Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Rusescu spune că Becali a comis o eroare majoră: „A greșit”

Raul Rusescu, în studioul GSP Live

Articol de Alexandru Barbu   —  miercuri, 16 iulie 2025

Gigi Becali l-a jignit pe portarul Ștefan Târnovanu după Inter Club d'Escaldes - FCSB 2-1 (4-3 la general pentru roș-albaștri în turul I preliminar Champions League) și a declarat că Lukas Zima va apăra în următoarea etapă de campionat, cu Petrolul. Prezent în studioul Gazetei Sporturilor, Raul Rusescu i-a luat apărarea lui Târnovanu.

O să vedeți că nu mai apără Târnovanu cu Petrolul, că el ne-a băgat în tot rahatul. O să vedeți. Apără Zima. Dacă avem 3 goluri diferență, iar el joacă, pasează el acolo în stânga, vrea să arate că e pasator. Băi, tu nu ești pasator! Nu știi să dai, că ești ciung! De acolo au plecat toate”, a declarat Becali, la Prima Sport 1, acuzând jocul de picior al lui Târnovanu.

Mai exact, Becali se referă la faza din minutul 66, când Târnovanu a greșit o pasă pentru Mihai Popescu, stoperul FCSB faultând ulterior. Așa a rezultat faza fixă din care campioana Andorrei a egalat.

Raul Rusescu: „Târnovanu nu e ciung. Becali a greșit”


„Târnovanu e printre cei mai buni portari români acum, dacă nu cel mai bun. A făcut 3 partide foarte bune în acest start de sezon”, a declarat Rusescu, azi, la GSP Live.

În continuare, triplul campion al României a acuzat ocazia din minutul 73 a lui Inter Club d'Escaldes, când Guillaume Lopez a șutat în transversală de la distanță, mingea a ricoșat tot la el, iar lovitura de cap i-a fost respinsă de Târnovanu.

„Pentru mine, faza aceea când jucătorul lor trage la poartă, mingea se duce în bară, revine pe 16 metri și același jucător încearcă să dea gol cu capul, iar Târnovanu respinge... Nici pe PlayStation nu îți iese asta!


Nimeni nu vine cu omul, nimeni nu urmărește mingea, noroc că Târnovanu nu e ciung și că are mâinile la el. [Becali a spus că e ciung] A greșit, a greșit...”, a declarat Rusescu, la GSP Live.

Ștefan Târnovanu a intrat în colimatorul lui Gigi Becali

Ca antrenor, singurul lucru pe care poți să-l faci acum e să încerci să-i ajuți pe jucători să uite acest meci



- Raul Rusescu, la GSP Live

„A plecat de la mine”

Ștefan Târnovanu a fost jenat după eșecul din Andorra.

A fost o seară penibilă, am jucat foarte, foarte slab. După golul lui Risto a fost o oarecare linişte, am avut un avantaj, dar am luat acel gol uşor. A plecat de la mine. Am vrut să pasez cu Mihai, am lovit-o greşit şi am luat gol la acea fază. Apoi au venit peste noi. Nu am mai ajuns la poartă şi s-a terminat cu un rezultat de care mie mi-e jenă”, a declarat portarul campioanei, pentru as.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.