Un nou caz surprinde în Superliga. UTA Arad se confruntă cu o situație cu care nu a mai avut de-a face, de la revenirea în primul eșalon și până în prezent. Transferat liber de contract în acest mercato, kosovarul Mevlan Zeka (31 de ani) nu vrea să mai revină la echipă, invocând motive personale.
Atacantul a fost golgheterul primei ligi din Kosovo, cu 22 de reușite, în stagiunea trecută, în care a evoluat în tricoul celor de la FC Suhareka, pentru care a fost și căpitan.
Aflat la prima experiență în străinătate, jucătorul de profil ofensiv a plecat în țara natală, imediat după primul cantonament cu echipa. Zeka i-a dat planurile peste cap lui Adrian Mihalcea, tehnicianul „Bătrânei Doamne” fiind nevoit să improvizeze în prima rundă a campionatului.
Mevlan Zeka refuză să revină la UTA Arad
Mevlan Zeka
Zeka a fost o opțiune importantă de transfer pentru UTA, încă din primăvară, atunci când jucătorul trecea printr-o formă impresionantă în Kosovo, astfel că managementul arădean a făcut eforturi pentru a-și asigura cât mai rapid serviciile vârfului de 1,82 metri.
Semnalele negative au apărut odată cu prima ședință de pregătire. Atacantul a acuzat o stare negativă, vizibilă în rândul colegilor, deși în momentul în care a făcut cunoștință cu staff-ul și coechipierii a părut binedispus.
„S-a văzut că nu e în largul lui și că ascunde multe. Nu reușeam să ne înțelegem cu el, nu vorbea engleză mai deloc. Înainte de ultimul amical, cu Zeleznic, ni s-a părut și că s-a dat lovit. A acuzat dureri musculare și a fost menajat. Gândul lui nu era aici”, susțin surse din cadrul clubului.
Din informațiile GSP, Mevlan Zeka este tentat să revină la fosta sa echipă, FC Suhareka.
A doua zi după încheierea cantonamentului, jucătorul a avut o discuție cu conducerea și a solicitat două zile libere pentru a reveni în Kosovo, cu scopul de a-și rezolva problemele personale, fără a da foarte multe detalii.
Alexandru Meszar și-a dat acceptul, însă l-a atenționat că e în urmă cu pregătirea, iar până la startul noii ediții de campionat a mai rămas doar o săptămână.
De atunci, atacantul comunică sumar, de la distanță, cu cei care l-au transferat, invocând să soția sa are probleme medicale și trebuie să îi fie alături, împrejurare pe care nu a dorit să o probeze.
350.000 de euroeste cota de piață a lui Mevlan Zeka, potrivit Transfermarkt.com
Mevlan Zeka a stat doar câteva zile la UTA Arad, în cantonamentul din SloveniaMeszar confirmă: „Acum, ne spune că nu mai vrea să vină”
Contactat de reporterul Gazetei Sporturilor, Alexandru Meszar a confirmat situația lui Zeka. Președintele „de facto” de la UTA tinde să creadă că fotbalistul transferat în acest mercato nu va mai sosi vreodată la Arad.
Fotbalistul a semnat un contract valabil pentru două sezoane. Valentin Costache i-a luat locul ca atacant central, în prima etapă, 3-3 cu Universitatea Craiova, pe teren propriu.
„Zeka a fost cu noi în cantonament, a plecat doua zile acasă, ne-a cerut voie. Acum, ne spune că nu vrea sa mai vină, că soția a fost operată, că mama este în vârstă, nu știu ce să mai zic, dacă să îl credem sau nu. Adaptarea pentru kosovari în România e foarte grea, să știți, sunt exagerat de familiști și au o religie oarecum restrictivă.
Dacă mâine îmi cere să plece la alt club, nu o să primească acceptul nostru, cu siguranță. Am renunțat la discuții cu alți jucători pentru a-l trasfera. Îl mai așteptăm, dar sperăm să aducem pe altcineva în locul său, suntem în discuții”, a declarat oficialul „Bătrânei Doamne”.
Abia aștept să vă văd la stadion, fani ai UTA. Sunt aici să dau tot ce am mai bun și să avem succes. Ce m-a atras cel mai mult a fost că mulți jucători cu care am evoluat sunt aici. Consider că e un campionat competitiv și puternic. Sper să ne bucurăm de un sezon bun și să câștigăm ceva împreună.
- Mevlan Zeka, UTA Arad
{{text}}