Fotbal   •   Liga 1   •   CONTROVERSĂ

Scandal uriaș cu „Arcul de Triumf” » Stadionul statului, denumit după o casă de pariuri: „Ilegal! Rușinos!”

Arena Arcul de Triumf se va numi „Arena Mr. Bit Arcul de Triumf” / foto: Facebook Complexul Sportiv Național "Arcul de Triumf" +6 Foto
Arena Arcul de Triumf se va numi „Arena Mr. Bit Arcul de Triumf” / foto: Facebook Complexul Sportiv Național "Arcul de Triumf"

Articol de Andrei Crăiţoiu, Maria Olteanu   —  sâmbătă, 19 iulie 2025

Un scandal de proporții a izbucnit în sportul românesc după ce Complexul Sportiv Naţional Arcul de Triumf, cel mai nou complex sportiv din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport, a anunțat vineri încheierea unui parteneriat cu casa de pariuri Mr. BIT, moment în care și numele stadionului va fi schimbat odată cu noua colaborare.

Conducerea Agenției Naționale pentru Sport, în subordinea căreia se află CNS Arcul de Triumf, a avut o reacție virulentă, explicând că nu a fost consultată înainte și că nici nu a aprobat o astfel de inițiativă.

Complexul Sportiv Naţional Arcul de Triumf a prezentat vineri cu mândrie noua colaborare cu casa de pariuri, văzută drept „un pas în faţă”, care „demonstrează că mediul privat şi o instituţie a statului pot face performanţă în susţinerea sportivilor şi a sportului”.

Parteneriatul vine într-un moment în care Guvernul a interzis vedetelor să mai colaboreze în reclame pentru casele de pariuri.


Arena Arcul de Triumf se va numi „Arena Mr. Bit Arcul de Triumf” / foto: Facebook Complexul Sportiv Național "Arcul de Triumf" +6 Foto
Arena Arcul de Triumf se va numi „Arena Mr. Bit Arcul de Triumf” / foto: Facebook Complexul Sportiv Național "Arcul de Triumf"

La scurt timp după acest anunț, Agenția Națională pentru Sport, prin vocea președintelui Bogdan-Constantin Matei, a reacționat în termeni duri, chiar în secțiunea de comentarii a postării de pe pagina de Facebook, numind „ilegal” acest demers de a încheia o astfel de colaborare și de a schimba denumirea arenei.

Ulterior, ANS a venit și cu o poziție oficială, în care condamnă ferm o astfel de inițiativă și se delimitează clar de colaborare.

În comunicatul ANS este acuzat Radu Popa, directorul CSN Arcul de Triumf.


Comunicatul CSN Arcul de Triumf, privind colaborarea cu Mr. BIT: „Colaborare pentru performanță!”

„Colaborare pentru performanță! CSN Arcul de Triumf şi Mr. BIT îşi dau mâna pentru susținerea sportului românesc!

Complexul Sportiv Național Arcul de Triumf, cel mai nou CSN din subordinea Agenției Naționale pentru Sport, face un pas în față şi demonstrează că mediul privat şi o instituție a statului pot face performanță în susținerea sportivilor şi a sportului.

Instituția noastră a încheiat o colaborare strategică menită să contribuie în mod activ la sprijinirea performanței în sport. Parteneriatul marchează un moment important în eforturile noastre continue de a dezvolta infrastructura sportivă națională, şi de a oferi fără echivoc un spațiu ideal sportivilor.

Prin implicarea Mr. BIT, CSN Arcul de Triumf va beneficia de resurse pentru îmbunătățirea condițiilor oferite sportivilor și va putea organiza şi în viitor evenimente de anvergură, la cele mai înalte standarde.

La CSN Arcul de Triumf credem în puterea sportului de a inspira și de a uni comunități. Suntem onorați să mergem înainte pe acest drum alături de oameni a căror scop este performanța.

