Sporturi   •   Tenis   •   ANTRENOR

Veste-surpriză în tenisul mondial! Unchiul lui Rafa Nadal va deveni antrenorul unui jucător de top

Toni Nadal/Foto: Getty Images

Articol de David Istrate   —  luni, 14 iulie 2025

Conform celor mai proaspete informații din presa germană, Toni Nadal (64 de ani), unchiul și fostul antrenor al lui Rafael Nadal, va deveni noul antrenor al lui Alexander Zverev (28 de ani, 3 ATP), tenismen care parcurge un sezon complicat.

În urmă cu 2 săptămâni, în 1 iulie, Alexander Zverev a fost învins în 5 seturi, 6-7 (3), 7-6 (8), 3-6, 7-6 (5), 4-6, de francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, 64 ATP), în primul tur de la Wimbledon.

Alexander Zverev, prezent în Mallorca pentru a se antrena sub comanda lui Toni Nadal

Eliminarea de la cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului i-a umplut paharul lui Zverev, care a vorbit despre anul complicat pe care l-a avut și despre problemele de sănătate mintală cu care se confruntă.


Numărul 3 mondial are un bilanț de 35 de victorii și 14 înfrângeri în 2025, cucerind un singur titlu, cel de la Munchen, scor 6-2, 6-4 în fața lui Ben Shelton. Recent, Zverev a anunțat că nu va mai participa la turneul de la Gstaad, care se desfășoară în această săptămână, în Elveția.

În schimb, neamțul a zburat în Mallorca și a fost filmat la Academia Rafa Nadal, antrenându-se alături de Toni Nadal, celebrul antrenor al legendarului tenismen cu 22 de titluri de Mare Șlem în palmares.

Conform Sky Sport Germania, Toni Nadal va deveni noul antrenor al lui Alexander Zverev, iar Rafael Nadal ar putea să își asume un rol de mentor al jucătorului în vârstă de 28 de ani.

Toni Nadal l-a antrenat pe nepotul său în perioada 1990-2017 și apoi, vreme de 3 ani (2021-2024), l-a pregătit pe canadianul Felix Auger-Aliassime.


Originar din Hamburg, Alexander Zverev a câștigat 24 de titluri la simplu, este campion olimpic în 2021, la competiția organizată în Tokyo, și a ajuns în 3 finale de Grand Slam, US Open (2020), Roland Garros (2024) și Australian Open (2025), însă le-a pierdut pe toate.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.