Sporturi   •   Tenis   •   RETRAGERE

Fostul numărul 25 mondial, jucătorul care a înființat PTPA împreună cu Novak Djokovic, se retrage din tenis

Fostul numărul 25 mondial, jucătorul care a înființat PTPA împreună cu Novak Djokovic, se retrage din tenis / foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  marţi, 22 iulie 2025

Novak Djokovic (38 de ani) a decis să sară peste turneul Masters de la Toronto din acest an, în timp ce bunul său prieten și coleg de multă vreme, canadianul Vasek Pospisil, își va încheia cariera profesională chiar la acest turneu, la vârsta de 35 de ani.

Deși nu a obținut succese majore la simplu, cel mai bun loc ocupat de Pospisil în clasamentul ATP a fost locul 25. În schimb, Pospisil, jucătorul care a înființat PTPA împreună cu Novak Djokovic, a avut rezultate mult mai importante la dublu. De-a lungul carierei, a ajuns până pe locul patru mondial la dublu, câștigând în total șase titluri ATP, potrivit sportal.blic.rs.

Vasek Pospisil se retrage din tenis

18 ani de tenis profesionist. Mă bucur că voi juca în fața voastră pentru ultima dată la Toronto. Nu este niciodată ușor să iei o astfel de decizie. Tenisul a fost o parte imensă din viața mea, dar a devenit clar, atât mental, cât și fizic, că este momentul potrivit să mă retrag.



- Vasek Pospisil, despre decizia de a se retrage


Vasek Pospisil / foto: Imago

Cel mai mare moment al carierei sale a fost în 2014, când a câștigat finala de la Wimbledon alături de partenerul său, iar o altă realizare importantă a fost contribuția la victoria echipei Canadei în Cupa Davis din 2022.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.