Sporturi   •   Altele   •   DECES

Procurorul de caz a dezvăluit ce s-a constatat la autopsia lui Felix Baumgartner: „Asta e ce știm sigur”

Felix Baumgartner a decedat la impactul cu solul

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  marţi, 22 iulie 2025

Noi detalii cu privire la moartea tragică a lui Felix Baumgartner. Raffaele Iannella, procurorul general care se ocupă de autopsie, spune că fostul sportiv a murit în urma impactului cu solul.

„Ce știm sigur până acum: Baumgartner a murit la impact, coloana sa vertebrală s-a fracturat în partea inferioară a spatelui, iar măduva spinării a fost afectată”, a spus Iannella, citat de libertatea.ro.

Felix Baumgartner a murit în momentul impactului cu solului: „Asta e ce știm sigur”

Conform rapoartelor, în momentul accidentului fatal, bazinul era plin de copii, care au fost martori la moartea prematură a celebrului sportiv. Serviciile de urgență au solicitat un elicopter pentru a-l transporta la spitalul Torete din Ancona, însă Felix a fost declarat decedat la fața locului.


Accidentul tragic a survenit în urma unei defecțiuni tehnice. O cameră menită să filmeze zborul din spate a intrat la elicea motoparapantei, producând prăbușirea lui Felix în piscină. Austriacul a murit la impact.

Conform unui articol publicat acum de Il Resto del Carlino, citat de Libertatea, autopsia lui Felix Baumgartner ar fi fost efectuată abia în această dimineață: „Disiparea oricăror îndoieli cu privire la cauza morții. Acesta este obiectivul autopsiei. Obiectivul principal este de a stabili dacă decesul său a fost cauzat de o boală urmată de pierderea controlului asupra vehiculului și de căderea care a urmat sau dacă s-a întâmplat exact invers, adică un accident în zbor a provocat prăbușirea paramotorului, care a dus la prăbușirea fatală pe marginea piscinei campingului Le Mimose din Porto Sant’Elpidio”.

Rezultatele finale ale investigațiilor sunt așteptate să apară peste aproximativ 50 de zile. Certitudinea e că decesul s-a produs la impactul cu solul.

O cameră intrată la elice a cauzat accidentul lui Felix Baumgartner


„În urma unei reconstituiri sumare, a reieșit că Baumgartner instalase o cameră video pe paramotor pentru a filma zborul din spate. Aceasta fusese fixată cu o frânghie, apoi o manevra cu ajutorul unui mini-pilot.

Apoi s-a întâmplat ceva neașteptat, poate din cauza unui blocaj sau poate din cauza unei manevre rapide, camera a ajuns în mijlocul elicei, provocând prăbușirea aripii și prăbușirea vehiculului aerian.

Sportivul extrem austriac a încercat în acel moment să deschidă parașuta de urgență, dar zbura prea jos, iar dispozitivul nu s-a activat la timp.

Aceasta este o reconstituire care va trebui confirmată de raportul consultantului tehnic desemnat de Parchetul din Fermo, care a deschis un dosar penal pentru omor din culpă”, scrie Il Resto del Carlino.

GALERIE FOTO. Mihaela Rădulescu a surprins ultimul zbor al lui Felix Baumgartner

+35 Foto
Mihaela Rădulescu a surprins ultimul zbor al lui Felix Baumgartner
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.