Fotbal   •   Liga 1   •   BUCUREȘTI

Gazon pârjolit complet! GSP a intrat pe Arena Națională după încheierea festivalului Neversea Kapital: iată imaginile + reacția Primăriei

+50 Foto
Așa arată gazonul de pe Arena Națională după festivalul Neversea Kapital din București. Foto: Andrei Crăițoiu (GSP.RO)

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  miercuri, 16 iulie 2025

Arena Națională se află în așteptarea unui nou gazon, pentru ca cel mai mare stadion al țării să poată găzdui din nou meciuri de fotbal. FCSB speră să revină aici începând cu data de 28 iulie, iar tot aici este programat și Derby-ul României, cu Dinamo, pe 2 august.

Gazonul actual este complet ars, pârjolit, practic mort. Acesta urmează să fie îndepărtat cât mai curând, pentru a fi înlocuit de Primăria București cu unul nou, la un cost ce va depăși jumătate de milion de euro, din banii organizatorilor concertelor.

În perioada 4–6 iulie, Arena Națională a găzduit prima ediție a festivalului Neversea Kapital. Evenimentul a avut trei scene uriașe și a adunat peste 150.000 de participanți.

+50 Foto
Așa arată gazonul de pe Arena Națională după festivalul Neversea Kapital din București. Foto: Andrei Crăițoiu (GSP.RO)

După încheierea ediției din acest an, organizatorii au început demontarea întregului „arsenal” din interiorul arenei. Scena principală a fost, fără îndoială, atracția centrală a festivalului. Aceasta a inclus cel mai înalt ecran LED montat vreodată în România, cu o înălțime impresionantă de 22 de metri.

Între timp, echipele de muncitori încă „patrulează” prin stadion, încărcând în camioane și tiruri schele, cutii metalice pline cu unelte și alte componente utilizate în cadrul festivalului Neversea Kapital.

Primăria speră ca la finalul lunii să se joace fotbal


Acum, gazonul de pe Arena Națională este complet ars, afectat de caniculă și de miile de oameni care l-au călcat în timpul festivalului.

Deocamdată, acesta nu a fost scos, însă operațiunea de înlocuire urmează să aibă loc în următoarele zile. Doar câteva ciori își mai făceau de cap pe iarba pârjolită, în căutarea a ceva de ciugulit.

Într-un răspuns transmis GSP.RO de către Primăria Municipiului București, se precizează că „stadionul va fi disponibil pentru organizarea de evenimente sportive începând cu finalul lunii iulie sau începutul lunii august”.

Totul depinde de „termenele stabilite pentru procesul de înlocuire a suprafeței de joc”, mai menționează municipalitatea. Aici vorbim de achiziție, transport, descărcare, montare, aducere la parametrii optimi pentru organizarea meciurilor de fotbal.

374 de meciuri de fotbals-au disputat pe Arena Națională. Dintre acestea 242 au fost cu FCSB gazdă, 54 ale celor de la Dinamo și 39 ale echipei naționale a României

Gazonul îl schimbă o firmă din România

În același mesaj transmis către GSP.RO, oficialii Primăriei Municipiului București au precizat că „în acest moment, nu putem preciza cu exactitate care va fi costul operațiunii de înlocuire a suprafeței de joc a Arenei Naționale”.

Dar că „această lucrare va fi realizată de o firma din România, cu care Primăria Municipiului București are încheiat un acord cadru pentru servicii de mentenanță”, iar „prețul poate varia în funcție de valoarea de achiziție, costurile de transport și altele, totul urmând a fi comunicat după finalizarea operațiunii”.

+50 Foto
Așa arată gazonul de pe Arena Națională după festivalul Neversea Kapital din București. Foto: Andrei Crăițoiu (GSP.RO)

Ultima înlocuire a gazonului de pe Arena Națională a avut loc în septembrie 2024, când a fost montat un gazon hibrid, conform standardelor impuse de UEFA.

Soluția tehnică aleasă presupune instalarea unui gazon natural premium, ranforsat cu fibre polimerice până la o adâncime de 12 cm, și este superioară din punct de vedere tehnic față de cea a carpetei hibride. Datorită acesteia, următoarea înlocuire de gazon va fi mai ușoară și nu va afecta infrastructura terenului

Nicușor Dan, fostul primar general al Capitalei

Se montează al 14-lea gazon pe Arena Națională!

Noua suprafață de joc va fi cea de-a 14-a montată pe cel mai mare stadion al țării. Arena Națională a fost inaugurată în septembrie 2011, însă după doar un singur meci, suprafața de joc a trebuit înlocuită. De atunci, s-a menținut o frecvență de aproximativ o schimbare pe an calendaristic.

Gazon

Perioada folosirii

Nr. Meciuri

Cost (euro)

1

sept.11

1

80.000

2

septembrie 2011 - martie 2012

17

250.000

3

mai 2012 - august 2012

10

1.000.000

4

septembrie 2012 - noiembrie 2012

13

350.000

5

noiembrie 2012 - august 2013

27

200.000

6

septembrie 2013 - septembrie 2014

20

250.000

7

noiembrie 2014 - octombrie 2016

50

200.000

8

octombrie 2016 - august 2017

33

200.000

9

august 2017 - august 2019

42

300.000

10

septembrie 2019 - martie 2021

37

240.000

11

mai 2021 - mai 2022

34

500.000

12

iunie 2022 - august 2024

58

500.000

13

septembrie 2024 - iunie 2025

32

500.000

+50 Foto
Așa arată gazonul de pe Arena Națională după festivalul Neversea Kapital din București. Foto: Andrei Crăițoiu (GSP.RO)

Cum arată programul FCSB pe teren propriu până în septembrie

  • 26-27 iulie – Etapa 3: FCSB – Farul (București)
  • 29-30 iulie – Turul 2 UCL: FCSB - The New Saints/Shkendija (București)
  • 2-3 august – Etapa 4: Dinamo – FCSB (București)
  • 5-6 august – Turul 3 UCL
  • 9-10 august – Etapa 5: FCSB – Unirea Slobozia (București)
  • 12- 13 august – Turul 3 UCL
  • 19-20 august – Play-off UCL sau 21 august – Play-off Europa League
  • 23-24 august – Etapa 7: FCSB – FC Argeș (București)
  • 26-27 august – Play-off UCL sau 28 august – Play-off Europa League
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.