Parteneriatul va sprijini inițiative de promovare a sportului de performanță, a sportului de masă, precum și a educației prin mișcare, consolidând poziția Complexului ca un pol de excelență în peisajul sportiv național.”, au transmis reprezentanții CSN Arcul de Triumf, în momentul în care au anunțat parteneriatul cu casa de pariuri.

+6 Foto
Arena Arcul de Triumf se va numi „Arena Mr. Bit Arcul de Triumf” / foto: Facebook Complexul Sportiv Național "Arcul de Triumf"

Această colaborare reprezintă pentru noi o importantă reuşită. Încă de acum trei ani, de la deschidere, am depus eforturi continue de a fi o piatră de temelie în drumul spre performanță a sportivilor noştri. Am găzduit competiții, cantonamente şi antrenamente pentru cele mai mari echipe, şi acum ne bucurăm să avem alături un partener dinamic și inovator precum Mr. BIT.



Acest parteneriat reprezintă o investiție reală în viitorul sportului românesc și o dovadă că mediul privat poate juca un rol activ în susținerea performanțe



- Radu Popa, directorul CSN Arcul de Triumf

Șeful ANS a reacționat în secțiunea de comentarii

La scurt timp după ce a fost oficializat acest parteneriat, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Bogdan-Constantin Matei, a reacţionat cu un mesaj categoric în secțiunea de comentarii a postării repsective.

„Ilegal! Agenţia Nationala pentru Sport nu susţine un astfel de demers! Nu aveti aprobarea noastră, fiind subordonată a Agenţiei! Ruşinos! Lucrurile vor intra în normalitate!”, a scris acesta, iar ulterior a venit și un răspuns mai amplu din partea instituției pe care o conduce și care condamnă o astfel de inițiativă, acuzând că nu a fost înștiințată și că nu și-a dat acordul pentru o astfel de colaborare.

Comunicatul ANS, după decizia luată de CSN Arcul de Triumf: „Agenția se delimitează categoric de acest parteneriat”

+6 Foto
Arena Arcul de Triumf se va numi „Arena Mr. Bit Arcul de Triumf” / foto: Facebook Complexul Sportiv Național "Arcul de Triumf"

„Agenția Națională pentru Sport își exprimă îngrijorarea profundă și dezaprobarea totală față de inițiativa Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf” de a încheia un parteneriat despre care Agenția nu a fost informată în prealabil.

Precizăm ferm: Agenția Națională pentru Sport nu a fost consultată, nu a avizat și nu aprobă această colaborare. Orice formă de asociere între o instituție sportivă publică și o persoană fizică sau juridică este inacceptabilă în măsura în care contravine valorilor fundamentale ale sportului românesc: integritate, responsabilitate, educație și fair-play.

Este important de subliniat că CSN Arcul de Triumf nu este o instituție de sine stătătoare, ci o entitate aflată în subordinea Agenției Naționale pentru Sport, beneficiind de sprijin bugetar și funcțional din partea acesteia. În acest context, pentru validarea unui astfel de parteneriat era obligatorie solicitarea și obținerea avizului forului tutelar, respectiv al Agenției Naționale pentru Sport.

Domnul Radu Popa nu are mandatul, autoritatea sau cadrul legal pentru a încheia, în numele unei instituții a statului român, un astfel de acord. Este regretabil că o asemenea decizie a fost luată unilateral și fără nicio consultare prealabilă cu instituția coordonatoare.

Agenția Națională pentru Sport susține și apreciază orice inițiativă, colaborare sau parteneriat – atât la nivel individual, cât și la nivelul structurilor din subordine – atâta timp cât acestea respectă litera legii, valorile sportului și standardele de etică instituțională.

Agenția se delimitează categoric de acest parteneriat și va trimite săptămâna viitoare corpul de control la CSN Arcul de Triumf pentru a analiza circumstanțele în care a fost încheiat acordul și pentru a dispune măsurile administrative și legale care se impun”, a transmis ANS, printr-un comunicat oficial, vineri seara.

