International   •   Stranieri   •   TRANSFERURI

Ce spune Victor Becali despre transferul lui Valentin Mihăilă

Valentin Mihăilă. FOTO: Instagram @valentin_mihaila

Articol de Romeo Ene   —  miercuri, 16 iulie 2025

Victor Becali, reprezentantul firmei care-l impresariază pe Valentin Mihăilă (25 de ani), mijlocașul stânga de la Parma, a oferit ultimele detalii despre situația internaționalului român. Acesta e aproape de un transfer la Rizespor, formație din campionatul Turciei.

Becali a recunoscut faptul că există discuții în acest moment, iar Parma și Rizespor sunt aproape de a ajunge la un acord.

Victor Becali a vorbit despre situația lui Valentin Mihăilă: „A tot avut probleme la Parma”

În cadrul intervenției, Victor Becali a fost chestionat și despre situația jucătorului la Parma, acolo unde n-a prins foarte multe minute sub comanda lui Cristi Chivu, fostul antrenor.


„Sunt discuții, da (n.r. - cu Rizespor). Deocamdată, în momentul în care va fi 100%, atunci... Sunt discuții cu mai multe echipe și din Turcia, și din altă parte. Nu e nici Cremonese, nici Lecce.

În Italia nu mai sunt discuții. A avut un an plin de ghinioane. A fost accidentat foarte mult timp. Parma are antrenor nou, am mai auzit oameni care ziceau că Chivu nu i-a dat șansa să joace, păi el făcea ce era mai bine pentru el și Parma. Mihăilă a fost accidentat foarte mult timp.

A tot avut probleme, n-a fost complet refăcut, dar nu e ușor să revii după o accidentare. Mult se vorbește și de Olaru, dar el vine după o accidentare de câteva luni și e greu să-ți intri în ritm.

În septembrie terminăm contractul cu Mihăilă, mai pe sfârșit sau jumătate, dar mercato se închide până atunci. Rizespor este o opțiune importantă, dar nu este 100% deocamdată”, a spus Victor Becali, la „Digi Sport Special”.


Valentin Mihăilă ar urma să semneze o înțelegere valabilă până în 2029, cu un salariu de 1,2 milioane de euro anual, potrivit Tutto Mercato Web.

3pase de gol a oferit Valentin Mihăilă în cele 21 de meciuri jucate în campionatul trecut. Parma l-a folosit de 16 ori ca titular, dar în ultimele patru luni ale stagiunii a lipsit, fiind accidentat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.