International   •   Stranieri   •   ARABIA SAUDITĂ

Dat afară după 20 de zile, Cosmin Contra face scandal în Arabia Saudită » Pe cine au adus patronii americani în locul lui

Cosmin Contra a fost dat afară de Al Kholood

Articol de Daniel Grigore   —  marţi, 22 iulie 2025

Mai multe publicații din Arabia Saudită anunță că Al Kholood i-a reziliat unilateral contractul antrenorului Cosmin Contra, 49 de ani, instalat pe banca echipei cu doar 3 săptămâni în urmă. Un britanic îi va lua locul românului care se simte nedreptățit și a mers la FIFA să-și ceară drepturile contractuale!

Pe 2 iulie, Cosmin Contra era anunțat drept noul antrenor principal al formației saudite Al Kholood, care a încheiat precedentul sezon de primă ligă pe locul 9. Contra a semnat un contract valabil 1 an și a fost, în prezentarea lui, supranumit „Colonelul”.

La nici 3 săptămâni distanță - 20 de zile, mai precis -, clubul saudit i-a reziliat contractul. Motivul? Noua conducere, Al Kholood fiind de curând preluată de un grup de investitori americani, l-a analizat și a considerat că este „incompatibil cu planurile și aspirațiile ei”.

Dat afară după 3 săptămâni, Cosmin Contra a mers la FIFA să ceară două milioane de dolari!


Considerându-se nedreptățit, Contra a mers la FIFA să-și ceară drepturile salariale pentru anul de contract, un total de două milioane de dolari. Bonus, despăgubiri pentru felul în care a fost pus pe liber! Vestea a fost anunțată de ziarul Arriyadiyah, pe coperta ziarului de astăzi, 22 iulie.

Conform sursei citate, Contra s-a prezentat la club vineri seara, cu planul de a demara pregătirile pentru noul sezon. Dar surpriză: americanul Ben Harburg, noul proprietar majoritar, avea alte planuri.

Au pus un englez în locul lui Contra

Între timp, noua conducere a clubului i-a și găsit înlocuitor lui Contra. Englezul Des Buckingham, în vârstă de 40 de ani, a fost convins să conducă noul proiect din fotbalul saudit, pentru moment în baza unui contract pe un sezon.


Buckingham, ultima oară pe banca lui Oxford United, în liga a doua engleză, se află deja în Ar Rass, gata să preia frâiele.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.