterior.
Dawa nu a fost trecut pe lista pentru Superliga a celor de la FCSB. Fundașul central ar fi trebuit să revină, în mod normal, la final de an. Camerunezul s-a accidentat la final de martie, iar agentul lui susține că recuperarea decurge excelent.
Mai mult, Dawa ar urma să revină miraculos și să reînceapă antrenamentele cu echipa la final de august. În acest moment, Ngezana, Mihai Popescu, Graovac și Andrei Dâncuș sunt cei 4 fundași centrali trecuți pe lista de campionat a roș-albaștrilor.
Anunț surpriză despre Dawa: „Cred că la sfârșitul lunii august îl vom vedea probabil înapoi la echipă”
„Dawa se simte foarte, foarte bine și avansează procesul de recuperare. Ideea nu este să forțăm revenirea sa, ci să ne întoarcem cât mai puternici și mai solizi posibil.
Nu a fost în cantonamentul din Olanda alături de restul echipei. Și-a dorit foarte mult, dar la club există toate facilitățile pentru a-și face recuperarea bună. Așa că a rămas în România. Nu ne grăbim cu revenirea sa. Cred că la sfârșitul lunii august îl vom vedea probabil înapoi la echipă... să vedem.
Jucătorul este sub contract cu FCSB și se simte foarte bine la București. Obiectivul este să ajungă în grupele Ligii Campionilor. Așa că, să fiu sincer, nu ne concentrăm pe alte subiecte cum ar fi un transfer”, a declarat David Jimenez, impresarul lui Joyskim Dawa, citat de digisport.ro.
45 de meciuria jucat Dawa în sezonul trecut la FCSB, în toate competițiile
Pentru a-l înlocui pe Dawa, FCSB l-a transferat pe Daniel Graovac în perioada de transferuri din această vară. Bosniacul a semnat din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de FCSB.
Lista jucătorilor de la FCSB pentru sezonul din Superliga
Portari:
13. Matei Popa
32. Ștefan Târnovanu
34. Răzvan Udrea
38. Lukas Zima
Fundași:
2. Vali Crețu
4. Daniel Graovac
6. Andrei Dăncuș
12. David Kiki
17. Mihai Popescu
23. Ionuț Cercel
28. Alexandru Pantea
29. Laurențiu Vlăsceanu
30. Siyabonga Ngezana
33. Risto Radunovic
Mijlocași:
8. Adrian Șut
10. Florin Tănase
11. David Miculescu
15. Marius Ștefănescu
16. Mihai Lixandru
20. Dennis Politic
21. Vlad Chiricheș
22. Mihai Toma
25. Ovidiu Perianu
27. Darius Olaru
31. Juri Cisotti
37. Octavian Popescu
42. Baba Alhassan
77. Andrei Gheorghiță
Atacanți:
7. Denis Alibec
9. Daniel Bîrligea
90. Alexandru Stoian
{{text}}