Condamn cu fermitate această asociere și sunt profund mâhnit că nici măcar nu am fost consultat. Este o decizie care nu reflectă valorile sportului românesc și nici direcția în care dorim să construim o cultură a performanței și responsabilității în domeniul sportului.



Agenția Națională pentru Sport nu susține, nu promovează și nu va tolera colaborări cu persoane fizice sau juridice care nu respectă valorile sportive sau litera legii. Sportul este despre educație, disciplină și modele demne de urmat – nu despre compromisuri și interese comerciale care slăbesc credibilitatea instituțiilor și a oamenilor din sport.



- Bogdan-Constantin Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport

Radu Popa, directorul, CSN Arcul de Triumf, nu a putut fi contactat până la ora publicării acestui articol pentru a-și exprima punctul de vedere în legătură cu această situație.

Surse: „CSN nu ar fi trebuit să ceară acordul la ANS, dar era nevoie de o licitație de vânzare a drepturilor de imagine”

Surse politice susțin că „oficialii complexului de la Arcul de Triumf sunt obligați să aducă venituri proprii. Aceștia trebuiau să publice un anunț de informare pentru o licitație de vânzare a drepturilor de imagine, în acest caz care să dea denumirea oficială a arenei”.

Mai mult, „Complexul Sportiv Național Arcul de Triumf este o instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sportului. Fiind personalitate juridică, nu are nevoie să ceară niciun acord nimănui. Dacă era vorba de cesionare de imobile abia atunci era nevoie de arcord ANS și să fie HG. Directorii n-au nevoie de niciun mandat.

Radu Popa a adus bani la stat, nu sunt bani pentru el. Sunt pentru Complexul sa trăiască din venituri proprii, așa cum e recomandat pentru orice administrator al stadioanelor din România, care sunt pe pierderi”.

Există o Hotărâre de Guvern nr. 882 din 6 iulie 2022 privind înființarea Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf” București, precum și declararea lui ca bun de interes public național, unde există un punct referitor la „Veniturile proprii”, care trebuie să fie obținute în condițiile alin. (1) se gestionează și se utilizează potrivit dispozițiilor art. 80 alin. (13) din Legea nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, aliniat unde se precizează că:

(13) Veniturile obținute din activitatea complexurilor sportive naționale și a unităților județene de administrare a bazelor sportive se gestionează și se utilizează integral la nivelul unităților respective, pentru realizarea scopului și obiectului de activitate, fără vărsăminte la bugetul de stat și fără afectarea alocațiilor de la bugetul de stat.

Statul român a interzis vedetelor să facă reclame la case de pariuri

La finalul lunii iunie, în şedinţa publică a Consiliului Naţional al Audiovizualului, s-a supus la vot interzicerea vedetelor în reclamele pentru jocuri de noroc pe TV, în online și radio.

„Este interzisă difuzarea de publicitate pentru jocuri de noroc în care sunt prezente personalităţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive sau de alte persoane, care, datorită notorietăţii în mediul online, pot încuraja participarea la astfel de jocuri”, se arată în articolul 110, alineatul 7, din nouul Cod Audiovizual,

În ultimii ani, numeroși foști mari sportivi sau persoane din apropierea sportivilor au apărut în reclame ale caselor de pariuri la TV, dar și în online.

Printre ei se numără cele mai mari personalități: Ilie Năstase, Gică Hagi, Gică Popescu, Adi Ilie, Florin Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Adrian Mutu, Dan Petrescu, Florin Prunea, Bogdan Stelea, Gică Craioveanu, Gabi Balint, Luminița Huțupan, Ciprian Marica, Marius Lăcătuș, Eric, Benny, Ana Maria Brânză, Cristina Neagu, Larisa Iordache, Dumitru Dragomir, Giovanni Becali etc.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.