Gigi Becali (67 de ani), patronul campioanei României, a plecat miercuri dimineață la o mănăstire din Iași pentru a se ruga, după ce echipa pe care o conduce a pierdut prima manșă din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, cu Shkendija, scor 0-1.
FCSB pornea favorită înaintea deplasării de la Skopje, dar a jucat modest, iar gazdele au dat lovitura în minutul 64, luând o opțiune serioasă la calificarea mai departe înaintea returului de la București, de peste o săptămână.
Gigi Becali a avut o intervenție imediat după eșecul de marți seara și, comparativ cu alte dăți, nu a părut deloc supărat, fiind foarte sigur că la retur FCSB nu va avea probleme. Totuși, a apelat din nou la ajutor divin și a plecat la câteva ore după meci pentru a se ruga la o mănăstire din Iași, potrivit fanatik.ro.
Gigi Becali a plecat să se roage la Iași, după eșecul din Macedonia de Nord
„Dă-l încolo de meci retur. Noi o să ne calificăm. Bine că am tras niște concluzii legate de jucători. Ne vom califica. E bine că s-a întâmplat acum, ca să știu ce am de făcut”, a spus extrem de sigur pe sine Becali, la câteva secunde după fluierul final al partidei de la Skopje.
Nu lasă însă lucrurile la voia întâmplării și vrea să fie sigur că Dumnezeu va fi alături de echipă. O persoană credincioasă, așa cum este cunoscut, Becali a ales să meargă la o mănăstirea din Iași, pentru a se ruga de calificare, potrivit sursei citate mai sus.
„Eu sunt informat că a plecat ca să lase echipa în liniște. Adică dacă nu mai obosesc și el și alții cu fel de fel de invective, atunci echipa își revine. Dacă pune presiune pe ei… Băi, fratele meu… Dar eu zic că o să se califice”, a spus Dumitru Dragomir, când a auzit de decizia luată de Becali.
{{text}}