Lucrurile se precipită in cazul celor 3 contestații depuse împotriva avizului FRF pentru cesionarea locului de Liga a 2-a al celor de la Unirea Ungheni în favoarea clubului ASA Tg. Mureș din Liga a 4-a.
În momentul în care au depus contestațiile, cele trei cluburi, Speed Academy Pitești, CS Păulești și Vulturii Fărcășești, toate din Liga a 3-a, au solicitat la FRF să le fie trimise prin mail documentele care au stat la baza avizului favorabil respectivei cesiuni.
Niciun club de Liga 2 nu a făcut contestație!
Ca să-și poată pregati argumentația pentru ședința Comisiei de Disciplină, care va judeca aceste contestații azi, la ora 16:00. FRF nu a trimis însă nimic, susținând că documentele respective pot fi studiate înaintea ședinței.
Cele trei cluburi consideră că este o altă șicană a FRF, ca să nu-si poată susține contestațiile. Tocmai pentru a nu-și putea pregăti apărarea contestațiilor. Pentru că vor avea acces la acele documente doar „pe repede înainte”, la comisie.
În plus, deși au făcut contestație 3 cluburi, numai două, Speed Academy Pitești și CS Păulești au primit convocări pentru azi la CD, nu și Vulturii Fărcășești.
Dacă avizul FRF va trece de contestații, ASA Tg. Mureș va ajunge direct din Liga a 4-a în Liga a 2-a. Dar, deocamdată, deși concurența ar crește, mureșenii fiind un club privat, puternic, cu drept de promovare, nicio echipă din acest eșalon, chiar și dintre cele cu ambiții de a ajunge în Superligă, la promovare, nu au făcut contestație.
AFC ASA Tg. Mureș, campioană județeană în sezonul 2024-2025 Foto: Facebook ASA Tg. MureșTelefoane de intimidare
Mai mult, surse din lumea fotbalului spun că în cursul zilei de ieri, după ce a depus contestația în numele clubului său și al celor de la Vulturii Fărcășești, Vasile Vasile, președintele de la CS Păulești, a avut o zi grea. Ar fi primit mai multe telefoane din partea mai multor personaje, inclusiv de la FRF.
Iar acestea ar fi încercat să-l determine să-și retragă contestația. Argumentul era că sunt cluburi de Liga a 3-a, că nu au niciun interes în această speță și că nu se luptă cu ASA Tg. Mureș în eșalonul secund. De fapt, aceasta va fi și argumentația avocatului care va susține cesiunea „Ungheni - ASA Tg. Mureș” azi, la Comisia de Disciplină.
{{text}}