Managerul din Ghencea spune că prioritatea numărul 1 e transferul măcar al unui vîrf de careu şi că va continua politica împrumuturilor.
– Domnule Ilie, luni se va reuni echipa. Ce va fi mai important în sezonul care vine, cîştigarea titlului sau accesul în grupele Ligii?
– Amîndouă. Se şi leagă între ele pentru că ambele sînt performanţe importante. Prima ţintă va fi accesul în Champions League. Dacă vom ajunge acolo pentru al treilea an consecutiv, va fi fantastic.
– Devine prezenţa în Ligă mai importantă decît un titlu?
– Din punct de vedere financiar, da. În plus, cînd eşti în Ligă, eşti în vitrina de lux a Europei.
“La Steaua e presiune nonstop”
– Va fi o presiune şi mai mare pentru Steaua deoarece doi ani la rînd n-a luat titlul?
– Presiune la Steaua e şi va fi mereu. Putem să fim şi pe locul 6, şi pe 2 sau să fim lideri. La orice mare club există presiunea rezultatelor, iar Steaua e o echipă mare.
– În ce proporţie e definitivat lotul?
– El încă poate suferi modificări. Sîntem în discuţii cu unii jucători pentru a-i transfera. Sper şi cred că pînă la finalul lunii iunie să reuşim să perfectăm toate mutările.
– Dar unde mai e nevoie de jucători?
– E clar că ne mai trebuie atacanţi. Mai avem nevoie de două vîrfuri sau măcar de unul. În acest moment, Steaua se află într-o situaţie dificilă, deoarece avem jucători la Euro şi dacă pentru ei vor veni oferte greu de refuzat, atunci va trebui să aducem alţii. Dacă am şti sigur că nu va pleca nimeni, cred că ne-ar mai trebui doar unu-doi atacanţi şi am avea lotul complet.
“Îl aştept pe adevăratul Dayro Moreno”
– De ce s-a renunţat la Mendoza şi la Habibou?
– A fost o decizie luată în echipă de Lăcă, de mine şi de domnul Becali. Un singur om poate decide de unul singur la Steaua şi el se numeşte Gigi Becali. Am renunţat la ei în primul rînd pentru că am considerat că vom aduce ceva mai bun în loc. Dacă mă refer strict la Mendoza, el în primele 7-8 meciuri a fost foarte bun, după care în final a scăzut mult ritmul.
– Strategia împrumuturilor e una corectă pentru Steaua?
– Cred că e cea mai bună variantă. Iei un jucător, îl vezi la lucru şi apoi, dacă vrei, activezi clauza de cumpărare. Nu rişti să dai mulţi bani şi apoi să vezi că nu dă randament. Vom merge pe aceeaşi linie.
– Dayro Moreno a fost cumpărat definitiv, dar n-a rupt gura tîrgului.
– Da, dar eu am spus încă din iarnă că va avea probleme de adaptare. Sper ca în lunile pe care le-a petrecut aici să se fi acomodat bine la tot ce înseamnă fotbalul şi viaţa din Europa.
“N-am emoţii că vom fi daţi afară din Europa”
– Aveţi emoţii că Steaua ar putea fi scoasă din Europa pentru “Cazul Valiza”?
– Nu. S-a vorbit mult pe acest subiect, însă Steaua nu poate fi acuzată de corupţie. OK, a fost depunctată, dar ţi se pot lua puncte şi pentru declaraţii sau acuze calomnioase, asta nu înseamnă că eşti dat afară din Liga Campionilor. Porto a fost exclusă pentru că a făcut corupţie, Steaua nu.
– Bun, dar nu credeţi că e o pată pe blazonul Stelei implicarea în acest caz?
– Poate una pe moment şi poate că în sezonul viitor privirile vor fi mai mult aţintite asupra noastră. Dar sîntem obişnuiţi din moment ce unii aşa-zişi specialişti spuneau că e penibil că s-a ajuns în fotbalul românesc ca o echipă, în acest caz Steaua, să aibă 10 victorii consecutive.
ILIE DESPRE MANAGERUL ILIE
1. “Pe 1 iunie s-a făcut un an de cînd sînt la Steaua. Dacă sînt mulţumit? Cred că dacă am fi reuşit să cîştigăm campionatul ar fi fost un an perfect, dar să nu uităm de returul fantastic pe care l-am realizat”
2. “Dacă vom ajunge în grupele Champions League va fi o mare realizare”
3. “Un lucru îl pot spune avînd certitudinea că nu greşesc. Este foarte greu de lucrat într-un club ca Steaua”
“Probabil vom mai face şi cu alţii la fel ca în cazul lui Tătăruşanu, adică va semna cu noi, dar va fi lăsat să joace la echipa sa”
Adrian Ilie despre jucătorii transferaţi
“Cred că va avea forţa şi este pregătită din toate punctele de vedere pentru a se bate din nou la titlu în viitorul sezon”
Adrian Ilie despre CFR
{{text}}