Portarul echipei naţionale, Bogdan Lobonţ, a declarat vineri că este foarte bucuros pentru remiza obţinută în faţa Italiei şi crede că România are şanse mari să se califice în sferturile de finală ale Campionatului European.
"Mă bucur că am jucat de la egal la egal cu campioana mondială. Am condus cu 1-0, am ratat un penalty, suntem bucuroşi că nu am fost inferiori italienilor într-un moment în care multă lume nu ne dădea prea multe şanse", a spus Lobonţ, citat de site-ul său personal.
Goalkeeperul de 30 de ani este convins că naţionala are şanse mari să ajungă următoarea fază a competiţiei, chiar dacă în ultimul meci din grupă va întâlni liderul Olanda. "S-au tot făcut calcule înaintea turneului final. Am ajuns înaintea ultimului meci să nu mai depindem de alte rezultate. Putem spera la calificare, mai ales că avem un avantaj moral faţă de Olanda", a afirmat acesta.
La fel ca restul coechipierilor săi, portarul tricolorilor este alături de vedeta Adrian Mutu, care a ratat un penalty contra Italiei, ce ar fi putut aduce victoria României. "Mutu trebuie să se gândească doar la meciul cu Olanda. Au ratat penalty-uri importante şi alţi fotbalişti mari ai lumii. Să nu uităm că golul marcat împotriva Italiei a fost realizarea lui 100%. Aşa s-a scris istoria acestui meci", a fost mesajul lui Bogdan Lobonţ pentru golgheterul naţionalei.
Echipa naţională a României a remizat vineri, scor 1-1, în faţa campioanei mondiale Italia, în al doilea meci din cadrul Grupei C a Campionatului European, după ce Adrian Mutu a ratat un penalty în minutul 81.
Sursa: NewsIn
{{text}}