International   •   Liga Campionilor   •   SHKENDIJA - FCSB

Singurul post TV care transmite Shkendija - FCSB e din străinătate! Au optat pentru o versiune diferită de cea din România

+19 Foto
Singurul post TV care transmite Shkendija - FCSB! Au optat pentru o versiune diferită de cea din România

Articol de Maria Olteanu   —  marți, 22 iulie 2025

În timp ce în România meciul Shkendija - FCSB, din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, poate fi urmărit doar pe platforma de streaming VOYO, contra-cost, în Macedonia de Nord partida va fi transmisă la TV, pe postul MRT 3.

  • Shkendija - FCSB, manșa tur din turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, se joacă în această seară, de la ora 21:00. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro, cu informații și imagini în timp real de la corespondenții Gazetei prezenți la Skopje

Televiziunile din România nu au achiziționat drepturile de transmisie pentru acest meci, așa că în România jocul campioanei României nu va fi transmis la TV. În țara gazdă, în schimb, duelul se va putea vedea la TV, pe postul MRT 3, post specializat pe sport al televiziunii de stat din Macedonia de Nord.

În Macedonia de Nord, Shkendija - FCSB se vede pe MRT 3


Meciul de marți seara, de la ora 21:00, va fi transmis în Macedonia de Nord la televiziunea MRT 3. Transmisia va începe de la ora 20:50, ora României, conform programului anunțat pe site.

În schimb, în România, meciul va putea fi urmărit doar contra-cost, pe platforma de streaming VOYO.

Cu 4 ore înainte de meci, Prima Sport a anunțat că duelul roș-albaștrilor va fi transmis și pe platforma de streaming Prima Play, care a achiziționat drepturile pentru difuzarea acestui meci, exceptând România și țările din fost Iugoslavie.

Din cauza drepturilor de transmisie, abonaţii din România şi cei din fosta Iugoslavie (Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Kosovo) NU vor putea viziona confruntarea de la Skopje.


FCSB – Shkendija mută Insula Iubirii

Manșa retur dintre FCSB și Shkendija va fi televizat pe Antena 1, miercuri, 30 iulie. Postul TV a luat fost nevoit să își modifice programul obișnuit pentru a face loc meciului din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor.

Concret, miercuri, 30 iulie, va transmite meciul FCSB – Shkendija, de la ora 20:30. Ceea ce înseamnă că nu va mai difuza emisiunea Insula Iubirii după programul obișnuit. Astfel, săptămâna viitoare show-ul TV va putea fi urmărit în zilele de luni (28 iulie), marți (29 iulie) și joi (31 iulie).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.