În frunte cu forțele FCSB, Rapid și Universitatea Craiova, echipele Ligii 1 fug de jucătorii născuți în 2004. Ele blamează generația și bifează regula U21 cu juniori mai mici.
Începând cu sezonul în curs, echipele Superligii sunt obligate să folosească pe toată durata meciului măcar un fotbalist născut după 1 ianuarie 2004. E o generație contestată, Mihai Stoica spune că „jucătorii născuți în 2004-2005 sunt slabi, foarte slabi”.
Deși fotbaliștii din 2004 ar trebui să aibă prioritate acum, fiind teoretic jucătorii U21 cu cea mai mare experiență, formațiile din România au preferat să folosească jucători mai mici în prima etapă.
Astfel, dintre cei 18 fotbaliști U21 utilizați de la început în runda inaugurală a campionatului, doar 7 sunt născuți în 2004, deci sub 39%. De asemenea, 9 echipe nu au avut în primul „11” un jucător din generația 2004!
De exemplu, FCSB, Universitatea Craiova și Rapid au ales să joace în etapa #1 cu juniori mai mici în formula de start.
Ce jucători U21 au folosit echipele din Liga 1 în prima rundă
GENERAȚIE | TITULARI | AU INTRAT PE PARCURS |
2004 | B. Marian (Petrolul), Dorobanțu (Unirea Slobozia), Lefter (U Cluj), Sfaiț (CFR Cluj), Musi (Dinamo), D. Maftei (Farul), Bană (Oțelul) | A. Boțogan (Petrolul), A. Trică (U Cluj), V. Kun (CFR Cluj), L. Liș (Metaloglobus), El Sawy (Rapid), Radaslavescu (Farul), Țuțu (UTA) |
2005 | Tudose (FC Argeș), Pîrvu (FC Argeș), L. Stancu (Hermannstadt), G. Dumitru (Metaloglobus), Borza (Rapid), M. Rădulescu (Universitatea Craiova) | Caragea (Dinamo) |
2006 | I. Cercel (FCSB), D. Irimia (Metaloglobus) | Al. Irimia (Metaloglobus), M. Frunză (Oțelul), Fălcușan (Universitatea Craiova) |
2007 | Bodo (Csikszereda), Ilaș (FC Botoșani) | Al. Stoian (FCSB), Gașpar (Universitatea Craiova) |
2008 | Țăroi (UTA) |
100 de meciuriîn Liga 1 are Borza (generația 2005), fiind primul jucător născut după 2004 care atinge acest număr
Cum s-au descurcat jucătorii U21 în prima etapă
PLUSURI
- Musi a înscris la debutul pentru Dinamo, a bifat un procentaj de 88% pase reușite și a câștigat 4/6 dueluri în care a fost implicat
- Alex Stoian (2007) a smuls o remiză pentru FCSB cu Hermannstadt
- Bodo, născut 2007, a marcat pentru Csikszereda
- Țuțu a scos un penalty pentru UTA
MINUSURI
- Sfaiț a avut o prestație ștearsă la CFR Cluj
- Bană nu s-a remarcat la Oțelul
31 de jucători U21au prins minute în prima etapă. Au marcat 3 goluri, au bifat un assist și au scos un penalty
Dar regula U21 nu se abolește
Invitat de curând la GSP Live, Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a abordat subiectul regulii U21.
„Au fost patroni care de-a lungul vremii au spus: «Îl vom convinge pe Răzvan Burleanu să renunțe la această regulă». Și le-am spus: «Nu îl veți convinge niciodată pe Răzvan Burleanu să renunțe la această regulă, pentru că ea reprezintă fundamentul strategiei cu care el a venit la Federația Română de Fotbal». El nu va renunța niciodată de bunăvoie la ideea de a forma mai mulți tineri pentru a avea materie primă pentru echipele naționale”, a comentat Ștefan.
Cei mai valoroși fotbaliști români născuți în 2004, conform Transfermarkt
JUCĂTOR | COTĂ DE PIAȚĂ |
C. Mihai | 900.000 € |
Al. Musi | 700.000 € |
Radaslavescu | 700.000 € |
Burnete | 700.000 € |
D. Maftei | 600.000 € |
El Sawy | 550.000 € |
Strata | 400.000 € |
Sfaiț | 400.000 € |
Bană | 400.000 € |
Lefter | 400.000 € |
{{text}}