Fostul mare internațional Ilie Dumitrescu (56 de ani) a tras concluziile, după ce Csikszereda și Dinamo au remizat cu scorul de 2-2, în prima rundă din Superliga.
Ilie Dumitrescu este de părere că Dinamo putea obține victoria, chiar dacă a început meciul extrem de slab, primind două goluri chiar în primele minute. Fostul fotbalist a remarcat modul în care tânărul Efraim-Zoltan Bodo (18 ani) s-a distrat cu apărarea dinamovistă la golul din minutul 11.
Ilie Dumitrescu, concluzii după Csikszereda - Dinamo: „A controlat meciul”
„Dinamo putea să scoată mai mult în meciul ăsta. Nu au fost eficienți la finalizare. Au fost câteva șuturi, acțiuni. Au avut două situații, cel puțin una foarte clară, asta, a lui Cîrjan pe respingere. Aia a fost ocazie mare.
În a doua parte a jocului, prezență foarte bună, au dominat, au venit cu centrări, șuturi de la distanță. Pap a fost foarte bine plasat la fiecare șut. A mai fost șutul acela al lui Caragea, a lovit bara.
A făcut spectacol Bodo la faza asta (n.r. minutul 11). A început cu Charalampos și a terminat cu cei doi fundași centrali. Probleme mari pe faza defensivă.
Se vede că este o echipă lucrată (n.r. Csikszereda), omogenă și atacă foarte bine spațiul. Este o diferență, pentru că s-a văzut că Dinamo a controlat după meciul”, a spus Ilie Dumitrescu, conform digisport.ro.
Am luat două goluri foarte rapid, au fost momente dificile. Dar, sunt mândru de cum am gestionat după meciul. Am avut multe șuturi, multe ocazii, am obținut o remiză după ce am fost conduși cu 0-2, trebuie să fim mulțumiți. Am avut situații dificile, trebuie să analizăm ce am greșit și să reparăm ca să fim pregătiți pentru meciul următor. Am fost dezamăgit de primele 10 minute, am avut câteva greșeli, dar după am avut o atitudine pozitivă, am dominat meciul, am dat totul pentru a câștiga la final.
- Zeljko Kopic, după meci
{{text}}