Sporturi   •   Baschet   •   NAȚIONALĂ

Naționala de baschet masculin a României s-a reunit înaintea precalificărilor pentru Campionatul Mondial » 3 absențe notabile în lotul lui Mihai Silvășan

Naționala masculină de baschet a României s-a reunit la București/Foto: Facebook - Federația Română de Baschet
Naționala masculină de baschet a României s-a reunit la București/Foto: Facebook - Federația Română de Baschet

Articol de David Istrate   —  vineri, 18 iulie 2025

Naționala masculină de baschet a României s-a reunit joi, 17 iulie, la București, începând pregătirea pentru cele 4 meciuri din luna august, din precalificările Campionatului Mondial de Baschet din 2027.

  • În luna august, România va avea 4 meciuri împotriva Macedoniei de Nord și Ungariei, în grupa B a fazei secunde a precalificărilor pentru Campionatul Mondial de Baschet din 2027.

Joi, 17 iulie, 11 jucători ai naționalei României au făcut vizita medicală și au avut parte de un prim antrenament care a dat startul unei perioade de o lună pe care aceștia o vor petrece împreună.

Reunirea s-a produs în absența antrenorului principal Mihai Silvășan și a staff-ului său


De la reunire au lipsit Nandor Kuti, care a jucat pe timpul verii în Australia, și cei 3 membri ai naționalei U20, aflați la Campionatul European: Tudor Șomăcescu, Andrei Oinaru și Christian Nițu.

Jucătorii au fost așteptați de Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet, Claudiu Fometescu, CEO-ul FRB și Tiberiu Dumitrescu, secretarul general al Federației.

Antrenorul principal Mihai Silvășan și restul staff-ului nu au fost prezenți la Arena de Baschet din Capitală, reunirea oficială fiind programată pentru data de 20 iulie, la Oradea. Până atunci, jucătorii naționalei vor avea parte de antrenamente individuale la București.

Iată componența lotului:


Jucători

  1. Lucas Tohătan

  2. Dragoș Diculescu

  3. Dragoș Lungu

  4. Bobe Nicolescu

  5. Mihai Măciucă

  6. Amedeo Casale

  7. Ștefan Grasu

  8. Andrei Oinaru

  9. Emi Cățe

  10. Rareș Uță

  11. Tudor Gheorghe

  12. Bogdan Popa

  13. Nandor Kuti

  14. Tudor Șomăcescu

  15. Christian Nițu

Staff tehnic

  • Mihai Silvășan – antrenor principal

  • Ionuț Bâscoveanu – antrenor secund

  • Alexander Geddes – antrenor secund

  • Andrei Bălan – preparator fizic

  • Adrian Resteman – kinetoterapeut

  • Csaba Mott – fizioterapeut

  • Cătălin Burlacu – team manager

Naționala masculină de baschet a României s-a reunit la București/Foto: Facebook - Federația Română de Baschet

Alexandru Olah și Denis Bădălău, printre absențele notabile din lotul naționalei

Printre absențele notabile din lotul lui Silvășan se numără pivotul Alexandru Olah (CSO Voluntari), care a ratat ultima parte a sezonului 2024-2025 din cauza unei accidentări, și extrema Denis Bădălău, care a semnat un contract cu Rutgers University, iar noua sa echipă nu îi permite să joace la națională.

De asemenea, la reunire nu a fost prezent niciun jucător naturalizat. Pe parcursul stagiunii precedente, Federația Română de Baschet a început demersurile pentru naturalizarea lui Zach Hankins, pivot care a jucat la U-BT Cluj-Napoca, și a lui Daron Russell, fundaș care a evoluat în Turcia și Taiwan în ediția 2024-2025.

Deocamdată, cei doi jucători nu au obținut pașaportul românesc și este de așteptat ca nici Patrick Richard sau Kris Richard, care au reprezentat România în ultimii ani, să nu fie prezenți pentru acțiunea naționalei din luna august.

O altă schimbare este la nivelul staff-ului tehnic, acolo unde Alexander Geddes l-a înlocuit pe Răzvan Munteanu, care, din pricina obligațiilor pe care le are față de clubul din Germania la care este angajat, nu a putut fi alături de echipa națională.

Iată cum va arăta următoarea lună pentru naționala masculină de baschet a României:

Programul de pregătire

  • 17-19 iulie – antrenamente individuale la București

  • 20-25 iulie – pregătire la Oradea

  • 26 și 28 iulie – meciuri amicale cu naționala Bulgariei

  • 29-30 iulie – antrenamente la București

Programul meciurilor

  • 2 august: Macedonia de Nord vs. România (Kumanovo)

  • 6 august: România vs. Ungaria (Oradea)

  • 13 august: România vs. Macedonia de Nord (Oradea)

  • 16 august: Ungaria vs. România (Szolnok)

Ungaria, favorită la câștigarea grupei B

Ungaria și Macedonia de Nord și-au anunțat și ele loturile pentru precalificările Campionatului Mondial și, la o primă vedere, maghiarii par a fi cei mai puternici. În ciuda retragerii lui Adam Hanga, baschetbalist cu experiență în Euroligă, de la națională, vecinii noștri au la dispoziție mai mulți jucători din campionate puternice ale Europei, printre care se numără Nate Reuvers de la Valencia.

De partea cealaltă, antrenorul Macedoniei a fost refuzat de mulți jucători incluși în lotul lărgit și va fi nevoit să improvizeze. Printre absențele notabile se numără TJ Shorts (Panathinaikos), unul din cei mai buni baschetbaliști din Europa, și Nenad Dimitrijevic (Olimpia Milano). În schimb, macedonienii îl au la dispoziție pe americanul naturalizat Jacob Wiley, care a petrecut sezonul 2024-2025 în puternicul campionat al Spaniei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.